Opinia publică românească este din ce în ce mai preocupată de tema vaccinurilor. Sunt obligatorii sau doar recomandate? Sunt sigure sau pot afecta sănătatea copiilor?

Potrivit Ministerului Sănătății, în anul 1990 în România conform programului de vaccinare se efectuau nouă vaccinuri obligatorii și gratuite: împotriva hepatitei B, tuberculozei, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, poliomielitei.

În 2015, Ministerul Sănătății a adăugat la această listă și vaccinarea împotriva Haemophilus influenzae. De această dată Ministerul Sănătății nu mai spune nimic despre gratuitatea acestor vaccinuri.

Mărturia avocatului Mihai Rapcea care a publicat pe blogul său propria experiență legată de vaccinarea copilului său ar fi trebuit să alerteze autoritățile și să-i scoată în stradă pe cetățenii „frumoși” care „și-au luat țara înapoi”. Surprinzător însă, nicio reacție în spațiul public românesc.

„Cu acea ocazie, am aflat că Sanofi Pasteur continuă să aducă via Kazahstan în România, vaccinuri cu timerosal, deși la nivelul Uniunii Europene nu s-au mai prelungit licențele cu această substanță încă din 2015. Și multe alte dedesubturi mizerabile despre afacerea cu vacinuri (ex. creșterea numărului de vaccinuri obligatorii, de la an la an, deși bolile respective au fost eradicate – unele dintre ele de zeci de ani, faptul că pe nici unul dintre site-urile producătorilor nu o să găsești prospectele detaliate ale vaccinurilor respective, faptul că un vaccin precum HEXACIM nu figurează pe lista Agenției Europene de Medicamente deși se vaccinează la greu cu acest vaccin în România – iar raportările medicilor sunt folosite de producător pentru autorizarea ulterioară a vaccinului în UE, că România este singura țară din UE unde vaccinul BCG se face de la naștere, deși prezintă grad de risc mare în lipsa unei activități hepatice bune a nou-născutului,  etc.), care m-au convins că nu e cazul să iau de bun nimic din ceea ce se vehiculează în presă despre vaccinuri.

Nu spun mai multe, pentru că nu vreau să supun riscurilor acei oameni care mi-au dezvăluit aceste lucruri. Iar ceea ce am oferit aici este suficient pentru cine are ochi să citească și îi pasă de copilul lui. Așa că îmi voi lua și eu vaccin din afara României. Pentru că îmi pasă de viitorul copilului meu. Și am scris acest articol pentru a da o șansă și altor părinți care vor să se informeze și au curajul să spună NU, spiritului de turmă. Merită să menționez la final că am mai găsit cazul a două colege avocate ale căror copii au suferit regrese majore în urma vaccinărilor copiilor de la vârsta de un an. Și despre cazul unei specialiste în virusologie, româncă (al cărui nume nu îl dau, ca să nu fie atacată de mass-media plătită de industria producătoare de vaccinuri), care nu și-a vaccinat DELOC nici unul din cei doi copii (o știi ea mai bine de ce !)”, scria Dan Tanasă pe blogul său.

Autoritățile cunosc problema dar refuză să facă ceva concret. Despre situația Institutului Cantacuzino s-a scris mult și nu s-a făcut nimic.

În locul unor vaccinuri autohtone, sigure și fără aditivi, autoritățile apără interesele marilor corporații în domeniu și importă vaccinuri, de multe ori dubioase. În mod normal, situația Institutului Cantacuzino ar fi trebuit să fie un motiv de proteste. Din păcate însă, la fel ca și în alte cazuri, „societate civilă” tace complice.