ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Codul Muncii se modifică din nou iar noile prevederi îi nemulţumesc pe patroni.Investitori străini şi români grupaţi în mai multe organizaţii patronale se revoltă împotriva modificărilor Codului muncii propuse de Blocul Naţional Sindical, acuzând că iniţiativa legislativă cetăţenească ameninţă investiţiile şi locurile de muncă din România. 

Astfel, Coaliţia pentru Dezvoltarea României acuza, joi, Senatul de iresponsabilitate.

”Adoptarea tacită de către Senatul României a proiectului de modificare a Codului Muncii reprezintă lipsă de responsabilitate a legiuitorilor față de un subiect cu implicatii vaste asupra întregului mediu economic" - acuză Coaliția pentru Dezvoltarea României joi, într-un comunicat remis StartupCafe.

Majorarea salariului minim pe economie, reintroducerea contractului colectiv de muncă la nivel național, eliminarea clauzelor de neconcurență după terminarea raportului de muncă, incapacitatea de stabilire a obiectivelor de performanță pentru angajați,eliminarea perioadei de probă pentru salariații care au fost angajați pe post prin concurs, sunt principalele puncte care aduc nemulţumiri în rândul patronilor.

De asemenea, angajatorii nu vor mai putea face concedieri colective pe baza neperformanței lucrătorilor, angajatorului i se abrogă posibilitatea de a suspenda contractul individual de muncă în cazul reducerii temporare a activității, orele suplimentare se vor plăti cu un spor de 75% plus ore libere plătite și se introduce ”telemunca”.

Tot, joi,1 octombrie, Camera de Comerț Franceză din România și Camera de Comerț Germană s-au aliat și au transmis un mesaj comun împotriva modificărilor propuse.

"CCIFER si AHK România constată cu îngrijorare și neplacută surprindere că reglementarea actuală a raporturilor de muncă (individuale sau colective) face în prezent obiectul unui număr record de inițiative legislative și propuneri de modificare, fapt care ar putea periclita grav situația economică actuală și creșterea competitivității României. Lipsa de predictibilitate, instabilitatea și incoerența cadrului legislativ actual (cauzate de numărul mare de modificări succesive ale reglementărilor, precum și de nerespectarea normelor elementare de tehnică legislativă) reprezintă aspecte asupra cărora reprezentanții mediului de afaceri din România au tras în permanență, în ultimii ani, serioase semnale de alarmă", se aratî în mesaj. 

Inițiativa legislativă are, însă, un argument mult prea solid pentru a nu fi luat în seamă de parlamentari: este inițiată de 130.000 de cetățeni cu drept de vot, prin Blocul Național Sindical, a doua cea mai mare confederație din țară.