ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Statul român va continua să sprijine cultele recunoscute prin legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor și va asigura, la cererea acestora, salarizarea personalului clerical, anunță Guvernul României.

Proiectul de lege privind salarizarea, discutat în prezent de către reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor, prevede sumele, sub formă de indemnizații sau salarii, pe care statul român le plătește șefilor cultelor, preoților, preoților din sistemul de învățământ. Aceste sume sunt stabilite pe criteria de funcție, gradație, studii, experiență. 

Guvernul României respectă astfel "înțelegerea" dintre statul român și culte, conform căreia în schimbul secularizării ( trecerea în domeniul statului) proprietăților bisericești operată de A.I.Cuza,  statul român s-a angajat să contribuie cu o sumă la salarizarea preoților și angajaților cultelor.

Astfel, cel mai mare salariu brut al unui preot cu studii superioare este de 1893 de RON, ceea ce înseamnă că netul va fi în jurul sumei de 1300 de RON.Cel mai mic salariu al unui preot cu studii superioare este de 1290 RON, ceea ce se traduce într-un net de 950 de RON.

Un preot cu studii medii va avea un salariu brut de maxim 1594 RON, echivalentul a 1164 RON "în mână". Un preot cu studii superioare este asimilat de către stat cu un profesor cu studii superioare. Astfel, în România sunt 10.969 de preoți, diaconi, pastori, vestitori, imami, rabini sau alți oficianți de cult cu acest statut.

Personalul clerical cu studii medii este asimilat de către stat cu învățătorii, educatorii sau maiștri-instructorii. În această categorie sunt 4281 de persoane.
 
În total, Guvernul sa oferi sprijin financiar pentru 15.250 de persoane ce aparțin de toate cultele recunoscute oficial de statul român.

"Pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România, o sumă reprezentând echivalentul în lei a 208.000 de euro lunar", arată Guvernul.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are un salariu brut de 13 706 lei, fiind asimilat de statul român cu primul ministru. 11 Arhiepiscopi și mitropoliți ai BOR și ai Bisericii Romano Catolice au un venit brut lunar individual de 12.124 de lei.

Anul trecut, Patriarhia anunța că PF Daniel își donează veniturile primite prin salariu. "Patriarhul României oferă 4000 lei pentru construirea bisericii mănăstirii din satul natal, Dobrești, județul Timiș, și pentru obștea ei monahală, precum și un ajutor financiar de 2000 lei pentru mai mulți angajați săraci din Administrația patriarhală și din Administrația eparhială care muncesc mult, dar au salarii mici. De asemenea, Patriarhul ajută financiar și material (cu alimente sau haine) unii studenți, monahi și credincioși mireni săraci care se află în situații dificile.

Din inițiativă proprie, Patriarhul României, asemenea celorlalți monahi care locuiesc în Reședința patriarhală, plătește, din salariul său, o contribuție lunară pentru locuință și o contribuție pentru masă. Tot din salariul său, Patriarhul își cumpără hainele, cărțile și lucrurile strict necesare", arăta Patriarhia.
 
Aceeași sursă arăta că suma plătită de administrația patriarhală către bugetul de stat este aproape dublă decât cea primită.