Medicii încep să dea voalul de pe Covid. Dr. Borcean, președintele Colegiului Medicilor: S-a murit mai mult de infarct, ocluzii și cancer, pentru că au ajuns prea târziu la spital. Dr. Pop: Sunt reclamații că au fost trecuți morți la COVID, fără legătură

După ce afirmațiile doctorului Răzvan Constantinescu despre Covid-19 au făcut milioane de vizualizări și au ajuns, inclusiv, în mediile mainstream, a venit acum rândul altor doi medici cunoscuți să pună la îndoială narativa oficială.
Președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, arată că, din 15 martie până în prezent, românii au murit de peritonită și ocluzii pentru că au ajuns prea târziu la spital. Numărul bolnavilor morți în această perioadă a crescut cu 20% raportat la aceleași perioade din anii trecuți.
„Noi ne-am angajat de la început ca să respectăm întocmai, pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, ordinele date de politic și Guvern și, dacă avem ceva de comentat, să nu o facem acum, ci să o facem după aia, pentru că sigur va exista o evaluare. Trebuie să avem o discuție despre spitale și despre sistemul sanitar, să vedem ce anume nu a funcționat în primele două-trei săptămâni, ce trebuie uniformizat în gândirea medicală, ce anume trebuie făcut cu resursa umană, pentru că nimeni nu ne garantează astăzi că peste șase luni, un an sau zece ani nu se va mai întâmpla așa ceva. Ce știm sigur, raportat la perioada anilor trecuți, este că numărul de bolnavi care au murit a fost cu 20% mai mare. În perioada stării de urgență și a stării de alertă s-a murit mai mult de infarct, de ocluzii și de cancer. Dacă vor exista dovezi pro și contra că se putea altfel, cel puțin vom fi învățat, după perioada asta, că nu se face așa. Va trebui să avem un sistem care să poată face față și pandemiei și, totodată, să izoleze și să trateze și ceilalți pacienți. De la anul, va trebui să avem 2.000 de paturi la Terapie Intensivă, 5.000 de paturi la infecțioase, iar celelalte zeci de mii de paturi să fie în așa fel organizate încât să primească restul pacienților”, a spus Dr. Borcean pentru Național.
Un alt medic cunoscut, dr. Monica Pop, a declarat că pacienții cronici nu au avut posibilitatea de a se adresa nimănui în această perioadă.
Ea a mai adăugat că s-a întâmplat că bolnavi de Covid asimptomatici care au murit din alte cauze au fost trecuți în rândul victimelor noului coronavirus.
„Dacă pe un bolnav COVID asimptomatic l-a lovit trenul, ți se pare normal să spui că a murit din cauza noului coronavirus? N-are nicio legătură. Și așa s-a întâmpla. Numărul nu e corect.
Sunt reclamații de la oameni care au spus că părinții lor nu au avut nicio legătură cu nimic, au murit, iar pe certificatul de deces asta scrie, COVID.
Categoric sunt și derapaje de genul ăsta. Nu spun că toate. Oamenii au trimis poze după certificat. Și eu spun să vă interesați că numărul de morți e mult mai mare pe care îl spune domnul președinte, care e foarte delicat și vrea să împarte și capra și varza.
Din păcate, cu numărul ăsta nu se poate, pentru că a fost o discriminare foarte mare. Pacientul e pacient, indiferent de boala lui. Eu știu foarte bine, și din postura de medic, și din cea de pacient, că pacienții cronici nu au avut posibilitatea să se adreseze nicăieri”, a spus dr. Monica Pop.
Mai mult ea spune că Constituția a fost grav încălcată.
„Din păcate, unii cronici s-au transformat în acuți. Să nu zicem de ordinul dat de DSU în care scrie foarte clar să facem la cronici nici măcar consultații, și uite așa oamenii au murit.
Și pot să dau exemple chiar acum, de oameni foarte tineri, care și-au pierdut viața pentru că n-au primit act medical.
S-a încălcat îngrozitor Constituția. Pentru că dreptul la sănătate este garantat acolo și nu e vreun amendament. Ei au plătit asigurări de sănătate și perioada aceea unde nu s-a putut beneficia de așa ceva”, a conchis cunoscutul doctor, potrivit Antena3.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Celebra actriță Teddi Mellencamp este în fază terminală de cancer generalizat, la 43 de ani, după ce s-a vaccinat Covid în 2021

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Slovacia lansează o anchetă privind vaccinul Covid-19 după constatările de contaminare cu ADN
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Gheorghe Borcean Monica Pop Răzvan Constantinescu
Locații: București
Organizații: Colegiul Medicilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)