ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisia pentru buget a Senatului a întocmit, luni, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative a PSD privind eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017.

Potrivit președintelui Comisiei, Viorel Arcaș, amendamentele au fost propuse de Consiliul Legislativ însă ele „nu schimbă cu nimic fondul problemei". Comisia pentru buget a aprobat raportul de admitere cu amendamente cu șase voturi pentru și o abținere.

În timpul dezbaterii în comisie a propunerii de lege, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Mariana Vizoli a precizat că o parte dintre taxele cuprinse în inițiativa de lege au fost anterior eliminate, motiv pentru care Ministerul Finanțelor nu susține actul normativ.


„Prin expunerea de motive s-a precizat faptul că impactul bugetar al măsurilor propuse este de 0,07% din PIB. Din calculele noastre a rezultat că de fapt e vorba de 0,2% PIB, respectiv măsurile ar avea un impact negativ de 1,6 miliarde lei, dintre care aproximativ un miliard reprezintă diminuarea veniturilor bugetului consolidat și 545 milioane creșterea cheltuielilor, în condițiile în care se propune acoperirea reducerii veniturilor SRR și SRTv. O parte dintre taxele care sunt menționate în proiect deja sunt eliminate prin actuala legislație. (...) Poziția ministerului și, implicit, a Guvernului este că nu susține modificarea acestei legi", a spus reprezentantul Ministerului de Finanțe.

În replică, senatorul PSD Eugen Teodorovici a solicitat ministerului să transmită Comisiei, în scris, calculul efectuat cu privire la fiecare taxă în parte.

„Doamnă secretar de stat, ați spus că undeva la un miliard și ceva de RON ar fi, dincolo de ceea ce înseamnă taxa radio-tv, impactul bugetar. Înseamnă că îl aveți calculat pe fiecare taxă în parte. Ne puteți prezenta și nouă o situație? Dacă ne-o dați în scris... dar să ne spuneți și nouă cum vede Ministerul Finanțelor impactul fiecărei taxe, că diferența de la 0,07 la 0,2 e una foarte mare", a spus Teodorovici.