ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În contextul a ceea ce unii numesc ”criza refugiaților” iar alții numesc ”invazie musulmană” în Europa, apar și la noi cum e firesc puncte de vedere pro sau contra, neutre sau vehemente, obiective sau subiective, unele tratând subiectul în sine, altele consecințele, altele profitând de subiect pentru a scoate în evidență umanitatea sau umanismul epocii noastre. 

Cu un înaintaș precum Mircea Eliade și cu ancorare adâncă în ortodoxia noastră, evident că se publică și aici câte un eseu de religie comparată, care încearcă să aducă un aport de umanitate în modul nostru uneori foarte înflăcărat de raportare la islam. Multe din ele însă, am eu senzația că confundă omul cu religia, respectiv tunisianul cu islamul. 

Dintr-un punct de vedere foarte personal, încerc săîmi dau seama (de) ce mă irităcând citesc articole de genul acestuia (paralele între islam și creștinism, similitudini, teoretizare), dacă nu cumva e o preconcepție a mea, o ostilitate sădita în mine de vreo forță externă (așa, ca sa fim distanți față de aproape nostru musulman).
Și pe lângă faptul ca e posibil să fie așa, mai e și altceva. 

În primul rând, oameni în general nu sunt atât de sofisticați să distingă umanitatea mesajului și se pot lăsa seduși de argumentele prezentate în direcția unei argumentări umaniste (umanitatea ca atribut al firii umane și umanismul ca o nouă religie homocentrică fiind lucruri esențial diferite, în ciuda similitudinii lingvistice). Pot cădea în ispită. Tocmai pentru că asemenea abordări folosesc argumente adevărate, de bun simț chiar, dar nu spun tot (evident, subiectul e foarte amplu și nici nu ar fi posibil). 

Ortodoxul și musulmanul sunt oameni care pot fi buni sau răi, drepți sau strâmbi, supuși greșelii, pot adera mai mult sau mai puțin la acel cod al dreptății sădit de Dumnezeu în om, pot avea dragostea pe care tot Dumnezeu a sădit-o în fiecare ființă umana mai înflăcărată sau mai ștearsă, mai sfântă sau mai lumească, după opțiunea și viața fiecăruia.

Islamul sau ortodoxia însă sunt revelații, dogme, tradiții, istorie –realități obiective, fie ele naturale sau supranaturale și nu ar trebui amestecată morala (care e cât de cât universală în fiecare religie) cu dogmele (care sunt unice). Așa cum nu toate religiile te duc spre Dumnezeu, nu toate religiile fac omul mai bun, deși într-un anume moment, un musulman poate fi mai drept decât un ortodox.

Islamul e asemănător cu creștinismul până la un punct, și cu mozaismul până la alt punct, din simplul motiv că e un mix de mozaism și creștinism plus o puternică aroma arabă. Cine a citit Coranul (măcar pe alocuri) știe de ce spun asta. Pasaje întregi sunt transferate din Biblie, începând cu Geneza și terminând cu Evangheliile, dar numele sunt arabizate, cuvintele, ordinea  și sensurile sunt schimbate. Din Coran o sa aflam ca Ismail și nu Isaac era fiul legitim al lui Avraam, fiul Sarrei și că religia pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam se chema… islam (musulmanii nu ar putea sa accepte ca arabii sunt urmașii servitoarei și nu ai stăpânei, asta ar ridica semne de întrebare referitoare la locul în lume al islamului în sine).
 
Tot din Coran aflăm ca Iisus e penultimul profet al islamului și n-a murit pe cruce ci a trimis pe altcineva în locul lui și că apostolii au fost musulmani și că ei au zis ca urmează să vină ultimul și cel mai mare profet, adică Mohamed. În afara punctelor esențiale, Coranul e o versiune adaptată, rescrisă a Bibliei. Te simți oarecum familiar acolo  (ca și cum ai citi o poveste biblică protestantă) dacă faci abstracție de limbajul cam încâlcit (poate din vina traducerii), dar în realitate E UN ALT FILM. Un butoi de vin la care adaugi o picătură (în cazul nostru încă jumătate de butoi) de apă de baltă e un butoi cu apă de baltă.

Sharia e legea islamică, musulmanul nu poate să renunțe la a fi guvernat de legea sași sărămână musulman, așa cum cer o parte din europeni care ar vrea să-i ”integreze”. N-ar mai fi el însuși. Practic, acesta este principiul creștin al libertății umane. Fiecare alege pentru sine. Dacă Europa ar vrea să-l integreze și săîi pună în brațe valorile ei decăzute, nu ar fi moral ci de două ori imoral. Prima dată imoral dacă recunoaștem că Europa nu mai e guvernată de valori ci de non-valori, a doua oară imoral dacă ne raportăm la libertatea credinței (o valoare fundamental creștină). 

Dar dezbaterea nu stă aici, musulmanul trebuie să se țină de Sharia cât e musulman. Dezbaterea reală, din punctul meu de vedere, e ce caută musulmanul în Europa și de ce Europa ține cu dinții de ideea (dovedită eronată) că mai multe culturi fundamental diferite pot împărți același spațiu (multiculturalism). Știu că e veche analogia, dar cel care vine la mine în casă trebuie să se poarte după regulile casei mele. Atenție, trebuie, nu e opțional; eu o să îi respect obiceiurile atât timp cât nu vin în conflict cu ale mele; când nu ne mai înțelegem el merge la casa lui. Vlad Țepeș le-a bătut solilor turci turbanul în cuie pe cap, pentru că nu voiau să respecte obiceiul pământului, acela de a arăta respect domnitorului prin descoperirea capului.
E de bun simț, chiar dacă azi bunul simț și Europa sunt incompatibile.

Caz particular. Ce caută pakistanezul de rând în Marea Britanie? (asta ca să nu invocăm ”sirieni” că acolo avem argumente umanitare, manipulare emoțională și un tăvălug media de corectitudine politică). Marea Britanie, Londra în special, e plină de pakistanezi. În Pakistan nu e război civil. Sunt ai lor cu ai lor, se mai omoarăîntre ei că sunniții nu îi suportă pe șiiți și viceversa, dar nimic deosebit. Shariae în floare. Creștinismul abia tolerat, iar creștiniiomorâți cu orice ocazie folosindu-se pretextul insultării islamului. Așa scrie în codul de legi islamic (în Sharia, adică), Cine îl insulta pe Mahomed sau insultă Coranul trebuie să moară. Punct. De ce pleacă ei de acolo și vin în Marea Britanie unde inițial societatea avea măcar o aparențăcreștina?Din motive economice, răspunsul e evident (și nu ca să se răzbune că ei au fost colonie, ajung și la asemenea argumente). Și-au pus însăvreodatăîntrebarea de ce Europa arată cum aratăși Pakistanul arată cum arată? 

Evident, spun ei, datorită faptului că marile state din Europa formauimperii care se foloseau de resursele coloniilor și de aici diferența. Nu stă în picioare argumentul!Imperii au fost, dar hai să nu îl dezgropăm pe Burebista și să vedem ce ne-au făcut romanii; nici noi n-am fost vreodată un imperiu ci de multe ori colonie (chiar și acum). Și totuși nu am dat foc Romei. Ne-au bombardat americanii și le-am ridicat monumente. Poate că în servilismul politicienilor de azi, Dumnezeu ne dă măsura ironiei noastre în istorie. Nu mi se pare că îi urâm nici pe americani, nici pe ruși, nici pe turci, nici pe unguri, nici pe polonezi, nici pe germani deși în istorie am tot pătimit din cauza lor. Ar trebui să punem bombe în Viena sau la Vatican pentru catolicizarea forțată din Ardeal? Nu, Dumnezeu are grijă! Eu le caut pe ale lui Dumnezeu și Dumnezeu are grijă - zice Ortodoxia. Cine l-a insultat pe profet trebuie să moară, zice islamul. Nu sunt doar două religii diferite, ci două moduri de viață diferite. Incompatibile nu din cauza creștinismului - tolerant, ci din cauza islamului, fundamental intolerant (toata lumea trebuie sa devină islamica, așa vrea Allah, ceilalți fac ce vor dar nu au loc în ea).

E adevărat că puțini musulmani vor să stăpânească lumea, cei mai mulți vor o viață îndestulată pe acest pământ. Dar când sunt chemați de islam – de un regim politico-religios din care nu poți ieși decât mort – atunci și cei mulți îngroașă rândurile celor puțini, după cum vedem că se întâmplă deja.

Atunci când ne minimizăm istoria noastră, atunci când Brâncoveanu devine doar un domnitor rebel, un vasal nesigur, căruia i s-a cerut să se lepede de Dumnezeu doar din politețe, din dorința de a-l îndepărta mai elegant de pe scaunul Țării Românești, atunci facem jocul dracului. Pentru că lui Brâncoveanu turcii i-au cerut să se convertească la islam. Dacă s-ar fi convertit ar fi avut încredere în el, ar fi schimbat ceva, l-ar fi lăsat în continuare să domnească? Eu zic că nu; eu unul n-aș fi avut încredere, în momentele acelea turcul se aștepta la convertire nu la rezistență, mai ales ca islamul îți permite să minți cu privire la adevărata ta credință dacă consideri că poți să obții mai târziu beneficii pentru lupta cea "sfântă". Însă voiau convertirea lui pentru că dracul știa  pentru ce luptă! Decapitarea copiilor a fost drăceasca, inumană și totuși complet islamică - cel ce nu vrea sa se convertească trebuie, în cele din urmă, sa moară. La fel ca și musulmanul apostat,cât respiri nu există altă opțiune decât islamul. 

Ce vreau să spun de fapt? Paralele între ortodoxie și islam nu spun nimic nici despre ortodoxie, nici despre islam, scurmă la suprafață și nu pătrund nici în dogmă nici în sufletul omului. Și atunci la ce folos vorbăria? Unii oameni ar putea să creadă ca islamul e alternativa la ortodoxie - aceleași valori, același Dumnezeu. În plus oamenii lor sunt buni, blânzi, puternici, au cuvânt, nu se lasă călcați în picioare. Și dacă ortodocșii noștri sunt fără vlagă, nu înseamnă că e vina Ortodoxiei? Hai sa ne convertim. Uitați de momentul Brâncoveanu, a fost unul pur politic. 
Cam ăsta e mesajul pe care cei mai slabi de înger l-ar înțelege din tentativele literare de a umaniza islamul făcând apel la umanitatea musulmanilor. Noi suntem învățați de 2000 de ani încoace să iubim omul și să urâm păcatul. Să nu legitimăm deci păcatul doar pentru că după măsura noastră, umană și adesea umanistă, omul care trăiește în păcat ne apare drept și virtuos.
Poate greșesc.
Dar pentru cei mai slabi dintre noi, eu zic să nu smintim.
 
Articol primit la redacție, semnat Cristea Haidu