Coaliția pentru Familie a strâns peste 2,1 milioane de semnături în vederea modificării Constituției în sprijinul familiei
Coaliția pentru Familie a strâns peste 2,1 milioane de semnături în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției, aflându-se în acest moment la jumătatea termenului de șase luni pe care îl are în vederea strângerii semnăturilor.
Potrivit unei informații publicate pe Facebook de către coordonatorii campaniei, au fost strânse 2.164.156 de semnături în vederea definirii căsătoriei în textul Legii fundamentale ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Inițiativa "România pentru familie" a fost semnată de peste 48% din populația votantă a județului Ialomița și 46% din populația cu drept de vot a județului Dâmbovița. În județul Bacău au fost strânse, potrivit Agerpres, peste 100.000 de semnături.
La finalul lunii noiembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, al legii supreme a statului cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Campania este organizată de Coaliția pentru Familie, o structură civică formată din zeci de asociații ce promovează valorile familiei.
Pentru a putea fi depus în Parlamentul României, proiectul de lege are nevoie de susținerea a 500.000 de cetățeni. Pentru a afla cine sunt inițiatorii proiectului și pentru a semna în sprijinul acestei măsuri, dați click AICI.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual - AVC! În cinci zile urma să împlinească 47 de ani
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Atacul cu cuțitul de la Sydney: Episcopul Mar Mari Emmanuel a scăpat cu viață ca prin minune - Atacatorul și-a tăiat singur degetele
Timp de 15 ani, copii din Marea Britanie au fost folosiți drept ”cobai” în studii clinice care foloseau sânge infectat cu hepatita C și HIV. Anchetă BBC
Pavel Durov, fondatorul Telegram, interviu incendiar cu Tucker Carlson: ”Au trimis agenți FBI la mine acasă”. Tucker și-a deschis cont pe Telegram
EDITORIAL ZIUA.MD | Am fost scris etnic „moldovean” la recensământ, fără ca măcar să fiu întrebat! Așa că totu-i clar…
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: România
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)