Prima clinică de recuperare pentru bolnavii de cancer din România, aproape de deschidere. Proiectul e realizat la inițiativa Mânăstirii Nera
Episcopia Caransebeșului strânge ultimii bani pentru deschiderea Clinicii Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România.
Ridicarea complexului din Caraș-Severin, destinat suferinzilor depistaţi în stadiul inițial al bolii, a început în 2012, la inițiativa obștii Mănăstirii Nera și a doctorului Pavel Chirilă. Proiectul de la Slatina-Nera s-a bucurat încă de la început de binecuvântarea și sprijinul Preasfințitul Părinte Lucian Mic, Episcop al Caransebeșului.
Prima etapă a proiectului va fi încheiată pe data de 16-17 noiembrie a acestui an, când se va face predarea-primirea celor patru pavilioane ale departamentului de cercetare, dotate pe lângă aparatul RMN cu întreaga aparatură de laborator necesară.
Până în martie 2016 trebuie să se încheie și construirea celor trei pavilioane destinate găzduirii pacienților. Dacă doriți să contribuiți la terminarea lucrărilor, o puteți face accesând acest link.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
A murit preotul de la Palatul Cotroceni. Arhimandritul Irineu Dogaru, fostul duhovnic al SPP, s-a luptat cu o boală nemiloasă
RECOMANDARE CONTROVERSATĂ. Dr. Geert Vanden Bossche: Iată ce aș face dacă aș fi vaccinat împotriva Covid-19
Primul pas spre eutansie legală în România? O lege ciudată a trecut de Senat: ”Terapia Durerii”!
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Prof. dr. Pavel Chirilă
Locații: Caraș-Severin
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)