ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Postul va fi scos la concurs, ocupantul acestuia urmând să coordoneze aparatul de specialitate al primarului general, instituțiile și serviciile publice de interes local, precum și cele 21 de societățile comerciale ale Consiliul General al Municipiului București.

Tot acestuia îi vor putea fi transferate atribuții ale primarului general, inclusiv cea ce ordonator principal de credite.

Proiectul de hotărâre pentru înființarea funcției de administrator public a fost aprobat cu 37 de voturi „pentru”, 5 abțineri și 6 voturi „împotrivă”, informează News.ro. Pentru ocuparea acestei funcții se va desfășura un concurs constând într-o selecție în prealabil a dosarului, urmată de o probă scrisă și un interviu. Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină minimum 70 de puncte la proba scrisă și la interviu.

Administratorul public va coordona aparatul de specialitate al primarului general, serviciile și instituțiile publice de interes local și societățile comerciale care vor fi înființate de CGMB. Acesta se va afla în subordinea directă a primarului general. De asemenea, primarul general poate delega către administratorul public calitatea de ordonator principal de credite, dar poate îndeplini și orice alte atribuții specifice postului, încredințate de primar. Administratorul public va primi un salariu de bază cel puțin cât al secretarului general al Primăriei Capitalei și cel mult indemnizația primarului general.

Consilierul general Roxana Wring a propus un amendament la proiectul de hotărâre legat de criteriile de selecție a candidatului. Persoana care candidează trebuie să nu mai fi fost destuită dintr-o funcție publică, să nu îi fi încetat contractul individual de muncă din motive disciplinare în ultimii șapte ani, să aibă studii de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în management, administrație, economie, domeniu juridic și master în administrație publică sau management, dar și experiență minimă în posturi de conducere de minim cinci ani. Amendamentul a fost respins.

La începutul ședinței de consiliu, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că cele 19 societăți comerciale pe acțiuni pe care municipalitatea intenționează să le înființeze, alături de alte două societăți înființate deja în ședințele anterioare, fac parte dintr-un holding al Capitalei.
„Facem primii pași pentru înființarea holding-ului București - Capitală europeană, pe principiul european și potrivit legislației comunitare. Acest holding va fi alcătuit din peste 20 de societăți comerciale pe acțiuni, nu SRL-uri, cum greșit s-a afirmat zilele trecute, 100% acționar fiind municipalitatea, deci bucureștenii, nu privatizăm Capitala”, a declarat Gabriela Firea.

„Pentru cetățeni beneficiul va fi evident și imediat și va consta într-o reducere a tarifelor la utilități, reducerea tarifelor la toate prestațiile în ceea ce privește serviciile publice, de asemenea, ridicarea calității acestor servicii prestate către cetățeni", a spus Firea. Ea a menționat că se vor crea noi locuri de muncă și că nu se instituie niciun monopol de către aceste societăți comerciale pe acțiuni ale municipiului București, deoarece, prin lege, CGMB și Primăria Generală au atributul de a presta servicii publice către cetățeni.

Primele două societăți comerciale înființate de Primăria Generală sunt cea de construcții, care își propune să ridice locuințe sociale și unele ieftine, pentru tineri, și cea care se va ocupa de deratizarea Capitalei.

Lista societăților care urmează să fie înființate este cât se poate de interesantă. Astfel, Primăria urmează să dețină o firmă care va produce și furniza energie electrică. Și, dacă tot va intra pe piața energiei, municipalitatea ar vrea să se ocupe și de iluminatul public al orașului, asigurat de Luxten printr-un contract vechi de apropae 20 de ani, prelungit de mai multe serii de acte adiționale.

O altă societate comercială va „administra și dezvolta” clădirile în care funcționează spitalele din subordinea primăriei. Activitatea medicală din cele 19 instituții rămâne în continuare în sarcina Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Clădirile urmează să fie astfel exploatate încât să aducă profit, reiese din planurile Primăriei.

Ceva mai greu de înțeles este obiectul de activitate al unei viitoare societăți comerciale care va avea ca obiect principal de activitate „protecția civilă și activitățile de voluntariat specifice acesteia”. Pare un coflict de fond între obiectivul unei firme – de a face profit – și obiectul de activitate care este, în cea mai mare măsură, bazat pe voluntariat.

Mai sunt pe listă: societate pentru servicii în tehnologia informațiilor, alta pentru administrarea spațiilor publicitare, pentru întreținerea materialului lemnos situat pe spațiile verzi aflate pe domeniul public, pentru servicii de consultanță în proiectele de mare infrastructură. Primăria își mai dorește o firmă care să funcționeze ca dispercerat unic pentru taxiurile din oraș. Două dintre viitoarele societăți comerciale par în contradicție. Una se va ocupa de administrarea parcurilor, grădinilor publice, a lacurilor și a ștrandurilor iar cea de a doua va avea ca obiect de activitate administrarea rețelei de agrement din care fac parte parcurile, lacurile, ștrandurile și râul Dâmbovița.