Dr. Geanina Hagimă, învingătoare la etică și morală în fața “Comisiei Superioare de Disciplină” a Colegiului Medicilor
Sute de români au fost azi alături de dr. Geanina Hagimă, anchetată pentru a doua oară pentru delict de opinie, după ce președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Daniel Coriu, a contestat abuziv decizia Colegiului Medicilor Argeș, care o absolvise de orice „crimă” pe curajoasa doctoriță.
Agitația paroxistică a lui Coriu s-a întețit după seria de Conferințe Covid în care Medicii pentru Libertate au demonstrat științific că măsurile medico-marțiale din timpul pandemiei au fost exagarate și au atins limite de-a dreptul criminale.
„Comisia Superioară de Disciplină” de la București a refuzat
apărarea medicului, care era asigurată de apărătorul Dan Băzăvan,
considerându-se mai presus și decât o instanță de judecată, unde acesta
reprezintă cazuri de încălcări ale drepturilor omului, asemănătoare cu
cele întreprinse de CMR.
Dr. Geanina Hagima a declarat:
„Am depus si inregistrat notele de aparare, întreg dosarul de la colegiul Medicilor Argeș. Au refuzat apararea prin asociatia la care sunt membră, desi Asociatia Stop Discriminării Cetățenilor - presedinte consilier juridic Dan Băzavan -, are in statut prevazuta posibilitatea de a ma apara in justiție dar și în anchete disciplinare. Regulamentele lor, ale CMR, trebuie sa respecte Constitutia. In notele scrise depuse astazi la registratura CMR, formulate de asociatie, sunt detaliate mai multe nereguli procedurale, inclusiv incalcarea propriilor regulamente, a propriilor proceduri. Faptul ca au refuzat apararea mea de către asociatie, invocând regulamentelor lor, că doar un avocat poate să faca asta, inseamna incalcarea dreptului la aparare, a Constitutiei. În ce priveste „judecata”, chiar și daca aș fi participat la audiere astazi, concluziile nu s-ar fi formulat imediat. Ei oricum pot sa ia o decizie de admitere/ respingere a actiunii pe documentele depuse de noi la regisratură astazi; insă din start ma asteptam ca acea contestatie a lui Coriu să fie admisa de CMR, deoarece ei s-au si antepronuntat, asa cum au remarcat si alții, prin refuzul la solicitarea mea ca ședința să fie publică, afirmând că prezența unor terțe persoane la audieri duce la nulitatea deciziei, adică deja dă dreptate unuia din argumentele false din contestația lui Coriu.
Astept decizia lor si ii vom actiona cu asociația in justitie. Eu nu cred ca se aștepta cineva la vreun raspuns imediat, iar dupa modul în care au acționat până acum nu cred ca se astepta cineva sa "scap" fara vreo sancțiune. Eu nu accept nicio sancțiune, caci ce am facut a fost corect.
Altfel, la repetarea faptei (participarea la alt protest), pot să mă sancționeze din nou cu alta modalitate mai severa.
De aceea am insistat ca eu sa fiu apărata de asociație, ca sa-i fortez sa respecte dreptul la aparare prevazut de Constitutie, in care nu se spune ca trebuie sa aduci obligatoriu un avocat. Regulile lor sunt sub Constituție si nu pot fi deasupra ei.
Multumesc tuturor de sustinere si stim cu toții ca lupta nu se termina aici. Eu sunt foarte motivata sa merg inainte, chiar daca drumul este anevoios. Doamne ajuta!”
Vedeți filmări de la eveniment, la Starea de Libertate
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
A murit preotul de la Palatul Cotroceni. Arhimandritul Irineu Dogaru, fostul duhovnic al SPP, s-a luptat cu o boală nemiloasă
RECOMANDARE CONTROVERSATĂ. Dr. Geert Vanden Bossche: Iată ce aș face dacă aș fi vaccinat împotriva Covid-19
Primul pas spre eutansie legală în România? O lege ciudată a trecut de Senat: ”Terapia Durerii”!
În aprilie 2020, judecătorul Aurelian Murgoci critica Ministerul Justiției și CSM pentru gestionarea crizei COVID. Acum este mort, la 38 de ani. AVC
Recomandările noastre
Secțiuni: Conferințe Covid COVID Eveniment Opinii Prima pagină Sănătate Știri
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)