ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Iluzia baniilor câştigaţi uşor le ia minţile românilor. Ajung să îşi dea toţi banii din casă unor escroci care profită de naivitatea lor. Poliţiştii avertizează că şarlatanii au devenit adevăraţi actori şi inventează noi metode de înşelăciune. Mulţi oameni şi-au golit portofelele ca să ajungă spectatori în platouri de televiziune. Alţii au fost amăgiţi că vor deveni proprietarii unor maşini câştigate la loz în plic şi au pierdut mii de lei în câteva minute.

Bine îmbrăcaţi, mai mulţi bărbaţi se postau la uşile băncilor şi acostau pensionari cărora le povesteau că au câştigat o maşină la loz în plic. Apoi plasau o poveste lacrimogenă.

„Cei care realizează concursuri nu stau să îşi racoleze potenţialii câştigători pe stradă, în niciun caz când ies cu sume de bani de la bancă”, spune Aurelian Bocan, inspector principal în Poliţia Capitalei.

Mai creativi ca oricând, infractorii inventează adevărate scenarii pentru a-şi păcăli victimele. În multe cazuri reuşesc să le ia banii fără mare efort, potrivit digi24.ro.

Aproape 500 de oameni au dat bani pe iluzia câtorva ore de celebritate. Escrocii i-au abordat pe stradă şi le-au dat contracte de participare la diverse emisiuni de televiziune. Abia după ce au dat banii şi-au dat seama că acele contracte erau false şi că nu vor apărea niciodată în faţa camerelor de luat vederi.

„Şi aici este o dorinţă a noastră ca popor de-a ieşi în faţă, de a fi în faţa camerelor, de a fi văzuţi”, explică Aurelian Bocan.

Şi anchetele procurorilor anticorupţie şi anti-mafia le-au dat idei escrocilor. Falşi investigatori au abordat zeci de oameni care tocmai primeau pensia şi le-au spus că banii sunt falşi şi trebuie ridicaţi pentru expertize. Impresionate, victimele le-au dat toţi banii.