Reprezentanții organizației Agent Green s-au întâlnit astăzi cu conducerea Ministerului Apelor și Pădurilor, pentru a discuta situația pădurilor din bazinul de recepție al lacului Vidraru, informează agentgreen.ro.
 
Întâlnirea a fost condusă de către ministru Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, și susținută de secretarul de stat pentru păduri, domnul Stețco Istrate. Cu ocazia întâlnirii au fost clarificate aspectele sesizate de Agent Green cu ocazia protestului de săptămâna trecută și s-a stabilit că este necesar un control complex, a întregului fond forestier din Județul Argeș, pornind de la problemele semnalate în zona Vidraru, arie protejată de interes european. 

Acțiunea urmează să fie coordonată de Corpul de Control al Ministrului Apelor și Pădurilor. Organizația Agent Green a recomandat cooptarea în această anchetă a Corpului de Control al Ministrului Mediului, precum și a altor autorități competente, ținând cont de importanța strategică a Barajului Vidraru, inclusiv pentru sistemul național energetic.

„Doar un control integrat poate investiga fenomenul din Argeș, un județ unde se regăsește toată gama de abuzuri făcute asupra fondului forestier: suprafețe de teren retrocedate ilegal, ocoale silvice private constituite fără respectarea legii dar avizate la nivel de minister, amenajamente și acte de punere în valoare făcute la comandă” și tăieri ilegale”, a susținut Gabriel Păun, președintele Agent Green.

„Se impune o astfel de anchetă, având în vedere cauzele fenomenului, cu consecințe vizibile la sol, din dronă sau printr-o analiză de imagini satelitare de înaltă rezoluție.  Rezultatul unui control,  bine gândit și bine executat, în județul Argeș, poate ulterior să devină pilon pentru o analiză serioasă a stării fondului forestier național și un model de măsuri ce se impun pentru redresarea situației”, a adăugat Păun.

Organizația Agent Green a fost invitată să discute cu conducerea Ministerului Apelor și Pădurilor în urma unui protest organizat săptămâna trecută, când activiștii au blocat o șosea în zona Barajului Vidraru, oprind înaintarea unui camion încărcat cu lemn forestier.  

În privința acestui camion „s-a clarificat faptul că portalul www.inspectorulpadurii.ro, care a arătat că transportul era ilegal, nu era la data acțiunii corelat cu aplicația mobilă cu același nume”, spun cei de la Agent Green. S-a convenit că aceste aspecte tehnice trebuie urgent soluționate, estimându-se că procedurile vor fi finalizate cel mai târziu, în octombrie 2017.

„Protestul nostru, din zona Barajului Vidraru, a vizat atragerea atenției asupra fenomenului tăierilor abuzive și a distrugerea pădurilor virgine. Agent Green dezaprobă orice exploatare forestieră în această zonă, care a fost deja iremediabil degradată.  Camionul, surprins in imaginile înregistrate la fața locului, venea dintr-o pădure proprietate de stat și aflată în administrarea Romsilva, care fusese tăiată la ras, desi era certificată FSC. Este o aberație. În filmările publicate de noi, cu dezastrul de la Vidraru, sunt expuse atât proprietățile private cât și cele de stat. Așadar, atât proprietarii private, cât și Romsilva, trebuie să își asume responsabilitatea și să accepte că funcția de protecție a pădurilor din zona Vidrau trebuie să prevaleze funcției de producției”, a declarat Gabriel Păun.