ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat ieri că „a nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului.”   

Proiectul legii vaccinării prevede, la art. 11. alin.(4), lit. n), că, printre alte atribuții, Comisiile Județene de Vaccinare și a Municipiului București „sesizează instituțiile abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.”

Infracțiunea „relele tratamente aplicate minorului” e prevăzută de art. 197 din Codul Penal: „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Părintele care refuză să-și vaccineze copilul procedează astfel, pentru că așa consideră el că este cel mai bine pentru copilul lui. Ȋi dă legea dreptul să ia această decizie?

1. „Conținutul autorității părintești - Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.” Art. 487 – Codul civil

 2. „Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia” – art.5, alin.(2) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

3. „Consimțământul în cazul minorilor - Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimți la o intervenție (n.r. – medicală), aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său, autorizarea unei autorități sau a unei alte persoane ori instanțe desemnate prin lege.” Art. 12 din Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România (2016)

4. „Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor (...), pacientului i se solicită acordul scris. Vârsta legală pentru exprimarea consimțământului informat este de 18 ani. Minorii își pot exprima consimțământul în absența părinților sau reprezentantului legal”, în „situații de urgență, când părinții sau reprezentantul legal nu pot fi contactați, iar minorul are discernământul necesar pentru a înțelege situația medicală în care se află” sau în „situații medicale legate de diagnosticul și/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.” Art.660 și 661 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Pentru orice fel de act medical efectuat asupra copilului, e nevoie de acordul părinților. Fie că e vorba de vaccinare, de o extracție dentară sau de administrarea unui medicament, părintele are voie să fie sau să nu fie de acord cu asta. E un drept ce vine la pachet cu multele sale îndatoriri părintești.    

Până la declarația de ieri a ministrului Sănătății, prin „rele tratamente aplicate minorului” se înțelegea: aplicarea de lovituri corporale, amenințarea gravă, lipsirea de libertate, alungarea de acasă, punerea minorului să cerșească sau să practice prostituția, șamd. 

Ar putea să demonstreze Ministerul Sănătății că refuzul vaccinării e sinonim cu atrocitățile mai sus enumerate? Din punct de vedere juridic, doar într-o singură situație: dacă acel copil face o formă gravă a bolii împotriva căreia părintele a refuzat vaccinarea. 

Latura obiectivă a unei infracțiunii presupune existența unui raport de cauzalitate. Dacă acel copil, chiar și nevaccinat fiind, e bine - sănătos, denunțătorii de la Comisiile de Vaccinare, prin plângerile lor penale, n-ar face decât să încarce parchetele, și apoi instanțele, cu dosare pline de maculatură.   

Focarul cu rujeolă a apărut în „comunităti ce călătoresc în afara țării”

Ȋn acest moment, 5% dintre părinți refuză vaccinarea copiilor lor, iar asta a condus, susține acum Ministerul Sănătății, la apariția unei epidemii de rujeolă. De la 1 ianuarie 2016, au fost înregistrate 4090 de cazuri și 19 decese. Un al 20-lea deces, posibil datorat rujeolei, e în curs de confirmare/infirmare (jud. Dolj). 


Epidemia de rujeolă e pusă pe seama refuzului părinților de a-și vaccina copiii. Dar... „Majoritatea cazurilor reprezintă focare de comunități cu acoperiri vaccinale suboptimale. Familii din aceste comunități călătoresc în mod repetat în afara țării (ex. Italia) și migrează alternativ între județe învecinate; o parte din acestea nu sunt pe listele niciunui medic de familie, altă parte însă, datorită deplasărilor frecvente, nu se prezintă cu copiii la vaccinare.” Așa începe „EVOLUȚIA RUJEOLEI ȊN ROMÂNIA, 2016”, document elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. 

Raportul face referire la comunitățile de rromi. Acolo unde copiii nu au acces nici la cele mai bune servicii de asistență medicală, nici la medicii de familie. Deși art.43 din Legea 272/2004 prevede că „vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii”. Dacă vreunul dintre copiii bolnavi de rujeolă a murit pentru că părintele ar fi vrut poate să-l vaccineze, dar niciun medic nu l-a ajutat și nu i-a consultat micuțul, putem vorbi de rele tratamente aplicate minorului? Și dacă da, cine ar trebui să plătească în fața legii pentru asta, domnule ministru al Sănătății?

Anul trecut, doar 61,9% din județe au raportat Reacțiile Adverse Postvaccinale

„A nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului”, spune Florian Bodog. Ȋn mod conștient sau nu, acel copil este expus unui risc. Riscul de contacta o formă gravă a unei boli împotriva căreia el putea fi imunizat. E un risc pe care orice părinte trebuie să-l ia în considerare, cât se poate de serios!

Dar un risc își asumă părintele și atunci când își vaccinează copilul: riscul Reacțiilor Adverse Postvaccinale Indezirabile (RAPI). Frecvența lor e redusă, dar asta nu înseamnă că aceste reacții adverse nu există în realitate. Sau că părintele nu citește prospectul vaccinului de o sută de ori, înainte de a lua decizia. Că la noi e un subiect tabu și că proiectul de lege privind vaccinarea nu insistă deloc pe tema RAPI, asta e altceva. E fix acel ceva care alimentează reticența părinților în fața vaccinurilor. 

„Furnizorii de servicii medicale de vaccinare au responsabilitatea și obligația de a asigura raportarea în Registrul Electronic Național de Vaccinare a tuturor cazurilor de RAPI conform metodologiei elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică”, se spune în art.17, alin. (1), lit.h din proiectul de lege. Și-atât. Nu există niciun fel de sancțiune dacă nu fac asta, nu-i acuză nimeni de „rele tratamente aplicate minorului”, nu-i cercetează niciun procuror. 

Știți câte județe au trimis anul trecut rapoarte despre RAPI? 26, adică 61,9% din numărul total de județe. Iașiul a introdus în sistem cel mai mare număr de cazuri (18), urmat de municipiul București (12) și de județul Prahova (8).   

 

„Există diferențe între județe în ceea ce privește performanța supravegherii: județe care raportează un număr mare de cazuri, județe care raportează RAPI anual, dar și 3 județe care nu au depistat niciun caz de RAPI în ultimii 9 ani (!). Metodologia de supraveghere a RAPI nu este bine cunoscută în teritoriu, existând prin urmare o subraportare a datelor de către furnizorii de servicii medicale la CNSCBT (o parte nefiind raportate, o alta parte fiind raportate doar la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale)”, avertizează Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Ȋn proiectul legii vaccinării se precizează, la art.7, alin. (4), că „fără a limita sau a înlătura recursul la remediile juridice de drept comun aplicabile în cazul răspunderii civile, Ministerul Sănătății acoperă eventuale prejudicii suferite de persoane, ca urmare a vaccinărilor obligatorii”.

Ministerul Sănătății ar trebui să fie însă mai mult decât o caserie ce acoperă, din banii publici, eventualele pagube colaterale ale marilor companii farmaceutice ce produc vaccinuri. Ministerul Sănătății ar trebui să se asigure că părinții, înainte de a lua o decizie atât de importantă, primesc informațiile CORECTE și COMPLETE! Și despre beneficiile vaccinării, dar și despre posibilele reacții adverse. 

Dar, mai presus de toate, Ministerul Sănătății din România ar trebui, înainte de a promova interesele altora, să repună în funcțiune producția de vaccinuri la Institutul Cantacuzino.  
 
Altminteri, toată joaca asta, de-a jandarmul care trimite părintele la pușcărie, e și deplasată, și absolut ineficientă.