ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Gabriela Firea a anunțat că după ce s-a sfătuit cu familia, avocatul și chiar cu cetățenii, a decis să renunțe la plângerea față de Băsescu, având convingerea că "în sinea lui", acesta a regretat dar nu a avut puterea ca în mod public să-și retracteze cuvintele.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că și-a retras plângerea penală pentru șantaj și amenințare depusă la Parchet împotriva fostului președinte Traian Băsescu, relatează Agerpres.

"Aveți surse bune. Confirm ceea ce ați aflat pe surse de la Parchet, din surse judiciare. Este adevărat. Nu a fost o decizie simplă, m-am sfătuit cu familia mea, cu domnul avocat Bolcaș ... să știți ca și cu mulți bucureșteni. Eu fac teren, merg în cartiere și i-am întrebat ce părere au despre acest dosar, despre această acțiune. Cei mai mulți bucureșteni, dar și oameni din alte județe, români care mi-au transmis emailuri, mesaje pe Facebook, îmi spun ca și-ar fi dorit cu toții, ca și mine, un verdict ceva mai aproape de momentul de care s-a produs acea situație în care eu am considerat-o șantaj și amenințare. Au trecut doi ani de zile (...) s-au întâmplat foarte multe lucruri și în viața mea, atât personală, cât și profesională. (...) După doi ani de zile, practic, fiecare român și-a făcut o impresie proprie în legătură cu acea situație.(...) În urma acestei analize am decis ca nu putem să o luăm de la capăt ", a declarat Firea la Antena 3.

În contextul în care procurorul general, Augustin Lazăr, a infirmat soluția trimiterii în judecată a lui Traian Băsescu și a cerut reluarea anchetei, Firea a explicat că nu și-a dorit să o ia de la capăt în acest dosar, așadar a fost la notar și și-a retras plângerea iar ulterior avocatul sau s-a întâlnit cu avocații lui Băsescu la procuror, ceea ce practic încheie dosarul.

Firea s-a declarat convinsă că Traian Băsescu, "în sinea lui, a regretat, dar nu a avut puterea Reamintim în mod public să retracteze acele cuvinte".

Scurt istoric al dosarului

 

În aprilie 2014, Gabriela Firea l-a acuzat pe Traian Băsescu, la momentul respectiv președinte în exercițiul funcțiunii, că a urmărit, prin amenințări și șantaj, să o determine să nu își mai continue activitatea în Comisia Nana, care investiga modul în care fiica președintelui, Ioana, și-a cumpărat teren în județul Călărași.

"Doamna cunoscătoare, doamna căsătorită tot cu un comandant, cu primarul de la Voluntari, mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", sunt declarațiile făcute de Traian Băsescu, după ce Firea a acuzat că firma care i-a vândut Ioanei Băsescu cele aproximativ 300 de hectare de pământ la Nana ar fi fost inactivă la momentul tranzacției.