În istoria partidelor politice din România există sau au  existat tot felul de partide și partidulețe, unele mari, altele mici, dar și unele care au existat degeaba. După părerea subsemnatului, cel mai ridicol și jenant partid politic este, categoric, ALDE. Și asta în condițiile în care am luat în calcul existența, de-a lungul timpului, inclusiv a mișcărilor create pentru a crea confuzie (vezi Partidul Democrat Agrar al lui Victor Surdu), dar și a polițiștilor, securiștilor și militarilor, toți făcuți la apelul de seară, din UNPR-ul marelui, uriașului, giganticului și celebrului Victor Oprea. Evident, și aici e loc de confuzie, și anume cu UNPR-ul anilor 90, dar nu vreau să mai insist pe acest lucru. Să vă spun de ce cred că acest ALDE este ceea ce numim îndeobște o gașcă de nesimțiți și fripturiști politic, iar liderul mișcării, eternul liberal Călin-Popescu Tăriceanu, un preș pe care te poți șterge mai abitir decât a fost cazul cu clujeanul Boc.

Omul din fruntea bucatelor

Încă de pe vremea când era prim-ministru PNL, domnul Tăriceanu a reușit performanța de a fi sprijinit de întregul Parlament al României, ai cărei cumponenți numai de alegeri anticipate și corecte nu aveau chef. Omul a stat liniștit în fruntea Executivului, afișând o caldă superioritate față de dușmanul Băsescu, dar și asigurând un parcurs impecabil unei echipe ministeriale care nu se poate lăuda cu nimic de-a lungul mandatului sprijinit inclusiv sau mai ales de PSD. După care, omul nostru face opoziție internă în partid și, după decizia șefului său, Crin Antonescu, de rupere a alianței cu PSD, decide că e mai confortabil să rămână un gentleman într-o funcție înaltă, dar fără să treacă proba electoratului. Și uite-l pe "copilul" masonului Lăzărescu ajuns șef al Senatului. Adică, a doua poziție în Stat, deși creația sa, numitul ALDE, nu a avut nici măcar bunul simț să accepte o competiție gen Liga1 cu celelalte mișcări politice. Aici va sta liniștit. fără să facă nimic, la fel cum a făcut-o și în fruntea Cabinetului, lăsând loc, nu-i așa, de un bună zîua, cu î di i. 

Oamenii bossului

E simplu. Unul singur. Adică, singularul și dezacordul care derivă de aici sunt obligatorii. Acest tip, Barbu Aldea, a reușit performanța de a se pune rău cu toate, inclusiv cu bunul simț și cu imaginea sa reflectată de propria-i oglindă. Roșia Montană, HIV, meseria grea de politician etc, n-are niciun rost să mai trec în revistă aberațile acestui profesoraș care ne îndoctrinează copiii cu știinte politice. Că deh, politichia e știință mare, domnilor! Trec inclusiv peste faptul că au existat în istoria României bărbați cel puțin la fel de neatrăgători la prima vedere, dar comparația cu Kogălniceanu se oprește aici. Îi desparte un secol de patriotism și de demnitate, toate în favoarea celebrului pașoptist și aliat al monarhiei de mai târziu. Bun, am terminat cu ALDE. Sau nu... Pentru că acest ALDE vrea acum să meargă separat în alegeri. Nu se va mai baza doar pe un ipotetic 5% din sondaje, ci vrea să demonstreze forța sa și independența față de bunicuța PSD. Fac pariu cu mine însumi că nu va reuși. Nu pentru că acestei țări îi va fi mai bine fără ALDE. Nu pentru că mie sau altora ne stă în gât acest partiduț de buzunar. Pur și simplu pentru că lor înșile, marelui președinte al Senatului și uriașului om de cultură ALDE(a) le va fi mai bine. De ce să vă stresați, domnilor, făcând din patriotism meseria de senator? Nu mai bine vă retrageți și vă scrieți memoriile bazate pe capacitatea de memorare a altora? Sau să vă plimbați nepoțeii în parc? Eventual într-unul retrocedat unor rechini imobiliari fără scrupule? Zău așa, domnilor care reprezentați ALDE, pentru că sunteți doi și deci mai mulți, de ce nu vă lăsați de de-ALDE d-stea?