ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un fost ministru din Guvernul condus de Dacian Cioloș a lansat o avertizare dură pe pagina oficială de Facebook.

Mai exact, este vorba despre fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, care o critică pe cea care i-a ocupat locul, anume Corina Șuteu.

"La al doilea concurs pentru desemnarea managerului Muzeului Național al Țăranului Român, după ce primul concurs care l-a dat clar câștigător pe Vintilă Mihăilescu în fața lui Virgil Nițulescu a fost casat, o altă comisie de concurs l-a declarat câștigător pe cel de-al doilea. Ministrul Corina Șuteu a făcut exact ce a dorit sistemul. La fel ca la Muzeul Național de Istorie a României, unde după ce fostul manager Ernest Oberländer Târnoveanu a obținut nota 6.80 (notă după care ministrul era obligat potrivit legii să îl demită), Corina Șuteu l-a numit tot pe el interimar pentru 4 luni. Se alege praful de toată reforma pe care am pornit-o! Acest demers a produs un șoc în rețeaua directorilor din instituțiile aflate în subordinea ministerului Culturii, precum și în grupurile de interese ce gravitează în jurul monumentelor de patrimoniu ale României. Am sperat că această reformă va fi continuată chiar de succesoarea mea la minister. Președintele Klaus Iohannis a spus, cu prilejul depunerii jurământului ei, că domeniul de care se ocupă ministerul Culturii are nevoie de reformă. Din nefericire, la ministerul Culturii cuvântul reformă nu se mai pronunță. E limpede pentru mine astăzi că, în fața amenințării pe care acei directori pare că o reprezintă, a prevalat o frică atavică. Și un control radical al deciziei de către grupuri de interese. Nu pot spune cu precizie unde este originea eșecului. Probabil în acea frică și în neasumare", a scris Alexandrescu.

Alexandrescu a luat în discuție și Legea Cinematografiei, inițiată în timpul mandatului său, dar blocată în Parlament.

"Ca dovadă, Legea Cinematografiei, un proiect pornit tot sub mandatul meu, asumat și finalizat de Corina Șuteu, s-a împotmolit în Parlament, unde a fost tăiat de pe Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Este trist, cât se poate de trist! Tot ce pot spune aici este că îmi pare rău că, în această privință, se pierd luni prețioase, în care din interiorul unui guvern partizan al reformelor se puteau face transformări spectaculoase ale sistemului", adaugă fostul ministru al Culturii.

Totodată, Vlad Alexandrescu vorbește și despre corupția din sistem.

"Această risipă de timp se petrece în dauna oamenilor tineri, în special, care așteaptă în continuare recunoaștere și dreptate și care gem sub povara subfinanțării sau nefinanțării proiectelor culturale. A canalizării discreționare a fondurilor. A politicilor de angajare ce mimează selecția pe merit. Reformele pe care le-am inițiat s-au dus de râpă. Majoritatea au fost deja abandonate, iar în lunile ce vin vor fi abandonate și cele câteva care mai sunt pe agendă, de formă. Asta în ciuda unor oameni dedicați și pricepuți care cred în ele și care și-au pus toată energia în desfășurarea lor. Fără curaj nu se poate face nimic". "La capătul mandatului acestui ministru nu va mai rămâne nimic din toate proiectele pe care le-am început!", a conchis fostul ministru al Culturii.