ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Opinia publică a auzit, de aproape un an, din gura a două guverne și jumătate - Cioloș, Grindeanu și Tudose - că în România este o epidemie de rujeolă. În consecință, s-a întocmit rapid un proiect de lege care să oblige la vaccinarea tuturor copiilor și a unei mari părți a adulților. Unii contestă epidemia și afirmă că este doar un pretext pentru achiziția masivă de vaccinuri, din banii statului.

Astfel de suspiciuni nu au apărut doar în România. Un caz cu multe semne de întrebare a fost programul de imunizare contra gripei porcine din SUA, din 1976.
 
70 euro extra reducere la Galaxy S8 si iPhone 6S Plus ! 

Ce s-a întâmplat? În februarie 1976, un soldat american, David Lewis, a murit după ce s-a simțit slăbit și apoi s-a prăbușit într-un timpul unui marș forțat. Două săptămâni mai târziu, oficialii americani au anunțat că soldatul a murit din cauza gripei porcine, iar această versiune a gripei pare să fie apropiată de pandemia din 1918.  Oficialii sanitari americani au concluzionat că e nevoie de o campanie de vaccinare a fiecărui cetățean american în viață.

Președintele Gerald Ford a autorizat programul de vaccinare a populației care a costat peste 135 de milioane de dolari și în urma căruia au fost vaccinați peste 40 de milioane de americani. Programul a fost anulat în decembrie 1976, la mai puțin trei luni de la declanșare, după ce s-au raportat cel puțin 54 de cazuri de sindrom Guillain - Barre după vaccinare. Într-un final, s-a constatat moartea a 25 de persoane după vaccinare, precum și 500 de cazuri de sindrom Guillain - Barre.

Soldatul David Lewis a rămas singura persoană moartă din cauza virusului gripei porcine.

Dacă în România se urmărește vaccinarea forțată, în Statele Unite cei care s-au vaccinat trebuiau să semneze un document prin care își dădeau acordul pentru a fi înțepați cu un vaccin testat. Ceea ce nu știau americanii era că în urma testelor, oamenii de știință au creat alt vaccin, netestat, și cu acela urmau să fie injectați cetățenii, după cum anunța, trei ani mai târziu, presa americană.

Într-o ediție din 4 noiembrie 1979 a celebrei emisiuni americane, 60 de minute (Transcrierea emisiunii, aici) , de pe postul CBS, s-a dezvăluit că oficialii Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) știau că respectivul vaccin poate provoca boli neurologice, dar au ales să nu anunțe și cetățenii de acest aspect.

Președintele CDC de la acea vreme, doctorul Sencer, recunoștea în cadrul emisiunii că nu a existat niciun caz de gripă porcină confirmat în SUA - ci doar raportate -, și nicăieri în lume, așa cum fals anunțase președintele Ford în apelul său către națiune.

Mai mult decât atât, în campania masivă de promovare a vaccinului, s-au folosit numele unor personalități și vedete americane, fără ca acestea să se fi vaccinat sau să-și fi dat acordul pentru așa ceva.
 


Una dintre aceste persoane a fost celebra vedetă americană Mary Tyler Moore. Chestionată de reporterii de la 60 de minute, aceasta a spus: „Nu, nu am făcut vaccinul anti-gripal. Nu mi-am dat acordul pentru ca numele să-mi fie folosit în campania pro vaccinare. Mi-am întrebat doctorul (dacă ar trebui să-mi fac vaccinul) și a zis că ar fi o idee bună. Dar am rezistat, pentru că am fost suspicioasă că aș avea simptomele care decurg dintr-o asemenea infecție. Ulterior, doctorul era încântat că nu m-am vaccinat”.

Între timp, 4.000 de persoane au dat în judecată Guvernul SUA pentru efectele secundare cauzate de vaccinul împotriva epidemiei care ucisese...un singur om.