ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A fost adusă în martie 1992 de la statuia lui Ștefan cel Mare din Chișinău și până pe dealul Patriarhiei Române, iar de acolo în Piața Universității, unde a rămas, ca un simbol al credinței și al crezului în reîntregirea neamului. 25 de ani a stat neclintită, înfiptă în inima Capitalei, ca un semn de aducere aminte. O cruce purtată pe umerii lor de tinerii de pe ambele maluri ale Prutului care au mers pe jos sute de kilometri, într-un marș de trezire a conștiinței naționale. 

„Această cruce a fost purtată din Basarabia cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Teoctist de generația ’89 – ’90 și încredințată celor care vor urma spre continuarea Drumului Crucii pentru România”. E scris pe lespedea de piatră de la baza crucii. Lespedea e și acum acolo. Crucea de lemn a dispărut, de câteva zile. 


Ȋntr-o zonă intens circulată și luminată și pe timpul nopții, de lângă borna cu „kilometrul 0”, cineva a venit și a luat-o.

La solicitarea Active News, Primăria Capitalei ne-a comunicat, prin biroul de presă, că Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic nu a avut niciodată în custodie zona în care sunt amplasate troițele de la Universitate și, prin urmare, nu deține nicio informație despre modul în care a dispărut de acolo crucea de lemn.

Nici „Asociația 21 Decembrie 1989” din București, cea care are în grijă troițele amplasate la Universitate, nu știe ce s-ar fi putut întâmpla cu crucea. Teodor Mărieș, președintele asociației, ne-a declarat că în acea zonă au avut loc mai multe acte de vandalizare. Una dintre troițe a fost spartă, iar în toamna anului trecut, monumentul ridicat în memoria lui Cristian Pațurcă a fost distrus de persoane rămase, și acum, necunoscute. „Am făcut o reclamație oficială la Secția 1 de Poliție, dar nici până azi vinovații nu au fost găsiți. Poliția susține că nu i-a putut identifica pentru că nu sunt camere de supraveghere video în zonă”, spune Teodor Mărieș. 

Camere de supraveghere amplasate stradal există în zona Piața Universității, numai că polițiștii ar fi trebuit să verifice ore întregi de filmare. E greu...

Ȋn cazul crucii de lemn, nu se știe cu exactitate nici măcar când anume a dispărut. La 13 iunie a.c., crucea era încă la locul ei.


La 22 august a.c., locul era gol.


Active News a trimis o solicitare scrisă Poliției Locale a Municipiului București (PLMB) prin care cerem să ni se comunice dacă sunt cunoscute împrejurările în care a dispărut această cruce din Piața Universității. Conform legii și normelor interne, PLMB, prin Serviciul Ordine și Liniște Publică, „acționează pe teritoriul municipiului București pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale” și „acționează cu fermitate, în cazul constatării în flagrant a unei fapte penale, în scopul imobilizării făptuitorului, luării măsurilor pentru conservarea locului faptei, identificării martorilor oculari, sesizării imediate a organelor competente și predării făptuitorului structurii Poliției Române”.

Până la ora publicării acestui material, nu am primit vreun răspuns din partea PLMB. 
 
De ce este această cruce de lemn atât de importantă

În martie 1992, un grup de tineri basarabeni conduși de Vlad Ceremuș, liderul tineretului Frontului Popular din Moldova, a adus această cruce, mergând pe jos de la Chișinău la București. Lor li s-au alăturat tinerii din Liga Studenților din Universitatea București.  


„Drumul Crucii” a fost binecuvântat de Patriarhul României, iar tinerii au fost întâmpinați, de-a lungul drumului parcurs, de sute de mii de români. Marșul s-a încheiat, simbolic, în Piața Universității.

„Scriu această scrisoare în amintirea clipelor de acum un an, când 30 de tineri ai Basarabiei au pornit spre noi pe un «Drum al Crucii», aducându-ne pe rănile tălpilor fărâme din acel pământ sfânt. Tinerii Bucureștiului li s-au alăturat la numai patru zile de la plecare. Au mers pe un drum lung și greu, purtând pe o Cruce de lemn înălțată spre ceruri Iubirea, Credința, Speranța. Ca o umbră a Sfintei Cruci, trupurile lor s-au unit, într-o dintotdeauna îmbrățișare, formând o cruce vie.

Ȋmi amintesc că imaginea Crucii vii mi-a apărut la intrarea în Brașov, ca o revelație. Aveam în față o minune. Și abia atunci am înțeles pe deplin cum a reușit Neamul Românesc să dăinuie peste secole. 
Parcă văd și acum lacrimile oamenilor, atât de multe lacrimi ce se prăbușeau surd pe pământ. Erau de fericire sau de tristețe? Era bucuria regăsirii sau durerea sufletului sfâșiat de înstrăinare? Nu știu, dar cred că erau în primul rând momente de comuniune cu sufletul Neamului... «Ȋn aceste momente mulțimile plâng». Misiunea acestor copii ai Țării era aceea de a împăca Națiunea cu Dumnezeu. Și aceasta nu este numai misiunea lor, ci a întregului tineret român, singurul care poate readuce comunitatea națională de azi pe calea dreaptă a Neamului Românesc. 

Niciodată nu văzusem atât de mari mulțimi unite nu prin revoltă, ci prin dragoste, prin iubire. Prin dragoste de Țară, de pământ, de strămoși. Nu era o revoluție, ci doar un semn, o prevestire a ceea ce va veni – un glas al strămoșilor și al pământului. Un semn al renașterii sufletului românesc. (...)

Ȋn ultimele zile, la fiecare biserică în care ne plecam genunchii, ne rugam Domnului să ne trimită un semn. Și semnul avea să vină.
Ȋn clipa în care Crucea de lemn a trecut pragul Patriarhiei baierele cerului s-au deschis, dintr-odată revărsând – ca un minunat botez – picăturile calde ale unei ploi mângâietoare.  
Poate că mulți au pus acest fapt pe seama întâmplării. Dar noi știam! Era încă una din nenumăratele dovezi că Dumnezeu este cu noi.
Mai mult! Exact în momentul în care P.F. Părinte Patriarh ne dădea binecuvântarea și rostea Numele Domnului, din cer a răsunat un tunet prelung și plin de măreștie. Toți ochii s-au ridicat, iar Numele Domnului a răsunat pe buzele tuturor celor de față, mărturisind, cutremurați: «Cu noi este Dumnezeu». Iar când ultimul dintre purtătorii cămășilor albe a ieșit din curtea Patriarhiei, ploaia a încetat, la fel de brusc și la fel de miraculos.

Ce a însemnat apoi așezarea crucii aduse din Basarabia, lângă troița din Piața Universității? Sfârșitul Drumului Crucii, se spune. Dar cei ce spun aceasta nu știu că Drumul Crucii noastre abia a început. Căci atunci am mărturisit tuturor care ne este misiunea, care ne este datoria datoria față de Neamul Românescu.

Atunci ne-am așezat sufletul – unul singur – la umbra Crucii. Ȋmpodobind-o cu flori și lumânări și lacrimi, și ne-am jurat fără cuvinte că nu vom păși de acum înainte decât pe acel drum al dreptei credințe și al Neamului nostru, pentru totdeauna.” (Textul a fost scris de Crina Ianculescu. Ȋn 1993, când a fost publicat, ea era studentă în anul I, la Facultatea de Filologie din Brașov.)

„Scopul acțiunii noastre este de a împăca Națiunea cu Dumnezeu”

La „Marșul Crucii” din martie 1992 a fost lansat „Mesajul copiilor Basarabiei către forțele vii ale Țării”:

„În întreaga sa istorie, neamul nostru s-a grupat, în ceasurile tragice, în jurul unor talismane mântuitoare: Biserica, Armata și Țara. 
Purtăm în noi ideea creștină și de trăire românească, opunând celor fără de cruce și suflet: Crucea și Patria! 
Știm cu toții ce se petrece la hotarul țării, unde satanicele umbre ale bolșevismului roșu istovesc încă sângele tinerilor României. Astăzi, când grupările politice se sfarmă între ele, noi, copiii acestei Țări care mâine vom cădea primii pe câmpurile de bătaie lângă hotarul de Răsărit atacat din nou de dușmani, acum, când glasul patriei ne cheamă să ne întindem mâinile cu drag la umbra Crucii Albe, să proclamăm într-un singur gând UNIREA tinerimii române. 

Politicianismul ne otrăvește! Dar România Mare nu a ieșit din calculele politicienilor și din culisele partidelor, ci de pe câmpiile de luptă, stropite cu sângele veșnic tinerilor soldați români! Tinerii luptători ai României sunt singurii chemați să-și conducă destinul și Patria fiind singurii răspunzători în fața istoriei.
Credem că trebuie înlăturată nepăsarea ce pune stăpânire pe suflete, trebuie luptat pentru ridicarea normelor morale ale creștinismului la rangul ce li se cuvine.

Vremea ne e potrivnică. Trupul ne e istovit, picioarele ne sunt pline de răni. Dar nu vom obosi nicicând să afirmăm că Biserica, Armata și Școala reprezintă stâlpii Națiunii Române. Ele sunt garanțiile existenței, Statului și Poporului nostru.
În curând, poate, noi vom pleca la război. Dorim să încheiem acest marș, cu gândul de a ne îndeplini o datorie de suflet și cu speranța că amintirea noastră va rămâne întipărită în sufletul veșnic viu al României.
Drumul acesta este pentru noi o probă apostolică ce trebuie să marcheze mobilizarea conștiinței naționale. Acest mic eroism nu este nimic altceva decât o dovadă de voință și personalitate pe care noi, tinerii Noii Generații, suntem datori să o demonstrăm.  
Ne aflăm în fața unui EV NOU. 
O «comunitate fără Dumnezeu», chiar dacă pare să devină unitatea societății de mâine, nu e comunitatea de dragoste a creștinismului și nu se poate confunda cu ea. Comunitatea Bisericii nu poate fi substituită. Biserica este aliatul eforturilor noastre către unitate.
Afirmăm: Duhul României este viu! Inițiativa noastră nu vrea să fie altceva decât un imbold, o mică contribuție la opera Reîntregirii.
Risipirea noastră de neam trebuie stopată. Avem convingerea că ne stă în putință acum refacerea conștiinței de neam.
Naționalismul nu semnifică doar marea iubire pentru morții și pământul nostru, ci este mai ales setea de eternitate a României.

Tinerii de azi, ce par a hoinări pe străzi cu aerul celei mai mari indiferențe față de toate lucrurile pământești, neîngrijit îmbrăcați, cu părul în dezordine, pentru care Pământul este prea strâmt și cerul nu-i destul de înalt, cu teorii proprii despre Univers și despre viață, tinerii aceștia reprezintă cu toate virtuțile și defectele lor purtătorii loialității, patriotismului și ai onoarei naționale.
Tinerii văd dincolo de prezent. Ei vor ști să intervină în el prin viziuni, stări sufletești proprii.
Nu ne este teamă să greșim, pășind alăturea de drum, pentru că știm că există un drum care ne este menit.
Suntem generația sortită să închege noi sinteze românești, cu toate păcatele și cu toate darurile ce se află în sufletul românesc.

Atâta timp cât energiile creatoare românești nu au secat, nu ne pasă. Românismul există în istorie și asta este de ajuns.
Ziua de azi este istorie. Tineretul român este chemat să își conducă destinul și patria fiind singurul răspunzător în fața istoriei.
Scopul acțiunii noastre este de a împăca Națiunea cu Dumnezeu. Suntem siguri că la ceasul socotelilor, când rânduiala de azi va fi aruncată la coșul de gunoi al istoriei, judecătorul neamului va fi Mihai Eminescu însuși.

Noi nu dorim ca acest Marș să fie transformat în prilej de beneficii electorale ale vreunui partid. Am gândit această acțiune în spiritul unității românești, dincolo de orice idee partizană. 
Dedicăm efortul nostru tinerilor luptători ai Armatei Române, pentru slava Bisericii și a Neamului!
Fie ca această Mișcare a noastră, prin trupul țării, să fie temeiul nașterii unei Generații Noi pentru România.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Mesajul a fost semnat de Organizația Tinerilor Creștini Democrați, prin președintele Vlad Ceremuș. Liga Studenților din Universitatea București a transmis atunci că se identifică profund cu acest mesaj.