ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Centrul de Resurse Juridice a vizitat inopinat în 8 și 14 martie Secția de psihiatrie din Gura Văii, județul Mehedinți și a descoperit că cele 50 de persoane cu dizabilități intelectuale și cu probleme de sănătate mintală închise în această secție sunt lipsite de cele mai elementare condiții de viață și de tratament.

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a sesizat abuzurile, în scris, conducerii Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin (în subordinea căruia se află secția), Consiliului Județean și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Mehedinți (DGASPC), solicitându-le intervenția de urgență pentru asigurarea accesului la servicii adecvate în comunitate.

Angajații secției și-au amintit că CRJ a mai sesizat aceste aspecte și anul 2009, fără ca vreo decizie care să conducă la integrarea în comunitate a acestor persoane să fi fost adoptată de către autoritățile locale competente.

Membrii echipei Clinicii Juridice Mobile ai CRJ au observat următoarele:

- Condițiile de viață sunt primitive și degradante. Saloanele sunt pavate cu ciment sau cu ciment acoperit cu linoleum învechit, degradat, sunt dotate cu paturi metalice, dispun de ferestre degradate și prevăzute cu gratii metalice. Unele saloane au noptiere metalice, degradate, insalubre. Paturile ruginite au saltele vechi, degradate și murdare.

- Pacienții nu dispun de haine personale, majoritatea poartă aceleași haine timp de o săptămână, nu folosesc pijamele (dorm în aceleași haine pe care le poartă peste zi, timp de 1 săptămână)

- Fiecare etaj dispune de un grup sanitar dotat astfel: 3 posturi w.c. turcești, degradate, ruginite, 3 locuri de spălare. Nu există nici o separare între locurile de spălare, acestea sunt demarcate de câte o bordură de aproximativ 30 cm înălțime. Țevile, gresia, robineții sunt degradate, ruginite, avariate. La unul dintre grupurile sanitare atârnă un furtun, fără pară de duș. Nu există chiuvetă funcțională

- Potrivit asistentei medicale, cel puțin cei 25 de pacienți cu retard mental sever au nevoie de un reprezentant legal. Deși nu au discernământul necesar să se îngrijească de propriile interese, niciunul nu are numit tutore. Aproape toate fișele de consimțământ informat cu privire la internare sunt semnate, inclusiv de către acești pacienți (au fost puși să semneze, să facă o "mâzgălitură pe foaie”), chiar dacă ei nu au înțeles ce au semnat efectiv, pentru spital a fost suficient să existe o semnătură pe aceste documente ca să considere că este în regulă și că pacienții și-au dat acordul cu privire la internare. Toate deciziile privind pacienții sunt luate de către personalul medical, fără a exista posibilitatea de contestare sau verificare a lor

- Pacienții nu desfășoară nici o activitate. Am vizitat două încăperi denumite cluburi. Una dintre încăperi, întunecoasă, cu aproximativ 15 scaune (cele mai multe așezate unul peste altul, nefolosite), avea instalat pe unul dintre pereți, la înălțime (pentru a nu permite accesul pacienților), într-o cutie de lemn, un televizor. Acesta era pornit la data vizitei și aproximativ 3 pacienți urmăreau programul. Acest televizor reprezintă singura posibilitate de petrecere a timpului pe care o au pacienții secției psihiatrie cronici Gura Văii la dispoziție. Al doilea club este o sală goală în care sunt dispuse, de-a lungul pereților, o bancă de lemn (o bancă de exterior) și un ansamblu unitar de câteva scaune (specifice metroului sau stațiilor de așteptare). Nu există nici o altă dotare

Secția este situată la marginea localității Gura Văii (județul Mehedinți, la aproximativ 15 km de centrul municipiului Drobeta-Turnu Severin și la aproximativ 3 km distanță - pe un traseu relativ degradat - de drumul național ce traversează localitatea Gura Văii), la limita unei zone deluroase și împădurite. Locația este izolată, dezolantă și insalubră. Secția este organizată într-un bloc părăsit care a fost utilizat ca bloc de locuințe pentru militarii geniști în urmă cu multe decenii. Accesul final spre secția de psihiatrie se realizează prin traversarea unui pod metalic precar, îngust, lung de aproximativ 20 m, pod ce traversează o vale insalubră.

Deși practica internațională recomandă implicarea persoanelor cu dizabilități în activități de terapie ocupațională, care să le susțină dezvoltarea și să le poată reduce inegalitățile în integrarea în comunitate, personalul din secție a afirmat că nu dispune de resurse necesare pentru acest tip de activități și că în secțiile de psihiatrie nu sunt furnizate aceste servicii. Practic, pacienții își petrec tot timpul între pereții centrului, fără activități care să îi stimuleze, trăind în condiții de sărăcie extremă.

CRJ atrage atenția autorităților responsabile că dreptul la sănătate, viață privată, condiții decente de viață, libertate sunt încălcate. CRJ își manifestă îngrijorarea că pacienții internați la secția de psihiatrie cronici Gura Văii sunt supuși unor condiții și tratamente degradante și inumane. Date fiind condițiile observate pe o perioadă de timp semnificativă, atragem atenția asupra riscului sever de deprofesionalizare, abrutizare și dezumanizare și a personalului care lucrează în atare condiții.

Locația izolată, accesul relativ dificil, lipsa de semnal de telefonie mobilă, interdicția de a părăsi secția reprezintă factori ce decuplează sever pacienții de societate și comunitate, aceștia neavând posibilitatea efectivă de a trăi conectați la realitatea socială, neputând accesa (însoțiți sau neînsoțiți, în scop recreativ sau educativ) comunitatea.
Centrul de Resurse Juridice solicită conducerii spitalului județean de urgență din Drobeta-Turnu Severin, Președintelui Consiliului Județean și în mod special conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Mehedinți, să adopte de urgență măsurile care vor asigura accesul la servicii în comunitate al persoanelor cu dizabilități intelectuale și cu probleme de sănătate mintală închise în secția din Gura Văii.