Academicianul Sorin Dumitrescu a postat pe Facebook un mesaj de susținere pentru Alianța Noastră România, caracterizând Fenomenul Piața Universității drept un „model planetar de luptă democratică”.

Astfel, această poziție concisă a academicianului Sorin Dumitrescu postată pe Facebook și de Alianța Noastră România i-a determinat pe jurnaliștii de la ziaristionline.ro să ceară biroului de presă al formațiunii lui Marian Munteanu un punct de vedere mai extins al profesorului privind Fenomenul Piața Universității și liderul ei.

Mesajul răscolitor al artistului amintește de dezideratele principale ale Fenomenului Piața Universității: fără activiști comuniști, integrarea în structurile euro-atlantice și o televiziune liberă. Virgil Popescu, unul din liderii Ligii Studenților, rememorează, oferindu-ne și o secvență video realizată de prima televiziune liberă din România, SOTI: „In Decembrie ’89 libertatea de exprimare nu exista. In 1990, aceasta era monopol de stat inca, si se practica cenzura si manipularea. Imaginati-va azi, la balconul din Piata Universitatii, oricare dintre numele de azi : Alina Gorghiu, Liviu Dragnea, Nicusor Dan, Traian Basescu, Remus Cernea sau Calin Popescu Tariceanu. Putini stiu ca in 1990, una dintre conditiile acordarii clauzei natiunii celei mai favorizate de catre SUA, sau admiterea Romaniei in Consiliul Europei ca membru observator, a fost existenta unei televiziuni alternative, asa cum o cerusera manifestantii din Piata Universitatii. Asa a aparut Televiziunea Soti . Marian Munteanu a fost printre initiatorii proiectului. In 2016, o parte dintre cei din SOTI , am hotarat sa ne implicam (fiecare in felul sau) in sustinerea proiectului lui Marian – Alianta Noastra Romania (Marilena Rotaru – coordonator programe, Dan Constantin Laurescu – director tehnic, Zara Ovidiu – reporter, Andrei Dorobantu – director executiv, Virgil Popescu – director marketing , si multi altii). Constatam peste ani, ca toata lumea se lauda ca a fost in Piata Universitatii. Chiar si Ponta. Nu indemnam pe nimeni sa ni se alature, asa cum nu am facut-o nici in urma cu 26 de ani. Cine a vrut, a fost acolo.”

Mai departe, Sorin Dumitrescu își amintește cum „studenții conduși în ’90 de Marian Munteanu, pe-atunci liderul lor, sunt cei care au reușit performanța unică de a face dintr-o simplă piață bucureșteană – Piața Universității – un model planetar de luptă democratică”.

„Dovada că nu exagerez este însuși faptul de a fi fost pretutindeni preluat de cetățenii intrați în conflict deschis cu autoritatea castratoare a statului. Același M.M ne-a mai dovedit și calitățile de excepție ale liderului politic, atunci când a intuit din vreme momentul oportun sistării discursului Pieții Universității și retragerii ,,soldaților” săi, lăsând astfel fără interlocutor dialogul social și în ofsaid fesenismul de partid și de stat. Această vocație politică, prodigios înzestrată, a speriat și sperie în continuare puterea băștinașă a țării : ,,minerii” acesteia aproape l-au ucis în bătaie, fiind la un pas de a-i tăia capul, pe bune! A fost băgat o groază de timp în spital și apoi în pușcărie.  Vă întreb, care dintre liderii  parlamentari sau prezidențiabili, pe care ne grăbim să-i votăm și să-i alegem în fruntea României, posedă o fișă personală atât de convingător jertfelnică?

Semnificativ pentru actualele pătimiri politice ale lui M.M mi se pare a fi mizerabilul episod, petrecut acum mai bine de 15 ani, la care, din păcate, s-a întâmplat să particip.

Pe-atunci, ca și acum președinte al Fundației Anastasia, m-am decis să-i propun prietenului meu, M.M, devenit antreprenor, să ne asociem. Am luat binecuvântare, am semnat actele și am pornit la treabă. N-a trecut mult și brusc afacerile lui M.M au devenit ținta unui atac furibund de presă, dezlănțuit de un cotidian celebru în epocă, condus de redutabilul Cornel Nistorescu. Ca și acum, ziarul publica vești explozive și informații hipercompromițătoare, toate fiind date ca fiind absolut certe!?

Nimic mai nepotrivit, mi-am zis, pentru o fundație care se vrea dedicată teologiei și icoanei. I-am adresat o scrisoare, prin care l-am anunțat  asupra retragerii mele. Răspunsul lui, dacă îmi aduc bine aminte, n-a făcut decât să-mi căineze aspru neîncrederea. Astfel, o biată știre, manevrată sau nu, a sistat o asociere extrem de benefică  dezvoltării programului Fundației.  A trebuit să se întâmple surprinzătoarea reapariție a prezenței politice a prietenului meu M.M, ca fostul director al ziarului să recunoască și să explice, peste timp, cu regret, că  a lăsat să apară în presă documente insuficient verificate. Oare mai poate fi îndreptat acum răul făcut atunci? Desigur nu.

Am relatat acest moment, pe care mă străduiesc să-l uit, fiindcă la fel se întâmplă și cu puzderia de acuze scornite acum, interpretate tendențios sau la comandă.

De aceea, tuturor detractorilor săi de astăzi le spun că riscă să greșească la fel de enorm ca mine și că certamente vor pierde, fiindcă M.M nu minte. Fiindcă are conștiința curată a liderului veritabil. Eu cred că Marian Munteanu este liderul providențial de care are mare nevoie România de astăzi, rănită mortal de hoție și arbitrariu.

Versurile unui mare poet ucis recent, se potrivesc acum când Marian Munteanu îndură din nou nedreptatea unui oprobiu închipuit, fără obiect :

Neam bun și blând de trădători