ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La începutul mandatului, ministrul Sănătății declara că aproape 80% din spitale ar trebui să fie închise, dacă s-ar aplica toate regulile, afirmație pe care ministrul o susține și în momentul de față.

„A fost o declarație care i-a șocat pe mulți. Cred, însă, că trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Coafând realitatea nu facem un serviciu nimănui, nici medicilor, nici decidenților și, cu siguranță, nici pacienților”, a susținut ministrul Vlad Voiculescu, în cadrul unei dezbateri.


Vlad Voiculescu a mai afirmat că 30% din spitalele naționale din România funcționează în clădiri cu risc seismic I sau II.

„Nu avem bani în România pentru a clădi toate spitalele de care această țară are nevoie. Avem un studiu pe care îl vom prezenta săptămâna viitoare, cel mai probabil, un studiu al stării infrastructurii naționale de sănătate.

Circa 30% din spitalele naționale din România funcționează în clădiri cu risc seismic unu sau doi. Deci, avem nevoie de investiții masive în infrastructura de sănătate în România, iar, în opinia noastră, fondurile pot veni foarte bine și de la sectorul privat, iar eficiența pe care o poate aduce sectorul privat este esențială”, a precizat ministrul Sănătății.


Lucrurile esențiale pentru investiții sunt reprezentate de maparea serviciilor de sănătate din România și pregătirea proiectului, a mai declarat ministrul, pregătirea proiectului implicând stabilirea locului unde vor fi făcute proiectele și realizarea studiilor de fezabilitate.

„Aceste lucruri le facem pentru cele trei spitale regionale pe care le avem înscrise în acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană. Avem selectate două terenuri la Cluj și la Craiova, pe care le-am primit de la Ministerul Apărării Naționale. De asemenea, un al treilea, la Iași, va fi stabilit foarte curând, strict pe criterii tehnice”, a explicat Vlad Voiculescu.

În legătură cu parteneriatul public-privat, Voiculescu a precizat că spitalele nu vor fi privatizate, ci vor beneficia de tehnica din domeniul privat.

„Privatul nu intră în actul medical, actul medical rămâne în responsabilitatea statului, însă, ceea ce face partenerul privat este să pună la dispoziție, să finanțeze, să construiască și apoi să pună la dispoziția statului clădirea spitalului și echipamentul și să se asigure că partea tehnică a spitalui funcționează așa cum trebuie”, a explicat ministrul Sănătații.

Referitor la legea vaccinării, ministrul a susținut că această este „aproape finalizată”. „Legea vaccinării e aproape finalizată. O vom pune în transparență foarte curând”, a adăugat Vlad Voiculescu.