Actualele acte de identitate vor fi înlocuite cu unele electronice, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de MAI.

Noile cărți de identitate, care pot fi eliberate la cererea părinților și pentru copii, indiferent de vârstă, vor conține următoarele date: numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, data și locul nașterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, C.N.P.-ul, adresa de domiciliu, cu excepția semnăturii olografe a titularului; prenumele părinților titularului; precum și datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, amprentele a două degete, se arată într-un text al unui proiect de lege ce poate fi consultat pe www.mai.gov.ro.

Proiectul de lege este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, implementarea acestuia fiind de natură să faciliteze accesul cetățenilor la servicii electronice și să contribuie la dezvoltarea conceptului de „administrație electronică”, având drept consecință corelarea și simplificarea procedurilor administrative.

În concret, reglementările propuse vizează asigurarea premiselor necesare punerii în circulație a unui nou document de identificare - electronic - care să asigure, cetățenilor, garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

Cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terțe ale administrației publice, precum și în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, și utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educație etc.), ceea ce va conduce la simplificarea interacțiunii cu autoritățile publice, prin creșterea calității și accesibilității serviciilor publice.

Textul propus prevede posibilitatea obținerii unei cărți de identitate simple de către persoanele care, din motive religioase sau de conștiință, refuză în mod expres obținerea unei cărți electronice de identitate.

Opțional, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate se poate elibera înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinți.

Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind conținutul de date al cărții electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informațiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel,  „funcționalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul național de sănătate își încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate.