ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


George Maior, fostul director SRI, se declară întristat din cauza faptului că Florian Coldea a fost retras din funcție.

În plus, acesta a mai spus că nu se simte vinovat cu nimic în legătură cu scandalul din SRI în care a fost vizat împreună cu Sebastian Ghiță și Coldea.

„În primul rând eu am cooperat foarte bine la acea anchetă care s-a desfășurat în cadrul serviciului, deci eu am fost cel voluntar care am adăugat explicații suplimentare dacă a fost nevoie. Lucrurile au fost clare din punct de vedere al acelei cercetări. În 10 ani de zile SRI a devenit unul dintre cele mai puternice din lume, respectate, credibile și văd acest lucru și aici, văd peste tot acest fapt. Eu nu cred că putem revizui ceva ce pur și simplu a contribuit fundamental la racordarea României în circuitul euro-atlantic și de informații și de cunoaștere. Deci nu am să-mi reproșez nimic și îmi pare rău că dl. Coldea, care a contribuit enorm de mult la reformarea acestui serviciu, s-a decis să se retragă. Este tot ce pot să spun.", a spus George Maior pentru Digi 24.