Firea l-a demis pe managerul Spitalului Colentina
”Șase luni, conducătorii de instituții din subordinea Primăriei au avut ocazia să demonstreze cetățenilor și mie, ca ales al lor, că își fac datoria, că dacă au vrut să fie directori, manageri și alte funcții importante, au înțeles că nu au doar drepturi, ci mai ales obligații. Am semnat dispoziția pentru demiterea managerului Spitalului Colentina, pentru nerespectarea contractului de management: asigarea condițiilor decente, normale pentru toți pecienții”, a declarat Firea.
Aceasta a mai prezicat că va proceda la fel cu orice șef de instituție care nu-și face treaba.
”La fel va fi cu orice manager de spital sau instituție care nu-și respectă contractul și nu-și asumă responsabilități și crede că poate face ce vrea față de cetățeni. Nu pot să tolerez astfel de atitudini! Șase luni a fost o perioadă de acomodare. Mâine, dacă alt manager se dovedește că nu-și respectă obligațiile, pleacă acasă cum a plecat și directorul RATB, care și-a asumat un plan de măsuri, a plecat în concediu și a lăsat o situație dezastruoasă. A fost instituția cea mai nepregătită pentru codul galben și portocaliu!”, a mai spus Firea.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noi decese ale unor persoane tinere din România: cadavrul unui bărbat de 40 de ani a fost găsit în Parcul IOR din București. Un tânăr a murit la festivalul de tatuaje organizat în Timișoara
Cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Belgia vrea să introducă eutanasierea pentru bătrâni: ”Sunt un munte de carne. De ce să trăiască mai mult?”
Cutremur în lumea interlopă: Costel Corduneanu, zis Ștefan cel Mare al Moldovei, s-a stins din viață la numai 54 de ani
A murit un fost ministru de Interne - doar ce își serbase ziua de naștere. Doru Viorel Ursu a fost implicat în Mineriada FSN din iunie 1990
Atacul cu cuțitul de la Sydney: Episcopul Mar Mari Emmanuel a scăpat cu viață ca prin minune - Atacatorul și-a tăiat singur degetele
Pavel Durov, fondatorul Telegram, interviu incendiar cu Tucker Carlson: ”Au trimis agenți FBI la mine acasă”. Tucker și-a deschis cont pe Telegram
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Social
Persoane: Gabriela Firea
Locații: București
Subiecte: Corupție
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)