Biserica Ortodoxă: Violul de la Vaslui este efectul promovării în mass-media şi în mediul virtual a pornografiei, violenţei şi relativizării familiei și persoanei
Referitor la cazul din localitatea Văleni, judeţul Vaslui, dezbătut pe larg timp de mai multe zile de unele instituţii media şi pe reţelele de socializare, se impun următoarele precizări:
"Patriarhia Română îşi exprimă convingerea că instanțele judecătorești vor lua hotărârile legale adecvate. Totodată, Biserica îşi exprimă îngrijorarea faţă de promovarea tot mai insistentă în mass-media şi în mediul virtual a pornografiei, violenţei, limbajului trivial, precum şi faţă de tendinţa de relativizare a demnității persoanei, a instituţiei familiei şi a relaţiilor de respect reciproc între persoane", potrivit comunicatului Patriarhiei Române.
Cazul de la Văleni aduce în dezbatere publică probleme grave ale societăţii româneşti, care însă trebuie abordate cu discernământ şi responsabilitate, nu doar emoțional şi conjunctural.
În acest sens, Biserica reafirmă necesitatea cultivării dialogului şi cooperării pe tema educaţiei copiilor şi tinerilor de azi.
Astfel, părinți, educatori, profesori, sociologi, psihologi, medici, reprezentanți ai societății civile şi mass-media vor coopera pentru a realiza o radiografie profundă a fenomenelor sociale negative, cu scopul identificării unor soluţii viabile concretizate prin programe sociale şi educaţionale la nivel local, regional şi naţional.
"Astăzi Biserica oferă asistență spirituală pentru alinarea şi vindecarea sufletească a victimelor unor fenomene ca: abuzuri sexuale, trafic de persoane şi prostituţie, violenţă domestică şi în spaţiul public, alcoolism, consum şi trafic de droguri etc., dar şi pentru îndreptarea celor care au comis fapte rele. În acest sens, lucrarea pastorală, socială şi educaţională a Bisericii are permanent în centrul atenţiei grija pentru formarea şi educarea tinerei generaţii, precum şi pentru prevenirea şi diminuarea unor fenomene sociale negative.
Formarea şi educația tinerei generații în spiritul valorilor permanente (adevăr, dreptate, corectitudine, solidaritate, respectarea persoanei şi demnităţii umane etc.) se realizează prin cateheze parohiale, prin orele de religie din învăţământul public şi prin programe educaţionale derulate de Patriarhia Română la nivel naţional (Şcoala de duminică, Hristos împărtăşit copiilor şi Alege şcoala). Mai mult, potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la nivel parohial au fost încheiate parteneriate între Biserică şi Şcoală cu scopul cooperării eficiente în educarea tinerei generații spre ajutorarea oamenilor aflați în dificultate."
În același timp, în eparhiile Patriarhiei Române se desfăşoară numeroase programe sociale şi educaţionale în beneficiul comunităţilor de credincioşi, mai ales în zone cu risc de infracţionalitate şi excluziune socială. În prezent, în Biserica Ortodoxă Română funcţionează 63 centre educaţionale, 29 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 94 centre de informare, consiliere şi resurse, 21 centre de urgenţă (pentru persoane victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane, fără adăpost, cu risc infracțional) etc. Cu toate acestea, este nevoie de o cooperare permanentă cu toți factorii de răspundere din societate, fără a transfera responsabilitatea de la unul la altul, cum se încearcă adesea în dezbaterile publice.
"De asemenea, în Scrisorile pastorale ale ierarhilor Sfântul Sinod adresate preoţilor şi credincioşilor este adesea subliniată importanța ajutorării familiei cu mulţi copii şi sunt abordate probleme majore din societate, create de secularizare, de criză economică, de migrație ş.a., dar mai ales de faptul că astăzi libertatea individuală nu mai este corelată cu responsabilitatea personală şi socială, iar profitul material de moment umilește demnitatea persoanei şi valorile spirituale din societate.
În concluzie, este necesară intensificarea dialogului şi cooperării între familie, şcoală, Biserică, societatea civilă şi mass-media, în deosebi la nivel local şi în zonele cu risc infracțional pentru prevenirea sau diminuarea unor fenomene sociale negative, se arată în comunicatul Patriarhiei Române", potrivit basilica.ro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual - AVC! În cinci zile urma să împlinească 47 de ani
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Timp de 15 ani, copii din Marea Britanie au fost folosiți drept ”cobai” în studii clinice care foloseau sânge infectat cu hepatita C și HIV. Anchetă BBC
Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian
EDITORIAL ZIUA.MD | Am fost scris etnic „moldovean” la recensământ, fără ca măcar să fiu întrebat! Așa că totu-i clar…
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel
Subiecte: Cei 7 violatori Viol Vaslui
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)