ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele chinez Xi Jinping a deschis duminică summitul de două zile dedicat celui mai ambițios proiect de dezvoltare din istorie comparând țara sa cu un explorator iubitor de pace ce vrea să schimbe lumea, scrie Guardian.

Vorbind la summitul privind inițiativa chineză „Belt and Road”, Xi și-a promovat campania de infrastructură în valoare de multe miliarde drept un mijloc de realizare a unui modern Drum al Mătăsii și a unei noi „epoci de aur” a globalizării.

„Gloria anticului Drum al Mătăsii arată că dispersia geografică nu este insurmontabilă”, a spus el celor 29 de șefi de stat ce s-au dus la Beijing pentru acest eveniment, printre care Vladimir Putin și Recep Erdogan.

„Inițiativa Belt and Road își are rădăcinile în străvechiul Drum al Mătăsii… dar este și deschis tuturor celorlalte țări”, a spus liderul chinez, promițând că va injecta 125 miliarde de dolari în proiect.

Victor Ponta a comentat aceste desfășurări de forțe, la care din păcate România nu participă, asta deși toți vecinii importanți ai țării noastre sunt prezenți la acest eveniment.

„Știți cumva unde se află acum Viktor Orban ( Prim Ministrul Ungariei)? Dar Aleksandar Vucic ( Președintele ales al Serbiei)? Sau Premierul Poloniei? Președintele Turciei? Prim-Ministrul Spaniei? Prim Ministrul Italiei? Președintele Cehiei? Prim - Ministrul Greciei? Vă întreb doar de vecinii și prietenii noștri ca să fie mai simplu . Toți se află la Beijing - deoarece Președintele Chinei Xi Jinping lansează un program de investiții de peste 100 de miliarde de dolari pentru „Noua Cale a Mătăsii"!!!

Nu vă întreb unde se află Președintele României că știți - la Sibiu. Prim Ministrul României se află la București (trebuie să apere Guvernul și miniștrii de asaltul „remanierilor" care vine din K10)!

Deși Dumnezeu ne-a așezat în această poziție geografică atât de importantă noi refuzăm să o folosim! Ba chiar ne batem joc de mâna întinsă de China nouă și țărilor din regiune! Ce păcat - ce „Ghinion"!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.