ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În cadrul unei conferințe de presă comună, primarul Kereskenyi Gabor și președintele Consiliului Județean, au anunțat că începând din acest an cetele de colindători nu vor mai fi primite în incinta Palatului Administrativ.

Potrivit noii conduceri a Primăriei Satu Mare și Consiliului Județean, copiii care merg a colinda vor fi întâmpinați la "groapa lui Gyusi”, între orele 16 și 18, transmite Informația Zilei.

„Această restricție nu credem că este pe placul lui Moș Crăciun. Nici măcar în timpul regimului comunist nu s-a ajuns la o restricție atât de dură împotriva tradițiilor și obiceiurilor. Palatul Administrativ este un simbol al autorității locale, la fel ca Palatul Victoria, Palatul Parlamentului sau Palatul Cotroceni. Primul ministru, conducerile Senatului și Camerei Deputaților, președintele României primește cetele de colindători în incinta instituțiilor respective. Regele Mihai și-a făcut un obicei din a primi colindătorii la Săvârșin.

Cum și de ce au ajuns conducerile celor două instituții să-i interzică lui Moș Crăciun accesul în aceste instituții care sunt, până la urmă, ale întregului popor? Puși în fața acestei situații, ne facem o datorie de onoare față de cetățenii din județul satu Mare, din municipiul Satu Mare, cerându-le celor doi, președintelui CJ și primarului Kereskenyi să revină asupra acestei decizii aberante, anticreștine, care atentează la integritatea sufletească a copiilor.”, scrie Dan Tanasă pe blogul său.