Deva: Biserica Ortodoxă propune tinerilor o „cafenea educativă” unde vor putea discuta, citi, dezbate și relaționa
Cafenea educativă pentru adolescenții din Deva. Inițiativa aparține Episcopiei, care a amenajat un spațiu în care tinerii să poată socializa, dar să aibă, de asemenea, acces și la jocuri, cărți, filme sau chiar concerte. Totodată, elevii pot bea, gratuit, ceai sau cafea. Preotul care a gândit acest centru s-a inspirat din nevoile tinereții sale, atunci când era unul dintre cei mai cunoscuți rockeri din oraș, potrivit Digi24.
Cu ideea deschiderii unei cafenele pentru adolescenți a venit preotul Radu Trifon. În liceu, slujitorul Domnului a fost membru al unei trupe rock din Deva. El spune că tinerețea sa rebelă îl ajută acum să îi înțeleagă mai bine pe elevii de liceu.
„Sper să găsescă aici un spațiu de întâlnire, pe care noi în tinerețe nu l-am avut, un spațiu cuminte, un spațiu în care în primul rând să relaționeze ei între ei la mersul prin baruri sper să fie o alternativă și la chiulul de la școală”, spune Radu Trifon, preot.
Încă de la deschidere, cafeneaua din apropierea Episcopiei a fost pe gustul adolescenților.
„E atractiv pentru că e altceva, poate să vină toată lumea, este pentru copii cuminți, deștepți care vin într-un loc liniștit”, spune o tânără.
„Este un proiect foarte interesant, care, sunt sigur că va avea un mare impact asupra tineretului, pentru că era nevoie de un loc în care să ne întâlnim”, adaugă un adolescent.
În cafenea, tinerii pot să își facă și temele. De asemenea, au la dispoziție jocuri, o bibliotecă, dar și săli în care pot face ateliere de creație sau karaoke.
„Această sală este amenajată special pentru proiecții. Tot aici pot avea loc seminarii și diferite discuții. Iar pentru relaxare, tinerii pasionați de muzică și desigur talentați au la dispoziție 3 chitare”, relatează Andrada Velciov, reporter Digi24.
„Vor putea veni să servească un ceai, o cafea, pe care le oferim, deci nu va costa nimic din când în când vom încerca să aducem un artist, deci va fi o cafenea...cum să zic, educativă”, spune Alexandru Vlad, coordonator centru.
Cafeneaua este deschisă de luni până vineri, între orele 12 și 20. Elevii vor fi supravegheați de angajați ai Episcopiei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: Deva
Subiecte: Averea Bisericii
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)