ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Postasem dimineața, la prima oră, un crâmpei dintr-un interviu mai vechi cu Regele Mihai. Punea UE la îndoială, cu îngrijorare, sub întrebări simple și sănătoase. Mi-a dispărut pur și simplu de pe pagină, după puține ceasuri. Nici nu mă mai întreb de ce.

L-am căutat și l-am aflat.
 
Zice Regele Mihai: Eu sunt puțin îngrijorat cu Uniunea Europeană, că ei fac cum fac pentru ei acolo, dar neglijează multe lucruri locale și un lucru care mă deranjează și mai mult este chestiunea religioasă. Chiar în Constituția Uniunii Europene care, când o fi să fie, chestiunea religioasă nu e pusă, e scoasă de acolo. Noi suntem creștini sau suntem păgâni? Chiar și la americani, pe moneda lor scrie În Dumnezeu ne încredem și în școli spun că e anticonstituțional să-ți faci rugăciunea. Păi cum vine asta?

Eu știu că dacă nu erau credința mea în Dumnezeu și ceea ce mi-a inspirat mama mea, prin tot ce am trecut noi, până la urmă innebuneam... Dacă n-ai cu ce spera în sufletul tău, fiindcă ai învățat ceva, e mare bucluc acolo”.
Viața Regelui, dincolo de interpretări ale unora sau altora, e aidoma istoriei noastre. Căci dacă ai putea să pui o picătură din ea sub lupa microscopului, asta ai vedea: dramă, lovituri primite când ți-e lumea mai dragă, alegeri cumplit de greu de făcut, o neîntreruptă luptă de a rămâne în picioare…

Regele e o picătură plina din istoria noastră. Iar vorbele de mai sus și cele rostite în Parlament vor rămâne întotdeauna vii pentru mine: "Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie... Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Dumnezeu să te odihnească în pace, Majestate!