ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 21:00 Noul secretar general al Guvernului, fostul premier Victor Ponta, a declarat că Sorin Grindeanu i-a propus joi această funcție, pe care a acceptat-o deși nu era în planul său de carieră, spunând că este o funcție temporară.

El a precizat că dacă moțiunea de cenzură este respinsă, va fi vorba despre o activitate mai lungă, iar dacă este aprobată, atunci activitatea sa va fi mai scurtă, până la numirea unui nou prim-ministru, pentru că „nu poți să închizi Guvernul când vrea domnul Dragnea".

Ponta a refuzat să facă precizări legate de numărul miniștrilor care și-au depus demisiile, precizând că premierul este cel care trebuie să dea aceste informații. Din același motiv, a refuzat să explice de ce au fost trimise la Președinție doar demisiile a doi miniștri.

„Primul-ministru mi-a propus ieri să vin în echipa domniei sale într-o perioadă anormală pentru funcționarea unui Guvern și am spus imediat da. Cred că Sorin Grindeanu merită sprijin pentru lucrurile corecte pe care vrea să le facă. Funcția de secretar general al Guvernului nu este tocmai ceea ce aveam în planul de carieră, dar nu cred că e cazul de orgolii. Cred că e cazul să asigurăm funcționarea Guvernului pentru binele tuturor cetățenilor. Îl voi sprijini în această calitate pe care o voi ocupa temporar”, a afirmat Victor Ponta.

„În următoarele zile trebuie să ținem pe linia de plutire activitatea guvernamentală, torpilată de o decizie politică greșită luată de domnul Dragnea. Cunosc administrație centrală ca să il pot sprijini pe premier", a precizat Ponta.

El a spus că dacă moțiunea de cenzură iinițiată de PSD împotriva guvernului este respinsă, este vorba despre o activitate pe un interval mai lung. Fostul premier a afirmat că va ocupa funcția de la SGG pentru o perioadă limitată. ”Nu se știe cât de limitată”, a adăugat Ponta.

„Dacă moțiunea de cenzură inițiată chiar de către PSD împotriva guvernului PSD nu trece, atunci este o activitate deja pe termen mai lung în care premierul va încerca să formeze o majoritate și un guvern funcțional, lucru pe care l-a reușit și Călin Popescu-Tăriceanu în 2007. Dacă moțiunea trece, până la numirea unui nou prim-ministru, domnul Grindeanu trebuie să asigure interimatul”, a spus Victor Ponta precizând că s-a decis să-l ajute pe Sorin Grindeanu deoarece a văzut ”un prim-ministru puternic, hotărât”.
 
El a amintit că au fost perioade de interimat și de trei luni. "Nu poți să închizi Guvernul când vrea domnul Dragnea", a argumentat fostul premier.

Știre inițială

Fostul premier Victor Ponta a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Decizia a fost contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuțiile lui Mihai Busuioc, informează Agerpres.


Premierul Sorin Grindeanu a putut face acestă mișcare după ce, printr-o hotărâre, publicată, de asemenea, în Monitorul Oficial, i-a delegat atribuțiile de secretar general al Guvernului lui Alexandru Mihai Ghigiu, eliberându-l din funcție pe Mihai Busuioc. Delegarea atribuțiilor a fost făcută pentru că Mihai Busuioc a refuzat contrasemnarea actelor premierului, așa cum prevede legea.

Decizia de înlocuire a fost luată "având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligația de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (...), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum și absența acestuia din cadrul instituție", se arată în decizia apărută în Monitorul Oficial și citată de Digi 24.

În urma acesteia a fost publicat și oridinul prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcția de șef al SGG, iar, prin același ordin, Victor Ponta a fost numit în funcție.

„Începând cu data prevăzută la art. 1 (vineri - n.r.), domnul Victor Viorel Ponta se numește în funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru", se arată în ordinul citat.