ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Afacerilor Interne a renunțat la ideea înființării unui centru pentru refugiați în orașul Tășnad din județul Satu Mare, a anunțat liderul local al UDMR, Pataki Csaba.

"Peste 1.000 de locuitori din Tășnad și împrejurimi s-au alăturat inițiativei noastre și au răspuns la chestionarul destinat consultării publice. Rezultatul acestora reflectă, în mod clar, că oamenii se opun înființării centrului pentru refugiați la Tășnad. Dorința locuitorilor a fost respectată în cele din urmă, cazul finalizându-se cu succes", arată un comunicat al UDMR Satu Mare.

La finalul anului trecut, MAI anunța înființarea unui centru pentru refugiați la Tășnad, în județul Satu Mare. Ca răspuns, UDMR a inițiat un proces de consultare publică referitor la acest proiect.