ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un blogger, Mihai Ursu, băgat în seamă imediat de o televiziune, cred că B1 TV, ne anunță cu litere de o șchioapă, pe blogul său, că dorește să iasă din Biserica Ortodoxă Română.
 
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române îi explică telefonic, că o "descreștinare” nu este posibilă din punctul de vedere al Bisericii. Nu am să stăruiesc prea mult asupra povestii în sine. Pe mine ma frapează altceva. Scandalul mediatic. Scandal ce pare cumva desprins din spectacolele lui Capatos. Pai bine măi Mihai, dacă vrei să ieși din BOR, la ce îți trebuie ție o țidulă care să explice că tu nu ești Creștin?  Ințeleg că ești băiat cu mintea deschisă, "open-minded”, atunci ce facem, ne legăm de niște hârtii? Păi eu sunt de acord, BOR îți poate da certificatul de botez înapoi, dar botezul cum să îl dea înapoi? Adică să inventeze o slujbă prin care cumva, să îl roage pe Dumnezeu, ca Duhul Sfânt coborât la Botez, să se ridice din tine din nou la ceruri? Sau ce ataci tu? Birocrația din BOR? Măi să fie! Dar ce ne facem dacă erai musulman sau de religie iudaică? Cum îți luai "bucățica” tăiată înapoi? Eu de asemenea caz nu am mai auzit pana acum și chiar as fi foarte curios, cum se repară o circumcizie? Revin, la titlul acestui pamflet serios, Dumneavoastră domnule Ursu, nu sunteți circumcis, ci, sunteți circumscris.Am să mai revin asupra acestui detaliu, care face și el, la rândul său, obiectul acestui pamflet serios. Serios. Pamflet. Pamflet serios.

Eu domnule Ursu, sunt artist. Sa zicem mai simplu, pictor. Nu sunt doct, nu am aceasta pretenție, sunt cum bine mă numiți, un semi-doct. Dacă as fi fost doct, as fi scris ceva pe la Sorbona, sau măcar la Academia Română. Dar, ca "deformator de opinie”, mi-am permis sa observ imbecilitatea demersului Domniei voastre. Am spus "deformator de opinie” pentru că, observ, și pentru asta am nevoie doar de o lecuță de bun simț, că "formatorii de opinie” sunteți, sau încercați să fiți Dumneavoastră și cei din cercul în care sunteți Cricumscris, din fericire nu Circumcis. Aici simt nevoia sa apelez la un dicționar. Deh, semidocții ăștia.. 

CIRCUMSCRÍS adj. 1. v. delimitat. 2. delimitat, finit, limitat, mărginit. (Valori ~.) 
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink 
CIRCUMSCRÍS, -Ă adj. (Despre figuri geometrice) Încadrat, înscris într-un cerc. / < circumscrie]. 
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink 

Sunteți deci, înscris într-un cerc, desigur, finit, limitat și mărginit. Cercul în care sunteți înscris îl știți și Domnia voastră, și, îl observăm și noi, din nou, cu ochiul liber. Începe să se vadă limpede ca lumina zilei domnule Ursu. Nu ma refer la nici o conspirație, nici la Daci, nici la tunele prin Bucegi. Nu, nu, ar fi fost foarte simplu, facil, în cazul acela. Eu ma refer la cercul in care este la modă să fie vinovat  BOR. De ce? Pai pentru că este la modă. Sau la ordin! Pentru că, nu-i așa, BOR, este organizație mafiotă. Și este pe lista de priorități în acest moment. Ce contează că tone de lemn părăsesc România? Ce contează ca nu avem nici până azi o autostradă de la Graniță până la Mare, cap coadă? Ce contează că din lipsa autostrăzilor și infrastructurii totul, aproape totul se concentrează în București încât suntem tot mai sufocați? Pai deh, BOR este de vină, și ar fi cazul să vă "răspopească” dacă pot folosi acest termen, pe Domnia voastră Domnule Ursu. Dar, sunt foarte curios, cine v-a botezat Domnule Ursu? Desigur, un preot, dar în afară de el? Sunt sigur că părinții Domniei voastre au fost acolo, poate și bunicii, și probabil și niște Nași - părinți spirituali le mai spunem noi. Nu vor și dânșii să iasă din BOR?  S-au aflat într-o gravă eroare, sunt sigur. Și vă dați seama, și bunicii Domniei voastre când i-au botezat pe părinti, și străbunicii Domniei voastre când v-au botezat bunicii. Hmmmm...

Biserica Ortodoxă Română, are păcatele ei, mai mari, mai mici, ca fiecare dintre noi. Cu asta suntem cu toții de acord, chiar și mulți preoți. Oare alte biserici nu le au? Oare corporațiile, guvernele, toți salvatorii propuși de Media pentru care lucrați, sunt fără de pată? Uniunea Europeană? Statele Unite?  Intrebări grele, la care nu putem răspunde nici în acest articol, nici într-o emisiune, nici în 10. Rămâne totuși întrebarea mea care va demontează total demersul.  Cum v-ati fi recuperat bucațica de "socoteală” dacă ați fi fost de religie islamică sau iudaică? Ați fi scris Rabinului? Imamului? V-ați fi operat? Era posibilă o astfel de operație? Eu încerc din toată inima să mă mulez pe gândirea Domniei voastre! Cum ați fi suportat o astfel de umilință? Să vă vedeți "socoteala” tăiată, zi de zi, de mai multe ori pe zi!!! De fiecare data când mergeți la toaletă, ați fi observat infamia!!! Și acum, dacă tot mi-ați scris pe Facebook și pe blogul Dumneavoastră că sunt "din scara blocului”, vă întreb așa ca în scara blocului, cum ati fi făcut când o dama sau alta, ar fi făcut acea chestiune, și ar fi observat că vă lipsește o bucată din Domnia voastră?  Pai se poate Domnule Ursu? Nu știu de ce, dar am impresia ca sunteți cumva comparabil cu un medic de tristă amintire, domnul Ciomu. 

Domnule Ursu, eu nu știu ce poziție va avea Biserica Ortodoxa Română în continuare vis-à-vis de cererea Domniei voastre, dar eu nu pot decât să râd. Dacă eram cu câțiva ani mai tânăr, as fi făcut o caricatură pe aceasta temă. Dar am alte lucruri de pictat și de desenat. Totuși, vă asigur, suntem mulți care luăm în bașcălie cererea Domniei voastre. Și nu, nu suntem nici habotnici, nici sfinți, niște păcătoși acolo, dar mai avem o fărâmă de suflet. Ascultam și noi, Led Zepellin, Jimi Hendrix, Cream, Rolling Stones, și altele pe care vă asigur, nici nu le cunoasteți, mai bem și noi câte o bere, unii - ce să vezi, fumează chiar iarbă, și totuși, nu ne vindem pe două parale și un scandal mediatic.Nu ne vindem pe noi, nici parintii și în ce au crezut ei, nici bunicii, nici străbunicii. Și unde domnule Ursu? La B1 TV? Pe o ciorbă? Pun pariu că sunteți din "noua intelighenție Românească”- citiți Dilema, îl venerați pe Plesu, Patapievici, un neo Marxist probabil, corect politic. Ce să vezi, Dumnezeu nu lucrează doar cu acte. Nu e tehnocrat.Cum sa ia Dumnezeu Botezul înapoi? Cu stampila sau fără? Biserica îl dă pe stampilă.Preotul, după ce ia banii apelează totuși la alte lucruri, mai presus de noi. Dacă aveați cap, întelegeați ca nu îl puteți lua înapoi cu o ștampilă. Biserica își va plăti păcatul ei poate, sau poate îi va fi iertat. Asta nu putem ști încă.
 
In discuțiile noastre, avute în contradictoriu m-ați amenințat că mă veți "demasca” mâine în presă. Ce metode securistoide! Păcat că nu mai puteți colabora cu funesta publicație numita Scânteia! Ați fi fost potrivit acolo. Iar eu, pe vremuri, aș fi aterizat în beciurile Securității, apoi la Canal. Dar cine știe, poate vor mai veni astfel de vremuri. Vă las acest pamflet ca auto-denunț. Când va veni vremea, vă rog, aruncați-mă în pușcărie. Nu îmi este frică, și atunci, ca și acum, va voi întreba râzând: vă mai cautați bucățica de "socoteală”?  Sunteți circumscris. Da ,da, nu circumcis. Ieșiți din cerc. 

Nota: Autorul acestui pamflet a văzut ceva lucruri în viață, vorbește așa cum pictează - colorat, și stie că de multe ori sub vorbe meșteșugite și curate se ascund lucruri murdare, asa ca în general preferă să vorbească murdar.