ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat astăzi: „Eu nu cred că un medic are dreptul să facă propagandă împotriva vaccinului, având în vedere faptul că există dovezi, există foarte multe boli care au fost eradicate prin vaccin, iar în momentul de față suntem în plină epidemie de rujeolă”.

Bodog a precizat că în forma actuală a proiectului Legii vaccinării nu există sancțiuni pentru medicii care fac propagandă antivaccin, dar acestea ar putea fi adăugate după discuțiile cu Colegiul Medicilor, cu medicii și cu societatea civilă.

Ȋn replică, un medic din Târgu Mureș susține că „dacă un medic are suspiciuni în ce privește siguranța unui medicament sau a unui vaccin, nu numai că are dreptul să o spună pacienților, dar are și obligația profesională și morală să o facă”.

„Ministrul Sănătății a declarat că un medic nu are dreptul sa facă propagandă împotriva vaccinului”, scrie pe pagina sa de facebook dr. Cristian Vântu.

„Ar fi bine ca tovarășul Bodog, acest Beria al sănătății, să reflecteze mai adânc înainte să facă astfel de afirmații cu privire la o profesie liberală pentru că: 

1. Medicii nu sunt angajații tovărășiei sale, ci furnizori independenți și de cele mai multe ori privați de servicii medicale. 

2. Dacă un medic are suspiciuni în ce privește siguranța unui medicament sau a unui vaccin, nu numai că are dreptul să o spună pacienților, dar are și obligația profesională și morală să o facă.

Mă întreb care este interesul pentru care Ministerul vorbește la modul general despre «vaccin» de parcă acesta ar fi unul singur sau de parcă ar fi avut cineva vreo problemă cu vaccinarea, în general. Există temeri și suspiciuni fată de anumite vaccinuri, față de anumiți producători, care și-au recunoscut reaua credință în raportarea efectelor adverse (vezi GSK) și față de anumite metode de producție (vezi vaccinurile produse pe liniile celulare provenite de la fetuși avortați, care nu sunt considerate etice de biserica catolică).

A spus cineva vreodată ceva rău despre BCG-ul de la Cantacuzino? Mă tem că tovarășul ministru încearcă să oblige o țară întreagă să cumpere produsele unor firme cunoscute de toată lumea pentru metodele dubioase prin care și-au promovat și până acum vânzările (nu există nici un medic care să nu știe la ce mă refer)”, precizează dr. Cristian Vântu.