ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cei mai mulți locuitori ai Bucureștiului au observat că în locurile intens circulate au fost montate niște cutii verzi.

Înăuntrul lor se află Defibrilatoare Automate Externe (AED este prescurtarea din engleză). Acestea se folosesc în cazul unui stop cardiorespirator pentru a restabili ritmul normal al inimii.

Aceste aparate pot fi folosite de către orice persoană, cu sau fără cunoștințe medicale, urmând instrucțiunile vocale ale aparatului și pictogramele de pe electrozi.

Defibrilatoarele Automate Externe sunt amplasate în stațiile de metrou Unirii 1, Unirii 2, Eroilor, Universitate, Piața Victoriei, la aeroportul Henri Coandă, la muzeul Antipa, IKEA, Palatul Copiilor și la Tribunalul București. 

Au o tastatură de la care se apelează un dispecerat care vă dă codul de deschidere a cutiei în care este defibrilatorul. Șansele de resuscitare cresc cu până la 90% dacă este folosit rapid defibrilatorul. 

În fiecare an, în România peste 50.000 de persoane mor din cauza stopului cardio-respirator, 70% dintre acestea petrecându-se pe stradă. 

Dacă vreți să vedeți cum se folosește acest aparat, intrați aici.

Un astfel de defibrilator costă de la 1.000 până la 2.000 de euro și este cu mult mai ieftin decât unul de pe ambulanță, care costă între 15.000 și 20.000 de euro.