ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alegerile parlamentare din România se apropie, iar candidații partidelor încearcă să facă tot posibilul pentru a obține cât mai multe voturi din partea populației care să le permită apoi acciderea în Parlament.

Jurnalistul Răzvan Zamfir de la stiripesurse.ro a descoperit ceea ce Ciprian Necula, fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene și actual candidat PSD pentru un mandat de deputat în București, susținea în urmă cu doi ani că denumirile ”România” și ”român” sunt nepotrivite și ar trebui schimbate.

O serie de declarații făcute în septembrie 2014 conturează un profil neașteptat candidatului PSD, incompatibil atât cu sloganul „Mândru că sunt român”, cât și cu „îndrăzneala de a crede în România”, la care invită social democrații lui Liviu Dragnea. Potrivit lui Ciprian Necula, însăsi denumirea de „român” ar trebui schimbată pentru a evita confuziile cu etnia „romă” din care face parte.

Candidatul PSD spunea într-un interviu acordat celor de la Kamikaze.ro despre avantajul istoric, în ceea ce privește numele,  pe care îl au „romii” față de „români”, dar și despre obiceiul căsătoriei între copii, care – susține în premieră Necula – ar fi preluat de minoritari de la populația majoritară.

Iată câteva pasaje din acel interviu:

”Reporter: Nu e un inconvenient pentru noi, românii ceilalți, că se creează confuzia asta între rromi și România?

Ciprian Necula: O fi o confuzie, dar atunci să schimbăm numele țării în Valahia. Dacă avem Valahia, nu mai e confuzie cu rrom. Denumirea de rrom e mult mai veche decît cea de român. Locuitorii din această zonă se numeau valahi cînd nouă ni se zicea rromi. Cred că ar fi corect să rămînă valahi”.

Acesta crede că multe dintre caracteristicile minorității țigănești aparțin, de fapt, etnicilor români. Petrecerile în stradă și căsătoriile între copii sunt doar două exemple, spune Necula.

”Reporter: Clan-clan, dar de ce ies în stradă să stea pe scaune și să mănînce semințe, de ce nu stau la ei acasă?

Ciprian Necula: Să-ți spun ceva. De la români le vine. Obiceiul cu nunta în stradă, în uliță, nu rromii l-au inventat. E un obicei străvechi. Te rog să te gîndești puțin. Rromii au fost sclavi și au împrumutat ce au văzut la români.

Reporter: Tot de la români au luat și căsătoriile la vîrsta de zece ani?

Ciprian Necula: Da, exact, este preluată tot de la români, așa se făcea pe vremuri”.

Ciprian Necula este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și, din 2013, deține titlul de doctor în sociologie acordat de aceeași instituție de învățământ. La alegerile din 11 decembrie 2016, ocupă locul 13 (eligibil) pe lista Partidului Social Democrat pentru Camera deputaților în București.