Valul de migratori care au speriat Europa i-a determinat pe liderii politici din Est, dar, deși mai timid, și din Vest să realizeze că importul de analfabeți și de muritori de foame este o bombă cu efect întârziat. Nici nu mai are vreo importanță sau deja contează mai puțin că unii dintre aceștia pot fi teroriști sau violatori. Pur și simplu, s-a admis că așa-zisa integrare și crearea societăților multi-culturale este un eșec. Trec peste faptul că asta era evident încă dinainte, și asta chiar atunci când vine vorba de culturi vechi și chiar înrudite, de genul Cataloniei, Scoției sau Țării Bascilor. Pur și simplu, Europa nu poate deveni ceva similar Statelor Unite. Aceasta, cu toate că americanii ar face orice ca acest lucru să se întâmple, și să slăbească astfel, și mai mult, Vechiul Continent. 

Să vedem mai întâi cum se poate defini această noțiune. Și o vom analiza din perspectiva șanselor de a obține azilul politic. Asta, deoarece acordarea acestui statut înseamnă, pentru persoana în cauză, dreptul a fi deasupra localnicilor. Un drept, după părerea mea, care este discutabil din start. Să vedem ce înseamnă azilantul politic. Vă voi da un exemplu chiar din istoria noastră. Marele cărturar Dimitrie Cantemir, omul rușilor, voia să supună principatul Moscovei, și doar înfrângerea grea suferită la Stănilești pe Prut, în fața unor turci încă hotărâți să apere fruntariile imperiului, a împiedicat acest lucru. Cu alte cuvinte, să ne bucurăm, retrospectiv vorbind, de o înfrângere care, în cazul unei victorii, ne-ar fi transformat pe veci într-o gubernie rusească. După bătălie, Cantemir a fugit la ruși, iar țarul Petru, ca să-l liniștească definitiv, i-a oferit să conducă în numele său o provincie de două ori mai mare decât Moldova. Acesta este un exemplu de azilant politic real. Un alt exemplu, tot de la noi, ar fi Horia Sima, liderul Gărzii de Fier. Acesta a fugit în Germania după eșecul rebeliunii legionare, iar Hitler l-a ținut oarecum în brațe ca să-i arate pisica lui Antonescu în caz că acesta ar da semne de nesupunere față de politica Axei. Un alt exemplu celebru, ar fi reprezentat de numeroșii români și est-europeni în general care alegeau să fugă în Vest.

Tot respectul pentru cei care au traversat înot Dunărea sau au traversat întregul teritoriu maghiar, până în Austria, ascunși sub prelatele vagoanelor de marfă cu direcția Viena. Chiar am cunoștințe care au ales aceste două variante și care și-au riscat efectiv viețile în speranța unei vieți mai bune. Dar, aceștia nu reprezentau decât 10% dintre cei care "fugeau" dincolo. Restul... pușcăriași cărora Securitatea le ștergea cazierul și îi trecea dincolo pentru ca aceștia să dărâme mitul potrivit căruia țările din Vest ar fi sigure, asasini cu ținte precise, în general antrenați să lovească în emigrația legionară sau în cea țărănisto-liberală, țigani care țipau că nu aveau drepturi și că doreau să-și vadă confrații din Vest, membri ai minorității maghiare care deranjau Bucureștiul sau indivizi de care Europa Liberă avea cunoștință și făcea propagandă anti-românească pe ideea că România nu respectă drepturile omului.

 

Mai erau câțiva, extrem de puțini, cam 1%, care erau sportivi, artiști, oameni de știintă, care odată ce treceau frontiera, se gândeau că nu vor mai avea o altă șansă și, deci, ar fi bine să rămână acolo. Deci, procentul de fugiți reali era de puțin peste 10%, dar să precizăm că inclusiv printre cei care au trecut cu riscul vieții erau destui certați cu legea. Nu am cunoștință despre date precise sau procente, dar se pare că inclusiv printre aceștia erau unii "ajutați" să dispară. Cred că aceleași procente erau valabile și pentru celelalte țări ex-comuniste, dar nu aș putea garanta acest lucru. Oricum, serviciile secrete din țările comuniste se coordonau foarte bine atunci când era vorba de controlul emigrației din țările lor, de penetrarea acestora sau de compromiterea anumitor persoane. În concluzie, cam 90% dintre emigranții din perioada comunistă erau din start persoane neintegrabile. Sigur, se pune problema dacă aceștia doreau cu adevărat să se integreze sau nu la un moment dat, dar nu pot oferi o estimare precisă la această presupunere.

În primul rând, ca să fie clar, au existat și emigrații perfect legale, cum ar fi cea a italienilor în Belgia sau a iugoslavilor în fosta Germanie Federală. Dar, aceștia veneau la joburi deja sigure și erau ceruți cu insistență de țările în care exista deficit de mână de lucru. Aceștia sunt, de fapt, adevărații emigranți, și cea mai bună dovadă este că s-au integrat cel mai bine. Și, fapt important, nici nu au trebuit să facă vreun compromis. Prin acest lucru înțeleg inclusiv acordul de a da anumite informații despre țara de origine sau să facă munci considerate jenante de nemți sau de belgieni. Ce se întâmpla cu cei care ajungeau acolo, să zicem, nedoriți? Ei bine, aceștia erau folosiți ca arme politice împotriva țărilor de origine, care erau conduse de regimuri ostile. Oricât ar putea părea de ciudat, este perioada de aur pentru toți criminalii, analfabeții sau prostituatele aciuate pe acolo. Rețelele de ajutor, care erau și sunt Coloana a V-a din acele țări, ofereau sume generoase, joburi decente și locuințe sociale, tocmai în ideea ca rudele și prietenii rămași acasă să fie momiți cu ideea unei țări de vis, în care nu faci absolut nimic, dar ai totul.

 

Spionajul CIA știa foarte bine cât de important este zvonul și cum vestea că "Gicuțu al nostru se îmbracă numai în blugi, are deja mașină și un serviciu la care nu face nimic și pleacă acasă după patru ore de căscat și de privit la televizor" va fi fost un șoc pentru cei mai puțin creduli. Evident, ce era pentru RFG sau Olanda, să zicem, să susțină bovinismul și nesimțirea unora care, în schimb, puteau și au și influențat impresia est-europenilor despre lumea din Vest. Atenție, repet, aici nu am pus la socoteală oamenii corecți, care au muncit pe brânci și cu multă discreție pentru a se realiza pe barba lor și fără să ceară nimic de la gazde. Gazde care, s-o spunem clar, primeau acești bani de la tot felul de fundații de prin Statele Unite sau Canada. Totul până la un punct. Dintr-un moment anume, povestea românului sau a bulgarului erou se transformă în asaltul unor țigani și degenerați care vor să distrugă vestul. Dar, asta după ce numărul de imigranți a crescut spectaculos, după 1989, prin căderea frontierelor și evident, după ce interesul pentru torpilarea și minarea din interior a țărilor din est nu mai era necesară. 

Pentru arabi, fie ei din Asia Mică sau din Magreb, ori pentru negrii din Africa Ecuatorială, lucrurile s-au petrecut oarecum similar. Atâta doar că acolo era vorba despre așa-zisa obligație a vestului față de ei. Evident, în momentul în care anumite regimuri care deranjau, de genul Mubarak sau Gaddafi au căzut, imigrația aceasta nu mai era necesară. Nu mai puteau influența nimic și, dintr-o dată, uite că nu mai funcționează gogoașa cu imperialismul. Tocmai pentru că sunteți prea mulți, băieți! Eroii sunt câțiva, puțini, noi îi alegem dintre voi, nu puteți veni voi cu sutele de mii și să cereți azil pe aici. Occidentul se găsește, deci, într-o capcană în care a căzut singur.

 

Există acolo, mai mult ca niciodată, o puternică pătură infracțională est-europeană, în special balcanică sau ex-sovietică și care are rădăcini în serviciile secrete comuniste și în cei care le-au privatizat după prăbușirea comunismului, dar și una arabă, de o factură mai specială și care poate ajunge sau chiar a ajuns să pună în pericol însăși esența democrației. În plus, se pare că perfidia merge și acolo până la limite greu acceptabile. În Londra au fost acceptați toți miliardarii ruși care au relansat piața imobiliară din Regat, la fel în sudul Franței sau în cazinourile din Germania, dar sunt respinși rușii care vin să muncească din greu și cinstit pe șantierele de construcții din Italia, să zicem. Adică, toți îl înjură pe Putin și impun sancțiuni Rusiei, dar dacă vine un rus și cere azil în Franța, i se respinge cererea, deoarece pe lista Uniunii Europene Rusia este considerată o țară sigură și care respectă total drepturile cetățenilor.

 

Ca o concluzie, consider că deja sunt prea mulți străini în Europa și care nu se pot integra, iar majoritatea nici măcar nu dorește acest lucru. Chiar dacă s-ar ajunge la imigrație zero și tot este degeaba. Un calcul matematic simplu arată că în Norvegia, de exemplu, țară care nu a are un trecut imperialist, se va petrece un fenomen care va fi greu sau imposibil de înghițit, și anume în maximum 40 ani populația băstinașă va fi minoritară cu acte în regulă. Sigur, se pune problema că de ce ne-ar deranja pe noi problema asta. Cred că asta se întreabă acum și francezii, care au descoperit că nu mai pot falsifica datele statistice trecându-i atei pe arabii născuți în Franța, iar faptul că atentatele teroriste au fost efectuate de arabi belgieni a fost un șoc pentru Paris. În curând, este posibil să se întâmple atentate în Andorra. Evident, executate de niște musulmani din Suedia, să zicem. Cam așa s-a ajuns la această situație. Fie prin acordarea azilului politic oricărui infractor, care pe urmă și-a adus familionul după el, fie prin acceptarea tacită a unei vinovății colective în cazul altora. 

Bineînțeles, abia mai târziu am înțeles cât de puțin costau blugii, o mașină la mâna a doua sau guma de mestecat. Și totuși, aceste produse absolut dubioase sau de proastă calitate ne-au făcut să credem că la ei este mai bine. Și aici nu vorbim neapărat de noi, românii. Păi, față de noi, erau mai sus multe țări arabe și chiar unele africane. Gândiți-vă că i-au păcălit pe unguri sau pe cehi, care, teoretic, nu duceau lipsă de nimic. Dar, oare chiar era mai bine la ei? Și cine poate defini ce înseamnă binele?