Ȋn seara zilei de 15 iulie 1998, afaceristul Mihai Ionescu a fost împușcat în fața casei sale de pe str. Mieilor nr.2, București. Se afla în mașină, pregătindu-se să intre în curte, atunci când atacatorul a tras în direcția sa trei focuri de armă. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Floreasca și a decedat pe masa de operație.

 

Ȋn investigarea oricărei crime, prima întrebare ce apare este „CUM?”. Arma folosită, un pistol Carpați model 1974, atitudinea asasinului, care s-a apropiat singur de mașina victimei și apoi a tras, faptul că, așa cum reiese din declarațiile martorilor, acesta fusese înainte în recunoașterea zonei și și-a pândit victima, i-au făcut pe anchetatori să concluzioneze că în acest caz e vorba de un asasinat la comandă.

A doua întrebare ce apare în investigarea unui omor este „DE CE?”. Care poate fi mobilul crimei? Dacă ai răspunsurile la „CUM?” și „DE CE?”, poți afla apoi și „CINE?”.

Pentru a descoperi mobilul unei crime, trebuie studiat profilul victimei. Ȋn cazul de față, un personaj complex. Informator al DIE înainte de 1989, Mihai Ionescu (48 ani) și-a păstrat și după Revoluție vechea ocupație și, profitând de relațiile sale și de experiența pe care o avea, a intrat în afaceri. Prima firmă a înființat-o în 1991, având drept parteneri doi italieni din Sicilia, apoi s-a extins, în 1998 fiind asociat în șase societăți comerciale. 

Ionescu avea însă conexiuni nu doar cu serviciile și cu afaceriștii străini, ci și cu personaje importante din lumea interlopă românească, unde era cunoscut drept „Mișu Țiganu’”. Vila cu două etaje, în fața căreia a fost împușcat, îi aparținuse înainte lui Ștefan Dinu, zis și Fane Căpățână. Ionescu se mutase aici în 1996, împreună cu concubina sa, cu 18 ani mai tânără decât el. Ȋi plătise fostului proprietar un avans de 25.000 de dolari. Curând, Fane Căpățână avea să intre în vizorul autorităților. Ȋn mai 1997, a înjunghiat un fotbalist și a fost dat în urmărire generală, fiind arestat în mai 1998. Ȋn agenda lui au fost descoperite atunci toate numerele de telefon ale șefului Poliției Române de la acea vreme.

Fane Căpățână era folosit de Mihai Ionescu și pe post de recuperator al sumelor de bani cu care el împrumuta diverse persoane. Și nu din caritate, ci cu niște dobânzile uriașe... După asasinarea lui Ionescu, anchetatorii au audiat mai multe persoane din lista datornicilor. Printre ei a fost identificat și numitul U.S. (la data comiterii omorului, acesta era arestat) care, în perioada 1994-1995, împrumutase de la Ionescu 350.000 de dolari. Calculată cu dobânzile aferente, datoria crescuse la 500.000 de dolari. 

V.I., prieten de familie cu Mihai Ionescu, îi datora acestuia aproximativ 500.000 de dolari. P.V., finul lui Mihai Ionescu, contractase de la acesta un împrumut în valoare de 80.000 de dolari, iar un individ pe nume C. împrumutase în 1996 circa 400.000 de dolari, pe care nu i-a mai returnat.

P.G.A., martor audiat în august 1998, a declarat că în urmă cu doi ani împrumutase de la victimă 20.000 dolari. Când a vrut să-i restituie, s-a trezit că Ionescu îi cere și o dobândă de 47.000 de dolari, sumă despre care nu discutaseră la contractarea împrumutului. 

D.F., martor audiat în august 1998, a precizat că, în cursul anului 1992, a împrumutat de la victimă diverse sume de bani în valută. Trei ani mai târziu, Ionescu a aplicat dobânzi suplimentare acestor împrumuturi, cerându-i să restituie o sumă mai mare decât cea stabilită inițial. Și, cum D.F. nu părea să se conformeze, Ionescu l-a obligat, sub amenințarea unui pistol, să semneze o chitanță de mână.

Categoric, afacerile practicate de domnul Ionescu prezentau un risc sporit și, raportat la colecția de inamici pe care și-o făcuse în timp, eliminarea lui era doar o chestiune de timp și de mod.  

Concubina lui Mihai Ionescu a declarat că el ar fi primit mai multe telefoane anonime, cu vreo două săptămâni înainte de a fi ucis. Cine și-a dorit cel mai tare moartea lui?

 

Ȋn referatul cu propunerea de arestare a inculpatului Alexandru Găină, anchetatorii susțin că italienii au fost cei care au comandat crima.

Ȋn 2002, martorul principal, R.A.C., cel care l-a indicat și pe Găină drept autor al crimei, a declarat că „instigatorii omorului comis asupra lui Mihai Ionescu au fost mai mulți cetățeni italieni care aveau cu acesta divergențe de ordin financiar, cu privire la sume foarte mari de bani. Dintre aceștia, martorul i-a nominalizat pe numitul Massimo Melani, ca fiind unul dintre cei care au comandat comiterea infracțiunii, și pe numitul Roberto Azzano, care a fost persoana de legătură cu grupul de instigatori”.

Conform declarațiilor făcute de R.A.C., în 1998 Melani și Azzano făceau parte din cercul de prieteni cu care Găină se întâlnea prin cluburile și restaurantele din București. Cu Roberto Azzano inculpatul avea o relație apropiată, vizitându-se reciproc. 

Cu o noapte înainte de comiterea crimei, Găină a efectuat un apel telefonic dintr-o cabină situată la circa 30 de m de locuința victimei. Din analiza listingului convorbirilor efectuate de pe acea cartelă Romtelecom, s-a stabilit cu certitudine că ea i-a aparținut lui Găină. Iar cu 22 de ore înainte comiterea crimei, el se afla în acea zonă și îl suna pe un italian, apropiat al lui Massimo Melani. 

Mai mulți martori au declarat că Massimo Melani făcea parte și din anturajul lui Mihai Ionescu, dar și că îi datora acestuia o sumă importantă de bani, circa 400.000 de dolari.  

Fiul victimei a precizat că, după decesul tatălui său, a avut o discuție cu Massimo Melani, în care acesta i-a confirmat datoria, spunându-i că, pentru a o achita, trimitea bani într-un cont bancar. Verificând apoi la mai multe bănci, fiul lui Mihai Ionescu a constatat că pe numele tatălui său nu exista acel cont bancar indicat de către italian. 

La rându-i, concubina lui Mihai Ionescu a declarat că italianul avea o relație apropiată cu victima, dar și că în data de 14 iulie 1998, cu o zi înainte de comiterea faptei, Massimo Melani l-a vizitat pe concubinul său, de la care a primit suma de 70.000 de dolari, în numerar. Martora a precizat că nu cunoaște motivul acelei tranzacții.

Că între Mihai Ionescu și Massimo Melani, cel care susțin anchetatorii că ar fi comandat crima, exista o relație o dovedește și listingul convorbirilor telefonice. Astfel, în perioada 9 mai 1998 – 5 iulie 1998, Mihai Ionescu l-a sunat pe Massimo Melani de 21 de ori, discuțiile  având o durată cuprinsă între 5 secunde și 13 minute. 

 

Ȋn declarația dată în fața polițiștilor în 2012, R.A.C. a precizat că suma de bani pe care Alexandru Găină urma să o primească pentru omorârea lui Mihai Ionescu „a fost stabilită inițial la 12.000 de dolari, însă ulterior s-a ajuns la suma de 10.000 de dolari, plata urmând să fie efectuată de către Roberto Azzano”. Modalitatea de asasinare a fost stabilită încă de la început: prin împușcare. Martorul R.A.C. spune că Găină i-a propus atunci să meargă împreună pentru a comite crima. Nu i-a dat detalii despre victimă, i-a spus doar că „este român, e șmecher omu'”. Martorul susține că a refuzat. 

Anchetatorii au probat că, la câteva zile după comiterea faptei, Găină dispunea de o sumă de bani, în dolari americani. Una dintre concubinele sale, martora B.M.C. (fost cadru SRI), a declarat că în vara anului 1998, cu puțin timp înainte de a fi arestat (n.r. – la 18 iulie 1998), Alexandru Găină a trecut pe la locuința părinților ei și, pentru că acasă era doar fratele martorei, i-a lăsat acestuia 2.000 de dolari. În aceeași zi, Găină a sunat-o pe concubină, cerându-i să ducă acei bani mamei lui, lucru pe care ea spune că l-a făcut. Martora a declarat că Găină a procedat astfel, deoarece el se temea că va fi arestat în orice moment. 

B.M.C. mai susține și că a aflat de la fratele ei că, după ce Alexandru Găină i-a lăsat banii, pe strada unde locuiau au venit mai multe mașini de poliție, iar concubinul ei a fost arestat în timp ce încerca să fugă.

După ce a intrat în custodia poliției, Găină i-a cerut lui R.A.C., susține acesta, să-i transmită lui Roberto Azzano un bilet în care se preciza că „el (nota procurorilor – inculpatul Găină Alexandru) și-a făcut treaba și să se țină de cuvânt cu banii”. Ȋn acel moment mai avea de primit 8.000, din prețul total de 10.000 de dolari, spune R.A.C..  

Ȋn septembrie 1998, Găină a fost eliberat condiționat. Mama concubinei B.M.C. susține că două luni mai târziu, el i-a împrumutat suma de 10.000 USD (pentru șase luni, cu o dobândă lunară de 5%). 

De ce ar fi acceptat Alexandru Găină, hoț de mașini și traficant de droguri, dar și fiu al unui colonel din Ministerul de Interne, să comită o crimă la comandă? Mai ales că, în acea perioadă, el se afla în urmărire generală pentru sustragere de la executarea unei pedepse private de libertate.

Ȋn 2002, martorul R.A.C. le-a declarat anchetatorilor că „în perioada anterioară comiterii acestei crime, Alexandru Găină era disperat, deoarece persoanele din anturajul său infracțional fuseseră arestate, iar acesta avea nevoie de bani”. 

De ce ar fi angajat însă italienii un asasin român care, deși debutant în branșă, era mai scump decât racheții profesioniști care s-ar fi mulțumit și cu jumătate din simbrie? În plus, în câteva ore racheții și-ar fi pierdut definitiv urma, dincolo de graniță.

Alexandru Găină era dat în urmărire generală din martie 1998. E imposibil ca persoanele din anturajul lui să nu fi cunoscut acest „detaliu”. De ce ar fi riscat italienii, mergând pe mâna unuia care putea fi umflat de poliție în orice moment și la orice colț de stradă?

Dacă probele existente în dosar îl indică pe Alexandru Găină ca fiind autorul faptei, este posibil ca mobilul acestei crime să fie cu totul altul. Unul mult mai personal.    

  

La 22 iunie a.c., procurorii l-au reținut pe Alexandru Găină pentru 24 de ore. A doua zi, judecătorii Tribunalului București au respins propunerea de arestare preventivă a acestuia sub acuzația de omor calificat. Instanța a apreciat că în cazul lui Alexandru Găină este suficient acum controlul judiciar, atâta timp cât poliția a stat pasivă 18 ani fără să ia măsuri împotriva lui, cu toate că existau elemente care să îl lege de crimă. Procurorii au anunțat că vor contesta decizia la Curtea de Apel București.

Acum, anchetatorii încearcă să dea de urma a patru cetățeni italieni, printre care și Massimo Melani, dar și Roberto Azzano. Conform referatului întocmit de Parchetul dpl Tribunalul București, Melani „se află în prezent în Elveția, neexistând alte date care să permită contactarea acestuia”. „Citat telefonic la data de 14 iunie 2016”, Azzano, care locuiește în Florența (Italia), a precizat că „urmează să vină în România în luna august sau septembrie”.

N.A. – Compartimentul Relații Publice al DGIPI din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ne-a comunicat că „dl. colonel Găină a fost șef al unei structuri neoperative și s-a pensionat în noiembrie 2007, iar la scurt timp a decedat. Ȋntre activitatea sa profesională și cea presupus infracțională a fiului său nu a existat nicio legătură. Vă dorim o zi agreabilă.” Când am întrebat la ce „presupuse” infracțiuni se referă, având în vedere cazierul fiului, cei din DGIPI ne-au precizat că e vorba de dosarul de omor, unde, până la o condamnare definitivă, e valabilă prezumția de nevinovăție. Lucru cu care suntem de acord. Așa cum suntem de acord și cu faptul că cea mai bună cale prin care DGIPI și-ar putea apăra imaginea și onoarea ar fi să verifice de ce și cum a fost blocată, vreme de (cel puțin) 14 ani, ancheta în acest caz de omor.