ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rata abandonului școlar în învățământul liceal și profesional a crescut cu 3.5% în 2014 potrivit datelor Divorce Journey. În majoritatea cazurilor este vorba de lipsa de interes a părinților față de adolescenți în timpul divorțului.

De asemenea, în ciclul gimnazial 2,1% dintre elevi abandonează școala, iar în ciclul primar 1,8% dintre elevi abandonează școala din cauza divorțului dintre părinți.

Județele cu cele mai multe abandonuri școlare sunt: Sibiu cu peste 6.7% abandonuri școlare in ciclul 2 (liceal si profesional) și Mehedinti cu 5.9% abandonuri școlare. Rata cea mai mică de abandon școlar in ciclul 2 se află în județul Giurgiu cu 1.4% abandonuri școlare.

În anul 2015 au avut loc 31.527 de divorțuri, dintre care 42% au fost cu minori, mai exact 18523, în toată țara, dintre care 20% dintre acestea au fost doar în București. Divorțul părinților poate afecta copilul atât emoțional cât și fizic.

"Copilul poate trece prin mai multe traume emoționale: abandon când unul din părinți decide să-și refacă viața și uită de familia inițială. Se poate simți vinovat crezând că divorțul și separarea părinților s-a produs din cauza lui. Copilul se consideră "Cal de bătaie” în conflictul emoțional dintre părinți, când, de exemplu, mama ranită de infidelitatea fostului soț se răzbună împiedicând accesul tatălui la minor”, declară dr. Gabriela Saulea, coach Divorce Journey.

Copiii – afectați de divorțul părinților


Copiii simt diferit divorțul părinților, dar cu toții sunt afectați de ceea ce se întâmplă în familie. Unii simt o pierdere exprimată prin: negare de genul "nu cred asta” sau "mama și tata se vor împăca”, prin furie raportată la părinți "cum îmi poți strica viața în felul ăsta?”, "vă gândiți doar la voi înșivă!”, "de ce divorțează părinții mei?”, "de ce trebuie să mi se întâmple mie asta?”.

Alți copii speră că o negociere între ei și părinți va schimba decizia luată deja: "dacă mă comport mai bine, poate mama și tata se vor împăca”, iar alții pot intra într-o depresie urâtă care le poate influența notele la învățătură și relațiile cu colegii și prietenii. Ei se vor gândi mereu că sunt singuri, triști și neiubiți și nu vor vrea să vorbescă cu nimeni, își doresc să fie singuri.

Cei în stadiul de "acceptare” însă, se vor obișnui cu situția familie și înțeleg că părinții nu se vor împăca. Ba chiar sunt conștienți că ei sunt iubiți, chiar dacă părinții nu mai locuiesc împreună.

"Divorțul emoțional poate avea loc cu mult înainte ca un cuplu să se separe fizic, după cum el poate rămâne incomplet mult după ce divorțul legal a fost terminat sau reprezintă perioada în care unul dintre parteneri încearcă să încheie relația, în timp ce celălalt se luptă să o mențină. Se trăiesc emoții și sentimente puternice de vinovație, furie, culpabilizare, o reacție de doliu pentru pierderea mitului familiei intacte. Se pierd planuri, visuri, idealuri. Totuși, în această etapă, coparentalitatea începe să opereze, funcțional sau nu, și se pot pune bazele menținerii relațiilor cu familia extinsă a fostului partener”, continuă Gabriela Saulea.

Adolescenții suferă cel mai mult după divorțul părinților

Pe termen scurt, cei care suferă cel mai mult de pe urma divorțului părinților sunt adolescenții, iar asta făcându-i mai preocupați cu viitorul lor. Aceștia pot fi mult mai problematici în împrejurări normale, adică sunt mai certăreți și combativi. Atunci când există o situație de divorț, unele semne de avertizare legate de durerea pe care o simte copilul se manifestă prin comportamente explicite, cum ar fi fuga de acasă, chiulul de la școală, suspendarea de la școală, altercații fizice, probleme cu legea, abuzul de droguri și alcool, și promiscuitatea. Iar mai grav, pot deveni deprimați și retrași, și pot manifesta o creștere sau scădere accentuată a obiceiurilor de masă și somn, și pot chiar exprima gânduri suicidale.

Copiii mici reacționează pe termen îndelungat, pentru că simt lipsa unuia dintre părinți pe lungime mai mare de timp, în etape diferite ale vieții. Copiii de vârstă școlară pot manifesta unele din aceleași semne ca cei mici, dar pot de asemenea să arate semne mai fațise de mânie, îngrijorare sau tristețe. Alții pot acționa cu indiferență, în timp ce alți copii vor nega în mod fățiș că părinții lor divorțează.

Copiii aleg să stea cu mama

În România, aproximativ 80% dintre copii aleg să rămână în grija mamei, în special fetițele la vârste fragede, pentru că se simt mai atașate și mai protejate de mamă decât de tată, însă există și excepții. Adolescenții, însă preferă să rămână cu părintele care îi acordă mai multă libertate și mai mulți bani de buzunar.

"Trebuie subliniat faptul ca instanța investită cu soluționarea unei acțiuni de divorț este obligată să asculte minorii cu vârste de peste 10 ani, iar în unele cazuri pot fi ascultați și cei sub 10 ani. Ascultarea minorilor se face pentru aflarea opiniei copiilor, însă opțiunea acestora nu este obligatorie pentru instanță, întrucât principalul criteriu de care se ține seama este interesul superior al minorului”, declară Alexandra Velican, avocat Divorce Journey.

Pensia alimentară – motiv de confruntare între părinții divorțați

Deși părinții exercită împreună autoritatea părinteasca asupra copiilor minori, ceea ce trebuie stabilite sunt locuința acestora și pensia de intreținere a acestora. Acesta este momentul în care încep de obicei problemele. Unul dintre părinți va locui împreună cu minorii, iar celălalt părinte va avea doar un drept de vizitare și va fi obligat să plătească pensie de întreținere.

De cele mai multe ori tatăl este cel obligat la plata pensiei de întreținere. Dintre aceștia peste 35% refuză să-și îndeplinească această obligație sau o îndeplinesc parțial, declarând venituri mai mici decăt cele realizate în realitate. Instanțele stabilesc în mod obligatoriu plata acestei pensii de întreținere bazate pe informațiile oficiale oferite de către părintele la care nu locuiește copilul.

"De obicei, mamele sunt cele care solicită exercitarea autorității părintești în exclusivitate, precum și ca locuința copiilor să fie stabilită la domiciliul lor. Tații sunt mai reticenți în a cere să se ocupe singuri de copii și să locuiască singur cu ei, însă există și astfel de situații. Din păcate, se întâmplă de multe ori ca această luptă pentru încredințarea copiilor să aibă la bază o dorință de răzbunare și de câștig între soți, și nu neapărat interesul și grija față de copii”, continuă Alexandra Velican.

Pensia alimentară este stabilită în raport cu venitul lunar net al părintelui și diferă în funcție de nevoile minorului. Cuantumul maxim este de o pătrime din venitul lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și jumătate pentru trei sau mai mulți copii. Dacă părintele nu realizează venituri, pensia se stabilește la nivelul salariului minim pe economie.

După împlinirea vârstei de 18 ani, copilul mai poate beneficia de pensie de întreținere de la părinții săi dacă se află în continuarea studiilor și nu realizează venituri proprii din care să se poată întreține, însă numai până la vârsta de 26 de ani.

Soluții

Divorce Journey deține un ansamblu de programe de consultanță care au ca scop conștientizarea nevoii de ajutor și oferirea de suport pentru persoanele care trec prin divorț, luând în calcul aspectele psihologice și de sănătate ale familiei: parenting, probleme juridice, financiare precum și cele de viață socială. Deasemenea oferă soluții integrate pentru a ajuta persoanele divorțate să treacă mai ușor peste această etapă a vieții.

O persoană divorțată, odată ce devine membră în Comunitatea Divorce Journey este preluată și condusă de echipa de specialiști pe drumul anevoios și necunoscut până în punctul în care își poate relua conștientă și împuternicită frâiele noii sale vieți.

Membrii Comunitatii Divorce Journey pot accesa servicii de psihologie pentru adulți și copii: coaching, consiliere parenting, activități de educație sau socializare pentru adulți singuri sau pentru copiii lor, alte acțiuni de redefinire a imaginii personale, a încrederii în sine și a echilibrului personal.

Ansamblul de programe este format din specialiști pe mai multe domenii, cum ar fi: Dr. Gabriela Saulea – Coaching, Dr. Tamara Popescu - Psihoterapie, Dr. Corina Raducea – Psihologie, Ana Bâtcă – Parenting, Soriana Constantinescu – Mediere, Alexandra Velican – Avocat, Dr. Manuela Ravescu – Dermatologie Cosmetică, Cristina Iankulescu – LifeStyle. Aceștia oferă atât consultații în cadrul Ansamblului de Programe cât și educație gratuită pe site-ul www.divorcejourney.ro .