ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Câteva dintre problemele din sistemul medical românesc sunt aproape de a fi rezolvate. Gabriela Firea a anunțat că spitalele și cabinetele medicale ale școlilor din Capitală vor fi dotate cu apărătură de ultimă generație.

Primarul Capitalei a anunțat de asemenea că CGMB a aprobat suplimentarea fondurilor necesare pentru dotarea spitalelor din București.  

„Împreună cu Viorel Hușanu, președintele Uniunii Sindicale Sanitas București, am semnat, la sediul Primăriei Municipiului București, un Protocol de colaborare care stabilește modalitatea în care cele două instituții vor coopera în următorii patru ani. Principalele acțiuni comune vizează asigurarea dotărilor necesare pentru funcționarea spitalelor și cabinetelor medicale școlare, precum și profesionalizarea personalului sanitar.

Îmi doresc ca bucureștenii să beneficieze de tratamente moderne în spitale dotate cu aparatură performantă. De aceea, la propunerea mea, CGMB a aprobat suplimentarea fondurilor necesare pentru dotarea spitalelor din București. Mai mult, unul dintre proiectele pe care le-am anunțat încă din campanie, dotarea cabinetelor medicale școlare, este susținut și de Uniunea Sindicală Sanitas București. Cunosc dificultățile financiare cu care se confruntă salariații din sistemul sanitar din București și vom încerca să îi sprijinim pentru că interesul este al nostru, al tuturor.

Viorel Hușanu președintele Uniunii Sindicale Sanitas București, ne-a asigurat ca va susține toate proiectele inițiate de Municipalitate, inclusiv în ceea ce privește implementarea proiectelor cu finanțare europeană la cele 19 spitale din subordinea ASSMB și din rețeaua de medicină școlară și asistență socială.

În urma discuțiilor am convenit semnarea unui nou contract colectiv de muncă în 2017, care va garanta angajaților din spitalele din subordinea municipalității primirea drepturilor salariale.”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.