25 octombrie - Ziua Armatei Române

De Ziua Armatei, ziua eliberării ultimei palme de pământ românesc, în Ardeal, la Carei chiar de ziua Regelui Mihai, va fi arborat Drapelul național la sediile instituțiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime și fluviale și vor fi organizate ceremonii militare și activități comemorative în toate garnizoanele din țară, în teatrele de operațiuni și în țările în care România are acreditați atașați ai Apărării.
Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. Ultimele orașe eliberate au fost Satu Mare și Carei.
Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia, au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Eliberarea părții de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat și încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Națiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală. ''Ajunse la frontieră din 1940, diviziile noastre — menționa comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 — sunt gata de un nou efort și de noi lupte alături de marii noștri aliați, până la înfrângerea totală a forțelor germano-maghiare''.
În ziua de 25 octombrie sunt programate ceremonii militare de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, din fața Universității Naționale de Apărare "Carol I", și la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol. Acestea vor continua și pe 26 octombrie, cum ar fi o ceremonie specială la Comana cu generalul Radu Theodoru și o sărbătorire a românilor la Valea Uzului, cu Mihai Tîrnoveanu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Regele Mihai
Locații: România
Subiecte: Ziua Armatei Române
Organizații: Armata Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)