ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății și ministrul Fondurilor Europene constituie o prezență fericită și plină de culoare în cenușiul și oarecum controversatul guvern tehnocrat condus de domnul Cioloș. Acțiunile acestor doi tineri miniștri tehnocrați au reușit să arunce în panică și aproape în haos, ”cuiburile de viespi” ale mafiei din instituțiile unora dintre cele mai importante domenii guvernamentale – sistemul de sănătate publică și sistemul de gestionare a fondurilor europene.

Miniștrii Voiculescu și Ghinea și-au asumat cu mare curaj lupta împotriva unor clanuri mafiote vechi și foarte bine organizate, cu rădăcini adânci în anii regimului Iliescu, cu o extraordinară capacitate de regenerare și care au supraviețuit, adaptându-se tuturor guvernelor post-decembriste. Aceste clanuri mafiote a adus sănătatea publică și gestionarea fondurilor europene într-o stare de metastază, asasinând la propriu, zeci mii de români și risipind șansa unei vieți prospere pentru milioane de români.

Numitorul comun al luptei celor doi tineri miniștri este combaterea corupției. SRI și DNA ajută în această luptă, numărul dosarelor de corupție în care vor fi acuzați diferiți corupți și corupători din Sănătate și Fondurile Europene, va crește lună, de lună, atâta vreme cât Voiculescu și Ghinea vor deține mandatele de miniștri.
 
Totuși, cei doi miniștri au de înfruntat un monstru și mai puternic, cu mult mai înfiorător, decât corupția. Este vorba de modul de organizare și de funcționare a sistemului de sănătate și sistemului de gestionare a Fondurilor Europene.

O listă – evident, incompletă – cu efectele negative generate de o legislație nedreaptă și orientată spre satisfacerea intereselor acestor clanuri mafiote, ar cuprinde mai multe realități nocive pe care le cunoaștea orice român care s-a confruntat cu tarele sistemului de sănătate sau ale sistemului de gestionare a fondurilor europene.

Să încercăm o oarecare sinteză, fără pretenția de a epuiza subiectul și din dorința de a ajuta pe cei doi tineri miniștri în cruciada lor împotriva mafiei din sistem.

***

În sistemul de sănătate publică, se pot observa, fără a intra în prea multe detalii, probleme de felul următor:
 
Există numeroase situații în care un medic din elita sistemului de sănătate publică deține, concomintent, mai multe calități profesionale oficiale: șef de secție sau medic cu normă întreagă la spitalul de stat, profesor la universitatea de medicină, proprietar al unui cabinet medical, medic colaborator la un cabinet medical și/sau clinică privată, cercetător implicat în studii clinice. Legislația muncii permite ca într-o zi de muncă, o persoană să presteze 12 ore – 8 ore activitate de bază, 4 ore activitate „part-time”. Medicii despre care vorbim reușesc, prin intermediul unor „artificii” contractuale, să respecte formal această regulă, însă în realitate, regula este încălcată. Firesc, apare întrebarea: cum reușește un medic, chiar posesor al unei înalte calificări profesionale, să execute la standarde înalte și cu eficiență, atâtea activități într-un interval de timp atât de limitat, cum este ziua de 24 de ore?

Studiile clinice realizate în spitale, deși mereu se afirmă că respectă în totalitate reglementările oficiale, devin în multe situații, doar proceduri formale pentru a „ajuta” un anumit medicament/tratament etc. să intre pe piața românească sau mai grav, se transformă în adevărate „experimente pe cobai umani” făcute în beneficiul unor corporații care nu pot să deruleze astfel de activități în țările de origine, unde fie legislația interzice acest tip de activități, fie costurile ar fi cu mult mai mari decât în România. Studiile clinice sunt foarte bine plătite, vorbim de mii sau zeci de mii de euro – sume colosale în raport cu salariile mizerabile pe care le încasează medicii noștri de la bugetul statului – și prin urmare, se poate întâmpla ca medicul să accepte confirmarea „target”-ului solicitat de corporația care derulează studiile clinice respective, în ciuda evidențelor sau fără a verifica efectele reale ale medicamentului/tratamentului asupra bolnavilor. Nu în ultimul rând, atunci când studiile clinice nu sunt doar formale, pe hârtie, bolnavii sunt insuficient informați despre studiul clinic la care participă, ca să nu spunem că sunt dezinformați.

Precaritatea și opacitatea procedurilor de achiziții publice pentru asigurarea necesarului de medicamente, instrumentar și alte produse folosite în spitalele de stat, precum și a modului de utilizare a banilor publici în spitalele de stat. Există „specialiști” în eludarea, interpretarea abuzivă și folosirea prevederilor legale, în folosul clanurilor mafiote din cele două sisteme, atât la nivelul managementului spitalelor de stat, cât și în rândul firmelor „de casă”, „de partid”, abonate la contracte pe bani publici. Scandalul „Hexipharma”, în ciuda dimensiunii naționale, este doar o mică parte – șocantă, într-adevăr, dar mică – din rețeaua de „sifonare” a banilor publici prin achizițiile operate în spitalele de stat. Există o puternică prezență a unei mafii transpartinice, cu membri loiali interesului comun – jefuirea banilor publici – răspândiți în mai toate partidele care au avut acces, după 1989, la administrarea bugetelor locale și naționale.

Fenomenul ”nepotismului” care a acaparat, în unele situații, monopolul asupra conducerii unor departamente/facultăți în universitățile de medicină, în secții de spitale, în zona managementului și/sau deciziei politice legate de sistemul de sănătate publică.Prezența ”nepotismului” în spitalele de stat și/sau învățământul de medicină de stat afectează profesionalismul actului medical și managementul sistemului de sănătate publică. Sunt destul de rare cazurile în care talentul și loialitatea față de actul medical, de pacient – la nivel de familie de medici, de rubedenii în sistem – au constituit criteriul de promovare în structurile sistemului de sănătate publică.În unele situații, incompetența este ocrotită de familie, de relația de rubedenie, prin poziția de decizie și de influență a membrilor familiei în sistem, actul medical devine precar și finalitatea este o folosire ineficientă a banilor publici, care satisfac nu dreptul cetățeanului la sănătate, ci interesele egoiste ale clanului de familie.

Corupția la patul bolnavului, care îmbracă nu doar forma „plicului pentru domnul doctor, dna asistentă etc.”, ci și forma recomandării directe sau indirecte, făcută de medic către bolnav, ca acesta din urmă să se programeze pentru „un control mai amănunțit, care nu se poate face în spital, că nu sunt dotări, la cabinetul unde medicul respectiv este proprietar, acționar sau medic asociat.Pe lângă faptul că se acceptă tacit această ”căpușare” a sistemului de sănătate publică, bizar este și faptul că în agora românească s-a promovat cu insistență ideea că unui medic specialist foarte bun, care salvează sute de vieți, dar este plătit cu mai puțini bani decât ar fi plătit în Occident, trebuie să-i îngăduim faptul că încasează, neoficial și ilegal, sute de lei, ba chiar mii de lei pentru fiecare act medical făcut în spitalul de stat – operație chirurgicală, consult, tratament, naștere etc. – ca răsplată din partea pacientului.În filosofia mioritică, se spune că „omul dă orice și oricât, când vine vorba de sănătatea lui”, o filosofie care a inspirat până și aberante inițiative legislative care să oficializeze „darul pentru medic”.

Relația imorală și de multe ori, ilegală, între unii medici și diferite companii de medicamente sau farmacii, o relație care determină pe medicul respectiv, în schimbul unor foloase financiare, să recomande bolnavului un anumit medicament, produs de o anumită companie și/sau achiziționat de la o anumită farmacie.În multe situații, este vorba de medicamente mai scumpe, dar de o eficiență egală cu a medicamentelor ieftine, asta dacă nu cumva eficiența este chiar mai scăzută. Se produce o pagubă fie la bugetul statului, dacă cumva medicamentul este compensat, fie în buzunarul bolnavului, dacă medicamentul nu este pe lista celor compensate.

Sistemul de salarizare incorect, bazat pe relația dintre cuantumul salarizării și funcția, specializarea etc. deținute de medic, cu ignorarea aproape totală a performanței profesionale reale. Sistemul de salarizare în spitalele de stat nu încurajează performanța, nu asigură fondurile necesare pentru educația permanentă la care este obligat medicul – achiziționare de cărți de specialitate, participarea la conferințe naționale și internaționale, realizarea și publicarea de studii și cercetări etc., toate acestea necesitând costuri mari și foarte mari – nu permite nici măcar nivelul de trai onorabil la care ar avea dreptul un medic bun, într-o societate care se dorește a fi democratică.

Disciplina precară a actului medical, reglementările privind malpraxisul îngăduind o lejeritate, în unele situații, criminală în exercitarea actului medical. Modul în care se judecă situațiile în care se suspicionează existența malpraxisului – medicii din Colegiul Medicilor își judecă proprii colegi, de unde uneori o solidaritate prost înțeleasă cu medicul aflat în culpă – permite ca cele mai multe cazuri de malpraxis, unele sfârșite cu moartea pacientului, să nu fie pedepsite exemplar sau cel mult să fie sancționate cu blândețe și fără vreo utilitate practică asupra disciplinei actului medical.

La această listă, evident că se pot adăuga multe alte aspecte, precum precaritatea sistemului public de asigurări de sănătate, politizarea managementului spitalelor de stat, insuficiența și ineficiența administrării bugetului alocat sănătății, lipsa de dotări în spitale, lipsa de vocație profesională a unora dintre cadrele medicale etc.

Concluzia ar fi că doar măsurile de reformă adoptate de guvernul de tehnocrați al domnului Cioloș – chiar dacă beneficiază de prezența activă și eficientă a ministrului sănătății, domnul Vlad Voiculescu – nu sunt suficiente. Reforma sistemului de sănătate publică presupune adoptarea unei legislații corecte și cu adevărat reformatoare, care să elimine atât politizarea și corupția din sistem, cât și acele excrescențe inutile ale birocrației medicale și a asigurărilor de sănătate. Sistemul de sănătate publică din România nu este orientat nici spre pacient și nici spre cadrul medical. Dimpotrivă, este gândit și funcționează doar pentru a sluji interesele clanurilor mafiote formate din politicieni, oameni de afaceri și cadre medicale fără vocație pentru care spitalul public nu este altceva decât o mare ”fermă de cobai” unde își pot satisface interesele financiare egoiste și murdare.

***
În sistemul de gestionare a fondurilor europene, se pot observa, iarăși fără a intra prea mult în detalii, următoarele feluri de probleme:

Politizarea instituțiilor care gestionează și verifică modul de implementare a proiectelor finanțate din fondurile europene.Organismele intermediare, dar și Agențiile pentru Dezvoltare Regională sunt supuse politizării, fapt care afectează corectitudinea monitorizării modului în care sunt implementate proiectele finanțate din bani europeni. În multe situații, numirea la nivel managerial, dar și angajarea personalului contractual din OI-uri și ADR-uri, au fost supuse influențelor venite din partea clanurilor de partid sau a unor grupuri de interese oculte și ilegale, fapt care a afectat negativ funcționarea acestor instituții.

Un caz special și grav îl constituie ADR-urile, acestea fiind formal conduse de reprezentanții comunității, la nivelul Consiliilor pentru Dezvoltare Regională. Aceste consilii sunt constituite, conform legii, ”din președinții consiliilor județene și din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orășenești și comunale din fiecare județ al regiunii, iar în cazul regiunii de dezvoltare București - Ilfov, consiliul pentru dezvoltare regională este alcătuit din președintele Consiliului Județean Ilfov, primarul general al municipiului București, din câte un reprezentant al fiecărui consiliu local de sector și din reprezentanți ai consiliilor locale din județul Ilfov, la paritate cu reprezentanții sectoarelor municipiului București.” Se produce o situație bizară, în sensul apariției unui interes reciproc între membri CDR-urilor și managerii ADR-urilor.

Pe de o parte, acest interes se manifestă prin faptul că, în multe situații, membri din CDR sunt implicați în implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene fie direct, la nivelul comunităților pe care le reprezintă, fie indirect, la nivelul unor comunități conduse de reprezentanți ai partidului politic de care aparțin. Pe altă parte, managerii ADR-urilor – numiți fiind de CDR-uri și a căror activitate managerială și financiară este, cel puțin teoretic, controlată de CDR-uri – sunt interesați în dezvoltarea unei relații cordiale cu membri CDR-urilor, pentru a-și păstra funcția și beneficiile oferite de calitatea de conducători ai ADR-urilor. Este aproape imposibil ca această nevoie de coabitare între managerii de ADR-uri și membri CDR-urilor să nu dobândească, în timp, dimensiunea politizării și a precarității actului de monitorizare și control a modului în care sunt implementate proiectele finanțate din banii europeni. Probabil că nu sunt puține nici cazurile în care membri ai CDR-urilor sau acoliți ai acestora au profitat direct sau indirect, prin rubedenii, de acces facil la implementarea unor proiecte din fonduri europene, pe fondul unei monitorizări relaxate din partea ADR-urilor.

Existența unor ONG-uri specializate în atragerea de fonduri europene cu orice preț și fără foloase reale pentru comunitate – a se citi ”ONG-uri specializate în irosirea de fonduri europene” – unele dintre acestea fiind agreate de mafia politică din sistemul fondurilor europene, fie pentru că aparțin unora dintre membri mafiei, fie că ONG-urile respective acceptă să contracteze, în implementarea proiectelor respective, bunuri și servicii cu firme din interiorul mafiei. Aceste ONG-uri, unele înființate de indivizi implicați în viața de partid sau cu legături directe, uneori de rubedenie, în elita conducătoare a partidelor politice, aduc mari prejudicii atât comunităților unde ”implementează” proiectele respective – pentru că nu aduc beneficii reale acestor comunități – cât și societății civile, în general, afectând grav încrederea publică în mecanismele civice de reacție și implicare în administrarea comunităților și a banilor europeni.

Existența unei elite cu acces aproape necondiționat la fondurile europene, elită formată din indivizi (sau rubedenii și acoliți ai acestora) implicați la nivel foarte înalt în viața politică, economică, financiar-bancară a statului, în instituțiile de cultură și de spiritualitate finanțate de stat, în administrația publică etc. Această elită are acces aproape discriminatoriu la utilizarea fondurilor europene, în sensul că uneori alocarea și de cele mai multe ori, monitorizarea proiectelor implementate de elita respectivă cu bani europeni, sunt extrem de lejere și de favorabile satisfacerii intereselor ei financiare și oculte. Aspectul grav este că această elită pare a fi ocrotită de o „forță nevăzută”, pentru că, deocamdată, instituțiile abilitate ale statului în lupta anticorupție nu dau semne vizibile că acționează împotriva membrilor elitei respective.

Criteriile nerealiste de aprobare, evaluare, monitorizare a proiectelor finanțate din fonduri europene, care încurajează, facilitează „performanța pe indicatorii din hârtii” în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. Cel mai bun exemplu este dezastrul pe fostul POSDRU, care a generat mii de șomeri cu diplome de calificare, a înghițit inutil zeci de milioane de euro și a alimentat cu salarii și beneficii nesimțite și nemeritate o camarilă mafiotă formată din reprezentanți ai instituțiilor administrației publice, ONG-uri, firme „de casă”, firme de „training”, instituții de învățământ public etc. și indirect, ai partidelor politice, totul în detrimentul comunităților noastre și spre rușinea și falimentul statului român. Performanța „pe indicatori”, care indicatori de cele mai multe ori se justifică prin șiruri nesfârșit cu tabele cu semnăturile „beneficiarilor” sau prin procese verbale de predare-primire care nu exprimă realitatea de pe teren, performanța aceasta este de fapt, o contraperformanță. O situație identic de gravă, dacă nu chiar mai gravă, întâlnim și în cazul investițiilor în infrastructură, unde lipsa de profesionalism în conceperea criteriilor de performanță, în conceperea, evaluarea și aprobareala finanțare a proiectelor, în implementarea proiectelor, dar și în monitorizarea lor de către AM-uri/OI-uri/ADR-uri, au provocat apariția unor investiții aberante sau total inoperabile în comunitățile noastre.

Transparența precară a modului de funcționare a AM-urilor/OI-urilor/ADR-urilor, dar și a modului în care sunt implementate proiectele pe fonduri europene. Este deosebit de dificil, dacă nu, uneori, chiar imposibil de aflat anumite aspecte „sensibile” din activitatea acestor instituții, în acele situații în care managerii se comportă ca și când ar fi deasupra principiului transparenței utilizării banilor publici. În cazul ADR-urilor, datorită legii de înființare și funcționare a acestora, o cerere de acces la informații cu caracter public poate fi oricând ignorată, refuzată, pe motiv că ADR-urile nu se subordonează legislației în vigoare cu privire la transparența decizională. Cel mai dificil, să nu zicem imposibil, demers este de a afla cum sunt gestionați banii europeni – care sunt, atenție, bani publici! – în cadrul unui proiect concret finanțat din acești bani: cine este echipa managerială a proiectului, ce salarii primesc, care sunt firmele care au primit contracte de bunuri și servicii în proiect, care este stadiul concret de implementare etc. Lipsa de transparență este „cuvântul de ordine” în gestionarea fondurilor europene în România...

Lista poate fi completată cu multe alte aspecte negative care, pentru România, au transformat fondurile europene din oportunitate de dezvoltare, în capcana corupției, ineficienței și dezastrului economic.

În cazul fondurilor europene, ca și în cel al sistemului de sănătate publică, demersurile curajoase ale ministrului Cristian Ghinea sunt necesare, dar insuficiente.Avem nevoie de inițiative legislative de reformă radicală: reformarea ADR-urilor sau chiar desființarea lor – personal sunt pentru desființarea lor – reformarea AM-urilor/OI-urilor, reevaluarea profesionalăa personalului din aceste instituții și depolitizarea ADR-urilor, AM-urilor și OI-urilor, reconsiderarea legislației privind transparența utilizării fondurilor europene, în sensul dezvoltării unei transparențe totale care să fie facilitată printr-o legislație dedicată special acestui domeniu, reformarea mecanismului de evaluare și aprobare a proiectelor finanțate din fonduri europene, reformarea mecanismelor de monitorizare a implementării proiectelor finanțate din fondurile europene etc.

Atât sistemul de sănătate publică, cât și sistemul de gestionare a fondurilor europene nu pot fi reformate, cu adevărat, decât prin implicarea Parlamentului României. Or, la acest moment, Parlamentul este infestat de camarile de partid, de grupuri de interese oculte și de parlamentari aflați în conflict cu legea penală. Prin urmare, guvernul de tehnocrați condus de Cioloș, dar mai ales celor doi miniștri Voiculescu și Ghinea, le revine misiunea de onoare, pe de o parte, de a colabora cât mai strâns cu SRI și DNA, pentru a curăți de corupți, atât cât se poate, până la alegerile parlamentare, ograda celor două sisteme, iar pe de altă parte, de a iniția proiecte de legi pe care să le depună în Parlament și prin care să propună reforme radicale.

Altfel, vom băga mizeria sub preș, iar răul se va regenera, devenind probabil și mai puternic decât până acum...