ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ÎPS Teodosie a oferit o consolare credincioșilor care nu și-au putut cinsti morții cu ocazia Paștelui Blajinilor, pomenind numele a 12.000 persoane cu ocazia Slujbei parastasului oficiat luni, 27 aprilie.

Ierarhul le-a cerut credincioșilor să-i trimită numele persoanelor pe care doresc să-i pomenească, iar ÎPS a primit peste 300 de pagini, pe care erau trecute 12.000 de nume.

Anul acesta, credincioșii nu au putut merge la mormintele celor dragi cu ocazia Paștelui Blajinilor, așa cum cere tradiția, din cauza interdicției impuse de stat cu ocazia pandemiei coronavirusului.

Ținându-se de promisiune, ÎPS Teodosie a citit cele 12.000 de nume primite timp de aproape patru ore. De altfel, în ziua de luni, acesta a slujit peste șase ore consecutiv, dar s-a declarat bucuros că a putut să le aducă o mângâiere celor de-acasă, arată un blog ortodox.

„Este prima dată când fac un parastas cu pomeniri de patru ore! Dar eu sunt mulțumit că am putut să vă răspund frățiilor voastre! Nu puteam să fiu indiferent la această durere! A nu-ți putea plânge morții și a nu putea să ajungi în cimitir, la Paștele Blajinilor, este o mare durere! Pentru că ne doare sufletul pentru cei dragi ai noștri! (…)
Iubiți credincioși, ce mi-a stat în putință, am făcut! Poate la un moment dat am mai răgușit, dar mi-am revenit… și până la noapte îmi revin total. Am rostit numele cu dragoste și cu mare nădejde… și cu dorință de mângâiere a dumneavoastră, dar și a mea! Pentru că eu răspund de sufletele frățiilor voastre și ale celor pe care frățiile voastre doriți să-i pomeniți și îi aveți în suflete! ”
”Paștele Blajinilor nu a fost abandonat, ci s-a ținut cu mai multă jertfă!”, a spus el.