ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Proprietarii care nu îşi îngrijesc imobilele ar putea plăti impozite de cinci ori mai mari. Măsura a fost introdusă în Codul Fiscal, în Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor, care a aprobat astăzi întregul proiect. Mâine, noua lege va fi votată în plen.

Cu unanimitate de voturi, Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor a adoptat noul Cod Fiscal. Votul a venit la capătul unor discuţii relaxate între Putere şi Opoziţie.

„Se poate să facem o propunere de modificare, de amendare, de completare a proiectului?”, a spus Eugen Teodorovici, actualul ministru de Finanţe.

„Credeam că sunteţi gelos, domnule ministru”, i-a replicat Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe. „Pe dumneavoastră niciodată nu o să fiu gelos”, i-a răspuns Eugen Teodorovici.

Cele mai ample dezbateri au fost în jurul amendamentului care le dă voie autorităţilor locale să ia impozite de cinci ori mai mari celor care nu îşi îngrijesc proprietăţile.

Propunerea a venit de la Ministerul de Finanţe, dar a fost votată şi de liberalii care cred că o asemenea măsură va face ca oraşele României să arate precum capitala Marii Britanii.

„Primăria Londrei, acum 10 ani, a luat următoarea decizie. Orice casă neîngrijită, timp de trei ani de zile, intră în hotărâre de Consiliu Local şi proprietarul va fi obligat să repare faţada. Dacă nu, va avea un impozit mai mare de 10 ori”, a spus Eugen Nicolăescu, liderul deputaţilor PNL.