ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Directorul general al Enel România, Georgios Stassis, a declarat luni, într-un comunicat că un nou moment de criză este iminent, de data aceasta în sectorul energiei regenerabile. În acest domeniu, producătorii de energie eoliană, printre care și Enel, au numeroase nemulțumiri.

„Încă tânăra piață românească a energiei trece acum prin prima sa încercare excepțională. Prețurile sunt la cele mai mari niveluri înregistrate în ultimele decenii, sistemul este aproape de limita de funcționare, iar unii furnizori denunță unilateral contractele pentru a profita de pe urma acestor niveluri record ale prețurilor, lăsând clienții fără serviciul de furnizare a energiei, pe care contau conform contractelor semnate”, a spus Stassis, potrivit News.ro.

Managerul consideră că pe piața energiei trebuie să predomine perspectiva pe termen lung și nu comportamente speculative, lipsite de responsabilitate.

„În aceste momente dificile, putem cu adevărat să distingem între jucătorii din piață care fac ceea ce au promis și cei care își încalcă angajamentele”, a afirmat Stassis.

Enel a luat în calcul și s-a pregătit pentru toate scenariile posibile, pentru a-și îndeplini angajamentele asumate față de clienți, susține directorul companiei.

„Aceasta nu este o sarcină ușoară. Dimpotrivă, este una foarte dificilă, însă noi credem că o piață concurențială poate oferi cele mai bune rezultate clienților doar dacă contractele și angajamentele sunt respectate cu bună credință”, a menționat Stassis.

Potrivit Enel,  jucătorii din piață și autoritățile tebuie să folosească prilej pentru a învăta din experiența actuală și pentru se asigura că sunt pregătiți pentru astfel de condiții de piață dificile.

„Cadrul de reglementare trebuie să încurajeze proiectele pe termen lung, nu comportamentul speculativ. Dacă este răsplătit comportamentul corect, piața va deveni cu adevărat competitivă, asigurând prețuri și contracte corecte tuturor clienților”, a spus managerul Enel.

Directorul cere descurajarea acțiunilor speculative, care urmăresc obținerea de avantaje pe termen scurt, a practicilor incorecte și lipsite de responsabilitate, este esențială pentru protejarea intereselor tuturor părților implicate: clienți, furnizori de servicii și instituțiile implicate.

Enel susține că energia din surse eoliene s-a dovedit a avea un rol crucial pentru stabilitatea sistemului, ceea ce ar demostra necesitatea unei soluții pentru asigurarea supraviețuirii acestui sector.

„Lecția pe care o putem învăța din această situație este importanța unui cadru de reglementare predictibil și cu o viziune pe termen lung. Această lecție este deosebit de importantă pentru abordarea problemelor urgente ale sectorului energiei, printre care se numără și situația sectorului energiilor regenerabile”, a afirmat Stassis.

Enel a menționat că, în perioada cu vreme rece, energia eoliană s-a dovedit utilă pentru România.

„În săptămânile trecute, marcate de condiții de vreme severă, energia eoliană s-a dovedit o sursă de încredere, ajutând la acoperirea vârfului de consum și având un efect benefic, de moderare a prețurilor pe piață. Cu toate acestea, producătorii de energie eoliană se regăsesc într-o situație disperată, ca urmare a modificărilor cu efecte negative aduse schemei de sprijin”, a spus Stassis.

Prețul energiei electrice a atins pe piața spot, Piața pentru Ziua Următoare (PZU) administrată de OPCOM, valoarea de 650 lei/MWh, de aproape trei ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.

Schema de subvenționare a energiei regenerabile din România presupune subvenționarea producătorilor de energie verde, în principal eoliană și fotovoltaică, prin intermediul unor certificate verzi, pe care le plătesc consumatorii casnici și industriali, în facturi.

Începând din 2013, Guvernul a schimbat legislația în domeniu, la solicitarea celorlalți producători de energie și a marilor consumatori, care se plângeau că înregistrează pierderi din cauza subvențiilor prea mari pentru energie verde.

Începând din 1 iulie 2013, guvernul a amânat până în perioada 2017-2020, acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia verde.

Ulterior, printr-un alt act normativ, marii consumatori de energie electrică au putut fi scutiți de plata a până la 85% din cota legală de certificate verzi, de la 1 ianuarie 2015.