ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dezvoltarea unei țări depinde de foarte mulți factori. Chiar dacă bogățiile respectivei țări pot asigura un nivel de trai bun pentru populație, în cele mai multe cazuri intervin și alți factori subiectivi.

Ioan Buduca scrie în Cotidianul despre ascensiunea economică a SUA de la finalul secolului al XIX-lea și face o comparație cu ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 27 de ani, unde investițiile în infrastructură au fost minime.

„Există o știință economică ce se ocupă cu istoria dezvoltării din era industrială până în prezent. Noi n-avem asemenea specialiști. Dar orice economist bine instruit știe că boom-ul dezvoltării economice în SUA a început în deceniul 1870-1880, atunci când a fost construită infrastructura feroviară a Statelor Unite. Peste 30 de ani, economia SUA o concura pe cea a Imperiului Britanic, mult mai veche.

Noi am pierdut deja 27 de ani din cei 30 în care am fi putut avea o puternică dezvoltare economică a țării. E clar de ce: n-am construit infrastructura de autostrăzi, căile ferate ale modernității. Nu mai putem băga capul în nisip, în rahat sau mai știe dracul în ce. Ce conspirație, ori ce fel de trădare națională a oprit acest proces care ar fi putut fi dus la capăt cu jumătate din banii care au fost furați de la stat în acești 27 de ani?”, a scris Ioan Buduca.

Autorul oferă și câteva răspunsuri la ceea ce s-a întâmplat și cum s-au pus piedici în dezvoltare țărilor considerate naționaliste de către marile corporații.  

„Conspirația nu ne interesează: e treaba lor, e în interesul lor, e datoria lor, e în puterea lor și face parte din geniul lor.

Ceea ce trebuie să ne intereseze este, după caz, ori prostia, ori trădarea românilor. Dacă a fost prostie, și e sigur că a fost, ea nu putea dura 27 de ani fără trădarea constantă a interesului național. Cum? Cum ar fi putut fi organizată, menținută și consolidată o asemenea trădare? Întrebarea trebuie să ne preocupe. N-am verb mai tare decât trebuie. Trebuie să ne preocupe, sau vom ieși din istoria care contează.

Răspunsurile mele, în acest moment, sunt departe de a fi complete:

– avem a face o anchetă asupra tuturor miniștrilor Transporturilor spre a descoperi de ce n-au avut niciodată bugete dedicate acestui interes național;
– avem a face o anchetă asupra miniștrilor de Finanțe spre a afla de ce n-au aprobat astfel de bugete;
– avem a ancheta toți liderii de partide spre a afla de ce nu au propus programe de guvernare consacrate ferm acestui interes capital;
– avem a face o anchetare a președinților României întru țintirea aceluiași scop.

Câte persoane am „nominalizat"? Mai puțin de 50. Deocamdată, fiecare în parte și toți la un loc formează – până la proba contrarie – lista marii trădări naționale. Unii se vor putea salva cu ipoteza prostiei. De aia nici n-au demisionat. Dar nu se vor putea salva toți cu această ipoteză. Care ar putea fi acest tribunal? Doar Parlamentul. Un tribunal politic, nu penal. Mai apoi… Acum, sau altă dată, acest proces pare a fi vital pentru recuperarea demnității noastre ca națiune.

Nu vor fi puțini cei cărora textul de mai sus le va aminti un model de a gândi care s-a decredibilizat zi de zi: acela al lui Corneliu Vadim Tudor. Dar nu vor fi puțini, azi, nici aceia care vor fi de acord că era ceva adevărat în semnalele de alarmă emise de acel lider politic care-și tăia craca adevărului de sub picioare prin chiar maniera neserioasă de a semnala.

Când vom avea un Parlament al unei asemenea atitudini necesare? Azi, nu-l avem. Când îl vom avea, va fi decredibilizat și el. Se va spune că este o adunare cu o majoritate de extremiști. Nu vom avea autostrăzi nici la ora aceea. Cum ai putea face propaganda că așa este bine: să nu le avem? S-ar prea putea să ne dăm seama că povestea corupției (reale, nici vorbă) a fost, de fapt, o bună acoperire a conspiratorilor, a proștilor și a trădătorilor.

Dacă n-ai corupția la îndemână, poate fi mult mai rău. Uitați-vă la Venezuela. Țară ultrabogată în petrol. Au naționalizat exploatările petroliere. Și? În 2016 au avut o creștere economică de 7,3%. E clar că au fost loviți prin prețul împrumutului guvernamental. Acest preț a urcat amețitor. Sindicatul (mafia) marilor bănci consideră astfel de naționalizări un mare risc de țară. Guvernul de la Caracas a pornit tiparnița de bani. Inflația a ajuns, în 2016, la 484,3%. Pe vremea când Venezuela avea guverne corupte, privatiza tot ce era mai valoros în țară (cam ca la noi: active de 100 de lei erau vândute cu 1 leu), avea creștere economică, inflația era normală, împrumutul guvernamental era ieftin.

Să reevaluăm situația: nu era mai bine dacă naționaliștii venezueleni făceau pe proștii în continuare și se jucau între ei de-a corupția?! Dar de ce ajunge o țară cu atâta petrol să fie dependentă de împrumuturi guvernamentale? Simplu: pentru că, știindu-se solvabilă, vrea dezvoltare, nu stagnare. Ei, și? Și când vrei dezvoltare depinzi de dobânda împrumutului suveran. Nu te poți dezvolta numai cu dividendele din petrol. Dacă te-ai dezvoltat un pic și-ți trece prin cap să devii independent de marile corporații, ajungi la mâna sindicatului bancar. Ăsta te lovește cu riscul de țară și-ți umflă dobânda. Nu mai ai ce face și ești obligat să treci pe inflație. Ce-ai câștigat? Multă mândrie națională și multă sărăcie. Ce-ai pierdut? Corupție, prostie, trădare și un pic de dezvoltare. Ce mai poți face? Mărești producția de petrol naționalizat. Rău ai făcut: are să scadă drastic prețul petrolului la bursă. Cât îl vor ține așa? Cât vor ei. Spre exemplu, până vor găsi un general care să dea o lovitură de stat și să privatizeze din nou exploatările.”, a mai scris autorul.

Vezi AICI analiza completă