ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Situație absurdă în Slovacia. Ambasada României în această țară a reușit "performanța" de a cere autorităților slovace să renunțe la botezarea unui pod din localitatea Brezno după numele românului Ion Șiugariu. Autoritățile locale voiau să onoreze jertfa acestui tânăr român, după ce acesta și-a dat viața pentru eliberarea Slovaciei de trupele naziste.Pe 29 august urma să se facă dezvelirea plăcii omagiale, informează Cotidianul.

Absurdul situației este acela că Ambasada României din Slovacia nu este de acord cu decizia slovacilor pentru că îl consideră pe Ion Șiugariu(foto) drept "fascist". Asta deși Șiugariu nu a fost condamnat de niciun tribunal înainte de război, nu a fost membrul niciunui partid politic și a fost decorat de către Armata Română cu ordinul Coroana României cu spade, în gradul de Cavaler, şi cu Panglică de Virtutea Militară! 

Mai mult, chiar pe vremea comunismului au fost editate volume ale sau despre poetul Ion Șiugariu. Inclusiv la Editura Militară. 

Acum câteva luni, Ion Șiugariu era omagiat public, în Parlamentul României. Deputatul român Adrian Merka vorbea în Parlament despre "poetul-erou" Ion Șiugariu și spunea că "101 ani de la naşterea unei astfel de personalităţi nu trebuie să treacă neobservaţi".

Revenind la cazul de față, corespondența dintre autoritățile locale din Brezno și ambasada României din Brezno denotă slugărnicia și iresponsabilitatea celor care ar trebui să reprezinte această țară. Astfel, în motivarea pe care Radu Coantă, secretar doi al Ambasadei României la Bratislava, a trimis-o autorităților slovace se arată că poetul a fost "asociat cu o mișcare fascistă din România al cărei lider a fost condamnat mai târziu pentru crime de război".

"Argumentul" pe care se bazează motivația părții române este un singur articol pe care Ion Șiugariu l-a scris despre legionari, în 1940. Incompetența reprezentantului României este și mai stridentă când se constată că liderul legionar la care face referire este probabil, Horia Sima. Doar că acesta n-a fost niciodată condamnat pentru crime de război, ci pentru declanșarea rebeliunii de la București (1941) și pentru "dezastrul țării" în 1945. Ambele în contumacie. Ca să dea "greutate" punctului său de vedere, Radu Coantă aduce în discuție, nici mai mult, nici mai puțin decât "contextul geo-politic actual!"

Sadismul părții române atinge noi limite atunci când același Radu Coantă cere, într-un alt schimb de mailuri, ca slovacii să găsească alt soldat mort și să denumească podul după acesta!
 
În disperare de cauză, autoritățile slovace au scris Primăriei orașului Tăuţii - Măgherăuş cerându-le să facă lumină asupra cazului. Unul din membrii comitetului de inaugurare a denumirii noului pod a trimis un text emoționant și care în același timp, face de rușine ambasada României din Slovacia: "Îl voi cinsti întotdeauna pe Șiugariu și pe toți soldații români. El a luptat și a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va putea schimba nimeni. Prin sângele său a demonstrat ce gândește și unde aparține. Nu ne-a putut da mai mult decât ne-a dat".
 
Mai multe informații despre acest caz puteți găsi AICI.