Domnul Mircea Vasilescu, redactorul-șef de la „Dilema Veche”, deplânge eșecul subscripției publice pentru achiziționarea „Cumințenie Pământului” într-un articol intitulat „Zgârciți? Nu, ignoranți!”, publicat în arena „corectitudinii politice” a Blogurilor Adevărul, și ajunge la concluzia că ar exista o singură cauză principală pentru acest mic dezastru de „public relations” provocat de Ministerul Culturii, anume ignoranța românilor în cele ale culturii și artei.

Această cauză principală ar fi însoțită, în opinia domnului Vasilescu, de alte cauze secundare. Zice domnia sa: „cred că la noi filantropia nu a trecut de genunchiul broaștei. Și, în orice caz, cetățeanul mediu nu are exercițiul de a dona pentru artă și cultură. Singurul mod pe care îl are la dispoziție este mecanismul prin care poate redirecționa 2% din impozitul pe venit către o organizație socială, culturală, umanitară etc. Dar mecanismul e greoi și tot prin birocrația statului trece. Ar fi mult mai simplu dacă oamenii ar putea dona bani direct către organizațiile cu pricina, iar sumele respective ar fi scutite de impozit.”

O spunem direct și fără ezitare: teza domnului Vasilescu este falsă și ne dovedește o prea puțină cunoaștere de către autor a fenomenului filantropiei în România. Un exemplu edificator este oferit de datele statistice cu privire la filantropia organizată de Biserica Ortodoxă, în cea mai mare parte din banii atrași de la credincioși, date care dovedesc că românii au exercițiul filantropiei, iar nivelul lor de asumare a gestului de ajutorare benevolă a semenilor și comunității este infinit mai înalt decât genunchiul broaștei la umbra căruia se rătăcește domnul Vasilescu. Să-i oferim câteva cifre:

„În anul 2015, în cadrul activității filantropice a BOR s-au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 11.605.048 LEI și ajutoare materiale în valoare estimată de 22.912.063 LEI.Pentru susținerea întregii activități de asistență socială și filantropică și pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2015, la nivelul Patriarhiei Române, s-au cheltuit aproximativ 122.807.914 LEI și 1.231 EURO.În cursul anului 2015, s-a desfășurat activitate filantropică și de asistență socială în 766 de instituții și servicii sociale: 150 cantine sociale și brutării, 52 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, 97 centre de zi pentru copii, 16 centre de zi pentru vârstnici, 50 centre rezidențiale vârstnici, 25 centre comunitare, 37 centre de tip familial, 40 grădinițe sociale și afterschool, 14 locuințe protejate, 78 centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 2 instituții de învățământ pentru adulți, 16 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 9 campusuri de tabără, 54 centre educaționale și alte 126 instituții cu specific diferit. În 2015, în eparhiile BOR s-au derulat 489 proiecte și programe sociale, din care: 35 cu finanțare externă, 41 cu finanțare publică, 326 finanțate din fonduri proprii și 87 cu finanțare mixtă. Atât în cadrul așezămintelor, cât și prin intermediul programelor și proiectelor sociale, au primit asistență 88.536 de beneficiari, după cum urmează: a) 31.498 copii din așezămintele sociale ale Bisericii, dar mai ales din familii sărace și fără posibilități de întreținere, sau cu părinții aflați la muncă în alte țări; b) 3.707 persoane cu dizabilități, cu deficiențe de vorbire, vedere și auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependențe, persoane infectate cu HIV/SIDA; c) 21.010 persoane vârstnice din așezămintele de protecție socială bisericești, din centrele sociale de tranzit și adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonați de familie și care prezentau grave probleme de sănătate; d) 23.934 șomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deținuți eliberați, victime ale calamităților naturale; e) 8.387 alte categorii.” (sursa: PATRIARHIA ROMÂNĂ)

Observăm că marea majoritate a acestor activități filantropice și de asistență socială au fost realizate de Biserică din fonduri proprii (care fonduri proprii se constituie din venituri legale și mai ales, din donațiile primite de la credincioși).Prin urmare, românii creștini înțeleg să fie generoși, să fie filantropi, însă doar atunci când au convingerea că donația lor ajută cu adevărat comunitatea.

O altă cauză secundară care ar fi provocat eșecul subscripției publice pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului” este, în opinia domnului Vasilescu, faptul că românii nu au înțeles pentru ce anume se donează banii. Zice domnul Vasilescu: „În al doilea rând – și cel mai important – mulți oameni cred că n-au înțeles, în cazul de față, pentru ce trebuie să dea banii. (...) cei mai mulți nu știu, de fapt, mai nimic despre Brâncuși. Doar niște lozinci național-patriotice ridicole, băgate în cap încă de pe vremea comunismului: că ne mândrim cu el că-i român și e întemeietorul sculpturii moderne. Altceva – mai nimic.”

Da, se poate spune că într-o anumită măsură dl. Vasilescu are dreptate în ceea ce zice: românii nu au înțeles pentru ce anume donează bani. Totuși, interpretarea acestei teze poate să fie alta, decât aceea a naționalismului patriotard și a ignoranței în cele ale artei.

Domnul Vasilescu îi dorește pe români niște autodidacți cu un înalt nivel de cunoaștere a istoriei artei și în particular, a vieții și operei lui Brâncuși. Totalmente absurd! Cei mai mulți români cunosc pe Brâncuși nu datorită propagandei comuniste și nici prin vreun efort autodidact, ci tocmai pentru că există în mintea lor, ca simboluri naționale, imaginea „Coloanei Infinitului”,„Mesei Tăcerii” și „Porții Sărutului”. Altfel spus, Brâncuși este suficient de prezent în memoria colectivă a românilor, încât această prezență să constituie o temelie solidă pentru un demers filantropic, însă cu condiția ca acel demers să fie unul pertinent.

În finalul argumentației sale, domnul Vasilescu revine la pricipala cauză a eșecului subscripției publice pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului”, anume ignoranța, și afirmă că „în școală, orele de istoria artei și de muzică sunt năpăstuite, pândite la tot pasul de scoaterea din programă, pentru că și cei care se ocupă de educație, și părinții sunt obsedați cam prostește de „pregătirea pentru piața muncii”, de evaluări naționale, de bac, de rezultate,” finalizând cu îndemnul că „dacă ne educăm mai bine copiii – și le deschidem mintea prin artă, muzică și creativitate – măcar ei vor înțelege, în viitor, că operele de artă își merită banii.”

Iarăși, da, se poate spune că într-o anumită măsură dl. Vasilescu are dreptate în ceea ce spune, însă dumnealui se limitează la a descrie o stare de fapt și evită să vorbească despre cauze. Cine a cerut reformarea școlii românești, în sensul eficientizării și flexibilității programei școlare/universitare după nevoile pieței forței de muncă? Cine a cerut reducerea numărului de ore de istorie, de artă, de muzică în liceele românești? Cine promovează ideea că spiritualitatea creștină ortodoxă este o chestie medievală, întunecată, superstițioasă, nocivă adoptării multiculturalismului european pentru care nici măcar familia naturală nu mai este”corectă politic” și trebuie pervertită după chipul idolului multicultural? Cine dorește să fie șters din Istoria Românilor adevărul că Biserica lui Hristos a dăruit acestui popor unitatea de limbă, de tradiție, de credință, că Biserica a înființat în teritoriile românești primele tipografii, spitale și școli? Cine refuză ca tinerii noștri să fie educați conform cu tradițiile spirituale și istorice ale Națiunii Române? 

Păi, domnule Vasilescu, forța care ne refuză o evoluție conformă cu tradiția noastră spirituală și istorică, forța care a produs, printre alte multe dezastre, și excluderea orelor de istorie, de artă și de muzică din liceele românești despre care amintiți dvs., este neo-marxismul cultural pe care l-a luat în brațe și-l promovează birocrația și politrucii care conduc Uniunea Europeană și pe care neo-marxism cultural inclusiv publicația dvs. și dvs. personal îi aduceți ofrande, periodic, cu zel și eficiență.

Românii nu au donat pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului” pentru un motiv simplu: solicitantul donație a fost statul român. Acel stat care condamnă pe indivizii care au furat zeci de milioane de euro din avuția publică la pedepse penibil de mici, cam cât e condamnat un hoț care a furat o vacă din curtea țăranului – vezi sentințele, porca miseria, date în recentul Dosar de corupție „Microsoft” – acel stat care favorizează juridic și fiscal marile companii multinaționale în jefuirea resurselor naturale ale țării, dar asasinează pe deținătorul român de capital prin suprataxare, corupție și birocrație, acel stat care de peste două decenii își trădează cetățenii, obligându-i să emigreze masiv, cu milioanele, în teritorii străine, în căutarea unui trai mai bun.

Dacă statul român cu adevărat reprezintă interesele cetățenilor români – și evident, între aceste interese regăsim și pe cel al apărării și conservării patrimoniului cultural – atunci statul ăsta român să facă bine și din banii pe care zice că-i va confisca de la infractorii condamnați în Dosarul „Microsoft” să folosească 6 milioane de euro pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului”.

Altfel, statul român rămâne un stat ipocrit care, cu un ochi râde îngăduitor la jaful de proporții comis asupra avuției naționale de mafia politică și de companiile multinaționale străine, iar cu celălalt ochi varsă lacrimi de crocodil către cetățenii de rând, implorându-i să doneze bani pentru achiziționarea de opere de artă, donație care nu înseamnă nimic altceva decât o supra-taxă pe prostie.

Ei bine, domnule Vasilescu, românii nu sunt nici ignoranți și nici proști. Pur și simplu, românii s-au săturat de ipocrizia și impotența propriului stat...