ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În București, mersul fără bilet, poate fi considerat un adevărat sport extrem mai ales dacă în drumul celui care vrea să meargă gratuit apar controlorii.

Un astfel de caz s-a întâmplat zilele trecute în București, când un tânăr prins fără bilet, a fost bruscat și ținut în mijlocul de transport în comun de controlori atunci când acesta încerca să coboare. Din imagini se poate observa că tânărul spunea că nu are cardul de identitate la el și în momentul în care autobuzul se afla în stație a încercat să coboare, doar că cei trei controlori l-au bruscat și agresat pentru reținerea acestuia în mijlocul de transport.

Iată ce au voie și ce nu au voie să facă agenții de control ai RATB:

Controlorii RATB pot chema poliția dacă cei prinși fără bilet sunt violenți sau nu se legitimează

Controlorii RATB colaborează cu Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și astfel agenții de control RATB sunt instruiți ca, în anumite situații, să solicite sprijinul forțelor de ordine, la apelul de urgență 112. Odată veniți, oamenii legii au dreptul să legitimeze pe oricine și să ia măsurile cuvenite.

Controlorii nu au dreptul să te coboare din tramvai cu forța, să te bruscheze, să te percheziționeze ori să-ți rețină vreun bun personal cu scopul de a coborî cu ei. În momentul în care se întâmplă vreo astfel de faptă, ai obligația să suni imediat la poliție.

Controlorii nu au voie să te rețină în autobuz/tramvai sau stație mai mult de câteva minute/jumătate de oră. Maximum! Orice reținere durează mai mult, se transformă automat în privare de liberate și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, conform articolului 189 din Codul Penal.

Au voie controlorii să te legitimeze?

În conformitate cu H.C.G.M.B nr. 156/2001 cu modificări și completări ulterioare, călătorul este obligat să prezinte agentului constatator, la cererea acestuia, actul de identitate. Conducerea RATB atenționează că agentul de control nu este împuternicit să ceară călătorului să îi prezinte conținutul personal al genții. Cu alte cuvinte dacă îi spui că nu ai buletinul la tine, controlorul va trebui să te creadă pe cuvânt și nu are dreptul să te percheziționeze.

Au voie controlorii RATB să te închidă în mijlocul de transport în comun și să nu te lase să cobori?

Legea spune clar că activitatea de control se desfășoară în mijlocul de transport, unde se întocmește și procesul-verbal de contravenție sau se eliberează suprataxa de călătorie, după caz. Astfel, călătorul rămâne în vehicul până la încheierea procesului-verbal sau până la achitarea suprataxei. ATENȚIE! Orice retinere durează mai mult de 30 de minute, se transformă automat in privare de liberate și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, conform articolului 189 din Codul Penal.

Controlorii sunt obligați să poarte uniformă

Angajații corpului de control trebuie să poarte obligatoriu o uniformă: "Controlorii trebuie să aibe o uniformă albastru-bleumarin închis și cămașa bleu. În momentul în care fac controlul ei trebuie să prezinte câteva elemente de identificare: delegație și insignă. De regulă au și o aparatură specifică (cititorul portabil de carduri)”.

Controlorii nu au voie să te umilească

Controlorii nu au dreptul să abuzeze verbal călătorii chiar, indiferent dacă au sau nu bilet. Mai mult, aceștia nu au voie să te intimideze, să amenințe sau să îi înjosească în public pe cei prinși fără tichet. Ei au doar dreptul să le ceară să se legitimeze celor prinși fără bilet ca să le taie amenda.

"In prezent, desfasurarea transportului in comun de suprafata din capitala este reglementata de Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 156/2001, care cuprinde norme privind desfasurarea transportului in comun in mijloacele de transport ale Regiei Autonome de Transport Bucuresti si modul de sanctionare a abaterilor savarsite, cu modificarile si completarile ulterioare.
In conformitate cu art.14 din hotararea de mai sus enuntata "contravenientul este obligat sa prezinte agentului constatator, la cererea acestuia, actul de identitate. In cazul in care contravenientul refuza sa se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiterii sau subofiterii de politie ori la cele mai apropiate sectii de politie.”, se arată într-un comunicat al RATB.