Dezbaterea despre vaccinuri de la Parlament, un SIMULACRU. Mărturia unui medic prezent la discuții: Mi-a amintit de vechile ședințe de partid cu iz comunist, în care erau înfierați amarnic cei care aveau o opinie diferită de cea a sistemului
Zilele trecute, la Parlament au fost organizate niște dezbateri cu privire la proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie, act normativ inițiat de Guvernul Grindeanu.
Organizate de Comisiile de Sănătate ale Camerei Deputaților, respectiv Senatului, dezbaterile au beneficiat de prezența premierului Grindeanu, dar și ai altor factori de decizie din cadrul structurii de stat.
Deși s-a anunțat cu mare pompă, în realitate nu a existat nicio dezbatere, organizatorii făcând tot posibilul să transforme evenimentul într-un elogiu continuu adus proiectului de lege care trebuia, de fapt, dezbătut.
Conform dicționarului limbii române, dezbatere înseamnă Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general.
Unul dintre participanții la eveniment, medicul Matei Iorgu Dragoș, ne-a trimis o relatare de fața locului, arătând că organizatorii au făcut tot posibilul să le reducă timpul de vorbire celor care au îndrăznit să conteste proiectul PSD de vaccinare obligatorie a poporului. Lucru firesc, dacă ne gândim că moderator a fost Alexandru Rafila, unul dintre cei mai fanatici susținători ai vaccinării din România.
Iată textul pe care l-am primit pe adresa redacției:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Prințesa Kate, soția Prințului moștenitor al tronului britanic, are cancer la 42 de ani. La trei ani de la injectarea cu seruri Covid aproape întreaga familie regală a Marii Britanii e canceroasă
Renumitul doctor William Makis aruncă bomba: Cancerul prințesei Kate ar putea fi cauzat de vaccinurile ARNm COVID-19 pe care le-a făcut în 2021
Cercetătorii japonezi cer din nou, imperativ, OPRIREA TRANSFUZIILOR de la vaccinații Covid
FDA a pierdut războiul împotriva Ivermectinei – este forțată să elimine toate postările și afirmațiile false împotriva utilizării medicamentului care și-a dovedit eficacitatea în tratamentul Covid
Pfizer și oficialii guvernului Regatului Unit, acuzați de ucidere din culpă, fraudă și proastă gestionare a crizei Covid, într-o nouă anchetă penală – sunt depuse dovezi despre crime împotriva umanității
Morții pe care nu și asumă nimeni, morții de care nimeni nu mai vrea să audă, morții pe care nimeni nu mai vrea să-i vadă, ca să nu le fie deranjată „viața în roz”
Recomandările noastre
Loreta Popa, un om dedicat primei sale iubiri: CUVÂNTUL! Interviu ActiveNews cu promotoarea Muzeului Național al Literaturii Române: ”Fără acces la educație copiii noștri nu vor mai fi în stare nici să se semneze, dar să citească”
27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Alexandru Rafila Sorin Grindeanu
Locații: București
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii
Organizații: Guvernul României Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (12)