Când vine vorba despre țările din Răsărit, despre Europa noastră, mai mereu avem în față ca exemplu și reper, Polonia.  Prima amintire despre această țară o am din școala generală, atunci când o profesoară de istorie ne-a explicat despre "nebunia” polonezilor,  care s-au decis să lupte atât împotriva naziștilor germani, cât și a comuniștilor sovietici, atunci când aceste două imperii le-au invadat simultan țara. "Nebunia” polonezilor era atât de mare, zicea doamna, incât polonezii au luptat chiar și cu cavaleria împotriva asaltului inamic. Chestia asta mi-a rămas în cap, mai ales prin contrast cu cedarea jenantă pe care a făcut-o România, în 1940, când s-a retras fără un foc de armă din Basarabia și din fața bicicletelor maghiare din Ardeal. 

Acea primă impresie a fost atât de puternică, încât chiar și când am aflat ca polonezii s-au băgat în viața țărilor române, i-am privit cu o oarece bunăvoință. În orice caz, cu mai multă simpatie decât i-am tratat pe toți ceilalți care au căutat "pământ și apă” pe la noi.

Acum, Polonia apare iarăși pe primele pagini ale presei din România și de aiurea. Unii îi critică pentru că au votat "contra curentului” și au adus la putere o formațiune tradiționalistă, conservatoare. O altă "nebunie” poloneză.
Nici nu se putea un moment mai potrivit pentru o discuție cu și despre urmașii lui Sobieski. Ușor de zis, greu de făcut: nu știu limba și în afară de două contacte mai vechi din presă, nu știam niciun polonez.  Mare mi-a fost bucuria când am aflat că în București este o tânără doamnă care m-ar putea ajuta. În românește.  Este specializată în consiliere de carieră și antreprenoriat, și de când e în țară a lucrat pentru două multinaționale.  Aceasta este povestea Monikăi, căci Polonia, ca și România, e la feminin.

Cum ai ajuns în România?
Am venit pentru soțul meu aici, să fim împreună. Povestea  despre cum ne-am întâlnit și cunoscut, este lungă și complicată. La scurt timp după ce am ajuns in Romania, ne-am căsătorit. Avem mai mult de cinci ani de când suntem căsătoriți.

Mulți înainte! Vorbesti foarte bine românește.. 
Mulțumesc mult.

După anii aștia, cum ți se pare poporul român, cum ți se par românii?
Cel mai ușor ar fi să vorbesc despre diferențe. Fiecare om este unic în felul său, unii sunt mai deschiși, alții sunt mai închiși. Dar la modul general, în comparație cu polonezii, românii sunt mai deschiși și calzi. Polonezii au alt stil de a fi ospitalieri. De exemplu: să luăm modul de salut. În România, oamenii se pupă mai des! În Polonia, doar cei apropiați se pupă. In Romania, oamenii se pupă mai des și cu mai multe persoane. Nu spun că este bine sau rău, ci doar că este altfel. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc, pentru că oameni aproape necunoscuți mă pupau și am fost un pic șocată (râde). Dar după 5-6 ani, m-am obișnuit și mi se pare un gest frumos.

Cu cine ți se pare că semănăm din punctul ăsta de vedere? Cu balcanicii, cu italienii...?
Greu de spus. Am fost în Italia de câteva ori și am avut impresia că italienii nu sunt sinceri, spre deosebire de români, care mi se par oameni inimoși și cu credință fierbinte. Cel puțin cei pe care i-am cunoscut eu. Știu mulți oameni deosebiți, care au trăiri spirituale si sunt foarte prietenoși. Aceștia sunt românii pe care i-am cunoscut eu. Nu știu cum să spun cum mi se pare un român de rând, altfel decât prin prietenii mei și cunoștințele mele. Deși ei nu sunt tocmai oameni de rând, pentru mine reprezintă imaginea românului de rând.

Poate ai observat între prieteni, poate ai văzut în jur: românii îi admiră pe polonezi. Eu nu știu pe cineva care să spună un cuvânt rău despre acest popor. În schimb, foarte mulți români au o părere proastă despre ei înșiși. Tu te-ai adaptat aici, cum îți explici faptul că nu reușim să avem o părere bună despre noi înșine?

Am auzit opinii bune despre Polonia și am observat reacții pozitive în general. Oamenii au reacționat bine când au auzit că sunt poloneză. Însă, am văzut in mediul facebook un comentariu din partea unei persoane căreia îi place să găsească lucruri negative acolo unde nu le vede nimeni (râde). Spunea că polonezii sunt plictisitori. Poate se referă la faptul că ies mai puțin...Românii se distrează mai mult, ies la terasă. Dar le permite și vremea: verile sunt mai lungi aici. În Polonia, verile sunt scurte, oamenii nu au această posibilitate. Dar sunt și mai reci, este adevărat. Apoi, trebuie să admit că pentru mine a fost o surpriză faptul că Polonia este admirată aici. Deși îmi iubesc țara, dar admirația despre care am aflat, chiar și în ultima vreme, este mult mai mult decât aș fi așteptat. 
Când vine vorba despre români, sincer, nu înțeleg de ce au o părere atât de negativă despre ei. Cred că situația politică și economică în România este de mulți confundată cu starea nației și calitățile poporului.

Dar în Polonia, oamenii ce părere au despre țara lor? Acolo sunt la fel de mulți oameni care vorbesc de rău țara, precum sunt unii care vorbesc urât despre România aici?

Nu, nu...Doar la începutul anilor ’90, când după schimbarea sistemului a fost greu pentru multi sa se regăsească în capitalism, sau în jurul anului 2000, când la putere a fost un partid de stânga. Mulți oameni au fost nemulțumiți. În 2004, Polonia a intrat în UE si treptat s-au deschis piețele muncii. Atunci, mulți au plecat din cauza nivelului de trai scăzut. Acum situația economică este mai bună, fără comparație, și mulți se întorc! Mereu se vor găsi oameni nemulțumiți, oriunde s-ar afla. În general, oamenii țin la tradiție, respectă imnul și steagul Poloniei, au un cult pentru eroii și cei care au contribuit la identitatea țării. La fel și pentru Biserică. De șase ani nu mai sunt acolo, și nu mai sunt chiar la curent, dar știu că polonezii erau puțin nemulțumiți de relația cu Vaticanul. Cert este că lucrurile nu mai sunt la fel precum erau pe vremea când Papă a fost Ioan Paul al II-lea și apoi Benedict al XVI-lea.

Poate-l simt pe Papa Francisc mai "libertin" în ale credinței...

Intr-adevăr, nu este la fel de conservator. Are o gândire mai deschisă spre compromis. Dar în Biserică, unde trebuie păstrate dogmele credinței și păzite aceleași porunci, nu e chiar așa bine văzută. Oamenii nu prea înțeleg de ce se discută și ce se discută la Vatican, precum și unele declarații ale Papei...

Înțeleg. Revenind un pic la discuția despre România și Polonia, poate ai observat că la noi există o mentalitate de a te raporta mai întâi la personalitățile și cultura venită din străinătate. Polonezii nu se tem că vor fi considerați retrograzi dacă se raportează la ei înșiși?
Nu.

Chiar și acum, ai observat că unii politicieni de la Bruxelles acuză că nu ar mai fi democrație și libertate în Polonia. Oamenii resimt treaba asta sau cred că sunt doar discursuri politicianiste? S-a schimbat ceva în realitate?
În politică sunt foarte multe manipulări. Din păcate, foarte mulți cad în plasa acestor manipulări. Vuiește media precum Euronews, CNN, etc despre așa numitele proteste din stradă...dar în realitate este o mână de oameni! Ei pot fi chiar și plătiți să scandeze împotriva Guvernului, așa cum a fost și-n alte țări...

Ca-n Ungaria? Și acolo l-au contestat pe Orban...
Nu stiu, în Ungaria politica e mai spre extrema dreaptă. Se vorbește despre discriminări etnice...Nu se compară! În Polonia, naționalismul este creștin. În fiecare țară se găsesc oameni xenofobi, rasiști. Oameni care au probleme cu ei și urăsc pe alții. În Polonia este o mână de oameni care face multă gălăgie și apoi apar știri în presa din Occident, cum că "naționaliștii au fost în număr mare și au făcut și au dres"...Dar n-au legătură cu naționaliștii creștini. Sunt foarte multe manipulări. Cert este ca oamenii nu sunt fericiți de ceea ce se întâmplă cu refugiații. S-au speriat pentru că numărul lor a depășit...

Limitele firești…
Da, da. Limitele normale. Este ceva mult peste așteptări. După atentatele teroriste din ultimul timp, oamenii au dreptul să se teamă de valul de refugiați. Acum văd că se scot anumite lucruri din context și se manipulează. Partidul care este acum la putere, PiS (Partidul Lege și Justiție -n.n), nu are de-a face cu extremismul. Faptul că ei apără tradițiile și moralitatea creștină nu înseamnă că sunt extremiști. Politicienii europeni îi critică pentru că interesele lor nu se pupă cu cele ale Poloniei. Ei vor globalizare...

Să conducă mai multe țări fără a fi aleși..
Exact. Totul să fie centralizat, puterea guvernelor naționale să fie cât mai slăbită. Guvernul anterior, al Platformei Civice (PO) a fost mereu pro-european, deschis spre UE. Acum unul din liderii acelui partid, Donald Tusk (fostul prim ministru), are o funcție foarte importantă în UE. Ceea ce înseamnă ceva: nu a ajuns întâmplător acolo. PO se obișnuise cu privilegiul de a conduce țara și acum le este greu să renunțe. 

Polonia este o țară mai aproape de Vestul Europei, geografic, decât România. Cred că orice polonez se simte și european. De ce oamenii au fost nemulțumiți de fosta putere, pro-europeană și liberală?
Polonezii in general nu sunt înclinați spre compromis și în UE s-au făcut multe compromisuri în defavoarea poporului polonez. Oamenii au simțit nevoia ca la putere să fie cineva care să aibă grijă de interesele țării mai mult decât de interesele Europei. Au dorit ca pe primul loc să fie Polonia și apoi Europa. Sigur că și Europa este importantă, trebuie sa colaborăm, nu putem fi o Coree de Nord, să ne izolăm. Dar interesele țării trebuie să fie pe primul loc, bineînțeles cu respectarea legilor internaționale. Ceea ce are loc acum. Eu nu văd nicio încălcare a legislației internaționale în Polonia.

Polonezii vor ca Polonia sa fie pe primul loc. De ce crezi că politicienilor români le este teamă să afirme România pe primul loc, restul pe urmă?
Of...e destul de complicat. În primul rând, în România nu s-a făcut lustrația. Cei care au fost la putere, din 1990 încoace, sunt legați mai mult sau mai puțin de vechea Securitate. Acum avem guvernul tehnocraților, care sunt oameni cu legături strânse cu Bruxelles-ul, iar aceasta nu face decât să adâncească starea de care vorbeai. Acum, guvernul României este maxim european, ca să zic așa. Sunt oameni de-acolo, specialiști în domeniile lor, care au lucrat pentru UE.

Polonezii ar accepta un astfel de guvern?
Cred că ar fi mare nemulțumire în popor. Așa cred eu. Polonezii sunt mai eurosceptici. De ce sunt românii așa pro-europeni? Cred că a fost o manipulare pregătită de decenii. Întâi comunismul a adus scădere drastica a nivelului de trai si o teamă de a vorbi. Oamenii au învățat că trebuie să-și păstreze pentru ei opiniile politice. Elita României a fost exterminată și, in cel mai bun caz, alungată. Și în Polonia a fost teroare politică, dar nu se compară cu ce a fost aici.

Încet-încet, am văzut că oamenii încep să ridice vocea.  Copiii celor care au fost adulți tineri la revoluție, oamenii între 20 și 40  de ani, au altă perspectivă, pentru că nu au fost terorizați ca părinții lor.
În România, revoluția a fost furată. Ion Iliescu și FSN-ul condus de el nu au dorit niciodată binele poporului. Pentru că nu a existat o lustrație, cei mai mari vinovați, trădătorii de țară, nu au fost pedepsiți. Este vorba nu numai de comunism și revolutie, dar si despre mineriade.

Deci, oamenii au simțit că nu există alternativă...asta zici...?
S-a umplut paharul amărăciunii si oamenii au înțeles, ca daca ei nu fac ceva, nu face nimeni. Poporul poate face mai mult decât crede...Mișcările de stradă, de exemplu. Cei care dețin puterea s-au folosit în noiembrie 2015 de trezirea conștiintei civice a românilor și prin intermediul unor ONG-uri și lobby-uri au aruncat cu pietre în Biserica Ortodoxa și au răsturnat guvernul. Mafia locală a fost înlocuită cu cea europeană. Până la urmă, la putere sunt oameni care in niciun caz nu pun pe primul loc binele țării! Nu poate fi schimbare profundă până nu se va face lustrația. Măcar parțial. Nu e suficient să fie pedepsiți doar cei care au furat banii statului. Trebuie să fie pedepsit în primul rând Ion Iliescu, care acum trăiește liniștit și a făcut un mare, mare rău...

Dar în Polonia cum s-au petrecut lucrurile? Cum a fost lustrația?
Oamenii care au avut legătura cu partidul comunist nu au mai avut puterea reală. Foștii comuniști nu au mai avut funcții cheie în țară. De exemplu, Jaruzelski, cel care a impus legea marțială în țară, a fost judecat. Persoanele care au făcut rău în comunism, au fost judecate și Iliescu mi se pare mult mai rău ca Jaruzelski. Se vorbea de deschiderea unui dosar împotriva lui, dar apoi s-a pus perdeaua de fum de la Colectiv și nu s-a mai auzit nimic. Aștept să văd ce urmează...

Nu cred că o să apucăm vreo condamnare a lui Ion Iliescu. În altă ordine de idei, ai auzit de campania asta de strângere de semnături pentru protejarea familiei?
Da.

Ai auzit și reacția unei părți a presei și unele persoane care vorbesc foarte mult, condamnă implicarea Bisericii Ortodoxe în viața statului. În Polonia cum se petrec lucrurile? Ce face Biserica Catolică?
Da, Biserica se implică în viața publica, deși este criticată, ca peste tot. Biserica trăiește într-o stare continuă de persecuție, de crucificare. Așa a fost mereu și așa va fi până în ultima zi. Acolo se vorbește în biserici despre probleme morale. Ce ține de morală nu ține doar de politicieni, ci și de Biserică. Pentru că baza acestor principii este creștină când vorbim de țări precum Polonia și România. Atunci Biserica nu se implică în politică, se implică în apărarea moralității creștine.

În Polonia se face religie în școli?
Da, se face. Guvernul anterior, liberal, a avut un proiect de a scoate religia din școli, dar foarte mulți oameni au protestat și s-a renunțat la el. 

E obligatorie sau facultativă?
Nu, nu e obligatorie. Dacă părinții nu vor religie pentru copil, atunci trebuie să depună o cerere.

Păi așa era la noi înainte de a fi declarat că e neconstituțional...!
Așa-i. Dacă e prima oră, atunci copilul poate veni mai târziu, dacă este ultima din orar, poate sa plece mai devreme. Dacă este la mijloc, atunci există o sală unde se duce pentru a face diferite activități cu un profesor. Nu stă degeaba, face temele, se joacă.

Sar de la una la alta. Polonezii au antipatii speciale? Știi că e o anumită relație încordată a noastră cu ungurii sau rușii...
Nu cred că există corespondent în Polonia pentru relația pe care o au românii cu ungurii. Dar în România există o minoritate maghiară numeroasă, fac unele probleme, cum a fost cazul de 1 decembrie 2015. Este ceva care provoacă sentimente negative. În Polonia se vorbește mereu de faptul că vecinii ne-au fost dușmani și trebuie să învățăm limba inamicului. Acum Rusia are relații tensionate...cu aproape toată lumea. Este o stare de alertă: atât cei din vest, cât și cei din est se pot întoarce împotriva noastră. Am învățat asta din istorie. Polonia, timp de 123 de ani, a fost divizată, in perioada 1795-1918, de către Rusia, Prusia si Austria. După cel de-al doilea război mondial a fost frica de nemți, apoi a fost amenințarea sovietică. Până în 1989 a existat acest control...am fost ca și România, stat satelit al URSS.

Cred că acum situația este mult mai complexă: nu mai este atât de clar cine ne este dușmanul și cine nu. 

Deci polonezii și-au dat seama că oricine se poate alia cu oricine, dacă are interesul ăsta.
Nu chiar oricine, dar cel puțin țările importante de lângă, ca Germania și Rusia. Rusia nu este departe, iar țările din fosta URSS au graniță comuna. În Rusia este o mică aparență de democrație, dar Putin este precum un nou țar. Acum de exemplu, Putin apără Biserică. Este destul de ciudat, nu m-am așteptat la asta. 

Poate că Putin urmează credința poporului său...
Rusia a fost cea mai ateizată țară din Europa: bolșevicii au demolat majoritatea bisericilor si au fost omorâti foarte mulți preoți. Acum învie Biserica în Rusia, ceea ce e foarte frumos. Dar este un semn de întrebare, privind acțiunile Rusiei, care nu prea se pupă cu ideile creștine. Eu aș spune că trebuie să fim vigilenți, să urmărim cum evoluează situația în Rusia. Nu mai e clar cine ne este dușman, cine ne este aliat. Prea multe dezamăgiri a avut Polonia din partea mai multor țări. Am învățat să ne descurcăm singuri, dar nu e vorba de izolare… sau de autosuficiență, cum a încercat într-un fel și Nicolae Ceaușescu.

Apropo de Ceaușescu, ce știai de România înainte de a veni aici?
Sincer, nu prea mult! Am știut că-i o țară din sud-estul Europei, că este pe malul Dunarii si Mării Negre, in copilărie am vazut un documentar despre Delta Dunării si atunci mi-am propus sa o vizitez la un moment dat...câte ceva despre personalitățile mai importante: Nicolae Ceaușescu și Nadia Comăneci, bineînțeles. Am știut despre Dracula și legendele despre el, pentru ca erau difuzate desene animate pe tema asta. Nu prea am știut mult despre tradiții sau obiceiurile românești.  Dar am știut cum sună limba română...

Chiar, cum ți se pare limba noastră?
Cum mi se pare? Mi se pare o limbă foarte frumoasă...o iubesc! Este o îmbinare foarte reușită între limba latină și slavonă. Are foarte multe cuvinte de origine slavă, ceea ce mă ajută să înțeleg mai ușor, pentru ca sună apropiat de cuvinte din limba poloneză.

Dacă la început vorbeam despre deosebirile dintre polonezi și români, poți să-mi zici dacă ai observat și ceva asemănări?
Asemănări...Ospitalitatea, unele feluri de mâncare  - sarmalele seamănă cu ce avem în Polonia, castraveții murați sunt apreciați și aici și acolo, unele obiceiuri și tradiții, mai ales la țară. În zona Carpaților există un obicei care seamănă cu obiceiul valah în care băieții vin cu capra sau cu ursul. Ceva asemănător are loc și în regiunea de unde vin eu, culmea, la 500 de km departe de munți. În general, aici văd că oamenii sunt atașați de Biserică, se cântă colindele vechi. In Polonia în zona carpatică, se merge cu colindul, încă o dovadă a legăturilor între păstorii vlahi și gorali (locuitorii Carpaților polonezi).

Că veni vorba: ai fost în biserici ortodoxe? Cum ți se pare atmosfera bisericii noastre față de cea de acasă?
Am fost și mi se pare extraordinar. În multe privințe, prefer Biserica Ortodoxă pentru că a păstrat tradițiile neschimbate din primele secole ale creștinismului. Sfântul Ioan Gură de Aur a scris Liturghia în secolul IV, dacă nu mă înșel. Îmi place cum sună cântările bizantine, este o atmosferă cu totul deosebită.

Ce părere ai de chestia asta mai recentă, în care tot ce se întâmplă rău în România este vina, mai mult sau mai puțin, a Patriarhului?
Cred că se caută un țap ispășitor, pentru că se dorește lovirea în Biserică. Eu cred că Patriarhul are alte atribuții decât lupta politică. Când comentează, nu este bine, când nu comentează, nici atunci nu este bine (referitor la ce s-a petrecut in Clubul Colectiv, spre exemplu). Exact ce spuneam înainte! Biserica are obligația să apere tot ce ține de moralitatea oamenilor, dar nu trebuie să se implice exagerat în politică. Sunt foarte multe lucruri murdare în politică. Mi-aș dori să aibă păreri mai ferme despre anumite probleme. Eu aș aștepta să spună ceva mai mult despre avort. Să spună deschis. Până acum nu am auzit ceva, oficial, către poporul român care tratează problema avortului.

A vorbit și în 2015 și în anii trecuți. Dar presa întoarce împotriva lui declarațiile de genul ăsta: ba că vrea să ia drepturile femeilor, ba că nu știu ce…Exact ce vorbeam înainte.
Ai dreptate, dar până la urmă, fiecare om trebuie sa înțeleagă, ca răspunde pentru sufletul lui. Toate ne sunt îngăduite dar nu toate ne sunt de folos. Fiecare trebuie să decidă dacă vrea sa omoare un copil în pântece, dar trebuie să știe că o decizie de a avorta are efecte foarte negative și psihice și fizice. Din păcate, mulți nu știu asta.  Până la urmă, fiecare va răspunde pentru ce a făcut. Nu va fi judecat de noi, ci de Dumnezeu. Dar Patriarhul, ca și lider al Bisericii, are răspunderea asta: să spună oamenilor ce este bun și ce nu este bun, conform învățăturii Bisericii.

Sper că nu te superi, dar acum mi-am amintit ce voiam să te întreb încă de la început: cum au reacționat părinții când le-ai spus că te muți în România?
Tata nu prea a reacționat. Era în stare de șoc (râde). Nu cred că și-a dat seama ce se întâmplă. Mama a fost tristă, pentru că m-a avut aproape toată viața. Înainte de a pleca în România, nu mă despărțisem de mama mai mult de două săptămâni. I-a fost teamă că o să-mi fie greu, că nu o să mă adaptez, că voi fi departe de familie. Într-adevăr, nu a fost ușor. Nici mamei mele nu îi este ușor, dar cred că s-a obișnuit cu ideea că ne vedem de câteva ori pe an și merge cu Dumnezeu înainte.